19 şuturi, niciun gol, cu o echipă slabă

Ratări incredibile au privat pe bucureşteni de o victorie normală. AaB Aalborg a jucat mai slab decât la Bucureşti când a pierdut cu 0-6. Calificarea Stelei este serios ameninţată. Ce rezultate pot duce Steaua în primăvara europeană.

Steaua pierde în faţa unei echipe mai slabe decât Chiajna

În primele 4 meciuri ale grupei J, Steaua a făcut de fiecare dată o primă repriză mediocră spre foarte slabă. Dar, toate reprizele secunde au arătat o altă Steaua, o echipă de nivel european elevat. Joi seara, pe Nordjyske Arena din Aalborg a întâlnit o echipă modestă (cum de a ieşit campioană în primăvară, este greu de explicat) dintr-un campionat care nu îl depăşeşte în niciun caz pe al nostru ca valoare. Când spunem echipă modestă suntem generoşi. Dacă la AaB Aalborg ar fi antrenor Marius Şumudică, credem că după numai câteva etape s-ar interna în spital. Nu spunem care. Pe lângă Aalborg, Concordia Chiajna este echipă mare, deşi are un lot subţire şi se bate pentru supravieţuire în Liga 1. Ei bine, joi seara, Steaua a rupt tradiţia pcătoasă a primelor repzize slabe şi a avut o evoluţie foarte bună. Şi la fel a jucat şi în partea a doua a jocului. A dominat cu autoritate, dar nu a înscris. A avut ocazii după ocazii – Keşeru a ratat tot ce a prins, în min.90+4, cu toată poarta goală, a reluat cu capul din 2 metri „pe lângă” – dar nu a reuşit să înscrie măcar un singur gol, un gol care ar fi însemnat „calificare” în proporţie de 75%. Gazdele au jucat mult mai slab decât au făcut-o la Bucureşti, când au pierdut cu 0-6. Atunci, danezii au pasat foarte bine între cele două careuri, au jucat foarte bine în câmp, dar în careul Stelei nu au ştiut ce să facă cu mingea, iar în apărare au fost naivi. Joi seara danezii au fost „pericol public” în propriul careu, iar în atac au avut doar 3 faze mari şi late: au dat un gol la o gravă eroare a lui Papp, au provocat un autogol la o nesincronizare a fundaşilor centrali, dar s-a semnalizat offside la jucătorul danez care a şutat spre poartă şi, din nou la o nesincronizare pe centrul apărării l-au remarcat pe Arlauskis. Ei bine, un meci care ar fi trebuit să se încheie cu 3 sau 4-1 pentru Steaua, s-a încheiat cu 1-0 pentru AaB Aalborg.

19 şuturi – niciun gol

Din cele 48 de echipe care evoluează în grupele Europa League, Steaua se află pe locul 6 în clasamentul şuturilor trase spre poartă, cu 80 de mingi trimise spre poarta adversă, după Wolfsburg (109), Napoli (87), Mönchengladbach (86), Dinamo Kiev (84) şi Salzburg (83). Cu 29 de şuturi pe spaţiul porţii, Steaua se află pe locul 9 din 48, iar cu cele 11 goluri marcate, se află pe locul 6. În cele 4 meciuri anterioare, bucureştenii au avut următoarea situaţie: 11 şuturi – 10 pe spaţiul porţii – 6 goluri (cu Aalborg acasă), 13 – 5 – 1 (cu Dinamo Kiev în deplasare, 18 – 6 – 2 (cu Rio Ave acasă), 12 – 3 – 2 (cu Rio Ave în deplasare). În meciul de acum de la Aalborg, Steaua a tras cele mai multe şuturi spre poartă de până acum – 19, şi de 5 ori pe spaţiul porţii. Dar nu a reuşit să înscrie nici măcar un gol. Repetăm, în faţa unei echipe cu o apărare de „C”. Steaua a plătit tribut umflării cu pompa a unor jucători (Tănase, Chipciu, Adi Popa), ratărilor incredibile ale golgheterului la zi, Keşeru şi a subţirimii lotului. Cu doar 7 titulari competitivi şi cu o bancă de rezerve cu Toşca, Râpă sau Vâlceanu nu poţi emite pretenţii în Europa. Totuşi, cu danezii, Steaua trebuia să bată şi cu juniorii.

AaB Aalborg BK — Steaua București 1-0 (0-0)

Aalborg, Nordjyske Arena

Spectatori: 8.000

Arbitru: Felix Zwayer (Germania)

Asistenţi: Guido Kleve, Markus Haecker (Germania)

Al patrulea oficial: Frank Willenborg (Germania)

Adiționali: Tobias Stieler, Robert Hartmann (Germania)

A marcat: 1-0 (min.72 – Thomas Enevoldsen).

Cartonașe galbene: Bourceanu (min.27), Filip (min.60), Gorter (min.53), Risgard (min.65), Petersen (min.68), Jacobsen (min.82)

AaB Aalborg: Nicolai Larsen – Dalsgaard, Petersen, Thelander, Gorter – Bruhn (min.77- Wichmann), Wurtz, Risgard, Thomsen – Enevoldsen (min.74-Jacobsen), Helenius (min.88-Augustinussen).

Antrenor: Kent Nielsen.

Pe bancă: Christensen – Blaabjerg, Borsting, Ahlmann.

FC Steaua: Arlauskis – Luchin, Papp,Varela, Lucian Filip – Bourceanu (min.65-Breeveld), Sânmărtean – Ad. Popa, Chipciu, Cr.Tănase (min.77 – Stanciu) – Keșeru. Antrenor: Constantin Gâlcă.

Pe bancă: Cojocaru – Râpă, Toșca, Latovlevici, Vâlceanu.

Total şuturi: 4 – 19

Şuturi pe spaţiul porţii: 2 – 5

Cornere: 5 – 5

Total pase: 398 – 384

Pase corecte: 345 – 346

Faulturi comise: 17 – 14

Offsides: 2 – 4

Posesie: 49% – 51%

Ce şanse de calificare mai sunt

Clasament Grupa J

1. Dinamo Kiev: 11p

2. Aalborg: 9p

3. STEAUA: 7p

4. Rio Ave: 1p

Steaua nu a pierdut şansele de calificare în primăvara europeană, dar depinde nu numai de ea, ci şi de jocul rezultatelor. Este obligatoriu să câştige pe 11 decembrie la Bucureşti cu Dinamo Kiev (ucrainienii sunt deja calificaţi, şi este posibil să vină cu rezervele) şi este obligatoriu ca AaB Aalborg să nu câştige în deplasare la Rio Ave (să piardă sau să facă egal). Orice alte rezultate, califică pe AaB Aalborg.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.