Timpul de aşteptare la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva va atinge şi 20 de ore, estimează organizatorii care cred că rândul va trece de trei kilometri.
Pelerinajul de la Iaşi va începe miercuri dimineaţă, când racla cu sfintele moaşte va fi scoasă din incinta catedralei şi va fi depusă în baldachinul special amenajat în curtea lăcaşului de cult. Operaţiunea de împodobire a baldachinului a început în cursul dimineţii de marţi, florile alese pentru acest an fiind în majoritate de culoare roz. Florile au fost aduse la catedrala ieşeană de către o familie din Bucureşti, care face acest lucru de 22 de ani.
Potrivit Jandarmeriei, perioada de afluenţă maximă a pelerinilor va fi în apropierea zilei de 14 octombrie, când fluxul de participanţi va fi continuu, iar şirul de credincioşi se va întinde pe aproximativ trei kilometri, cu un timp de aşteptare care poate ajunge între 16-20 de ore.
Anul acesta, pelerinii care vin la Iaşi se vor putea închina şi la un fragment din moaştele Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, aduse de la Catedrala Mitropolitană din Tesalonic.
Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva va rămâne în curtea catedralei din Iaşi până pe 15 octombrie, după care va fi reintrodusă în lăcaşul de cult.
viitoare, nu mai exista racla?
Doar astazi se infaptuiesc minuni?
Eu cred ca daca meriti, poti fi ascultat oricand, la orice ora din zi sau noapte.
Daca nu meriti, piezi timpul si mai si racesti…
Titlu obraznic, stacheta ridicata pentru postaci ca „jamais avec”.
”Minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui”! (Psalm 67:36)
Intrebare de gaga, jamaisule…Eu nu am votat cu nimeni, si n-as vota pro-rusi sub nicio forma, si merg destul de des la Catedrala Mitropolitana…Bine, locuiesc in urbe….Acum, cand e plin de pelerini de prin alte parti, nu ocup locul altuia, care vine de la zeci, sute de km, am timp destul, in restul anului, desi vin pelerini cam in tot anul…Ce are crestinismul asumat, cu gargaragiii pot, sos si aur????
100.000 – 200.000 ? Unde sunt ceilalti, pana la 2.120.000 care, se presupune ca au pus stampila pe buletinul de vot la pozitia „11” ?
Si sa mai zica lumea ca in Romania nu bubuie civilizatia !
Pentru cine n-a fost niciodata,merita si 200 de ore,nu 20 ! Intrucat acolo e vorba de ceva SFANT,nu ceva gen MIZERIA din 18 Mai,2025.
Se mai poate incarca cardul cu bani daca il treci peste racla sau s-a scos optiunea aceasta ?