Coaliţia militară internaţională din Afganistan a anunţat că a închis 202 baze ca parte a retragerii trupelor, informează duminică Associated Press, citată de Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al forţelor NATO, lt.col. David Olson, a precizat că toate unităţile care au fost închise erau mici – mergând de la puncte de control izolate la baze care găzduiau de la 12 la 300 de soldaţi. Cele mai multe erau amplasate de-a lungul principalelor austrăzi ale ţării şi erau răspândite aproape în fiecare provincie.
Olson a spus că alte 282 de baze de mărime similară au fost transferate guvernului afgan.
Asta însemană că forţele internaţionale funcţionează acum în jumătate din numărul bazelor care se aflau în Afganistan în octombrie 2011, când funcţionau în jur de 800.