Europarlamentarul liberal Ramona Mănescu scrie pe blogul personal că regimul Traian Băsescu a distrus toate relaţiile bilaterale ale României. De ce? Pentru că şeful statului nu a convins Franţa, Marea Britanie, Germania şi Olanda că ţara noastră este pregătită să intre în spaţiul Schengen. Oficialul român aminteşte, de asemenea, faptul că nu este pentru prima […]

Bulgaria va introduce o taxă pe valoare adaugată uniformă în turism, începând din aprilie 2011. Noul TVA va fi de 9% şi a fost adoptat la cererea UE privind armonizarea TVA-ului din turism, scrie agenţia Novinite. Până cum, autorităţile bulgare percepeau o taxă de 7% pentru grupurile organizate şi de 20% pentru turismul individual. Cota […]

Fostul ginere al lui Traian Băsescu, artistul Bogdan Marin – BODO s-a descotororsit de religia creştin-ortodoxă şi a trecut la cea neo-protestantă în care s-a şi botezat alături de actuala sa soţie, Loredana. Apostazia lui Bodo a venit la abia un an după ce se cununase religios la Biserica Sfântul Spiridon vechi. Şi cu Ioana, fiica lui Traian Băsescu, s-a cununta religios.

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 3 au respins, miercuri, o nouă cerere de eliberare din arest înaintată de fostul însărcinat cu afaceri al României la Singapore Silviu Ionescu, potrivit realitatea.net. Acesta este judecat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi fals în declaraţii. Decizia nu este definitivă însă, fostul oficial având posibilitatea […]

Preşedintele Traian Băsescu a precizat în deschiderea şedinţei de guvern că, pe lângă problemele care fac obiectul întâlnirii, vor fi discutate şi chestiuni privind aderarea la Schengen, fără a evita situaţia din Ministerul de Interne. „Nu voi evita nici subiectul legat de ceea ce se întâmplă la Ministerul de Interne, adică la băieţii care au […]

Ministerul moldovean de Externe l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri ad-interim al Ucrainei pentru a da explicaţii în legătura cu demontarea, în seara de 15 noiembrie a bornelor de la frontiera moldo-ucraineană de catre autorităţile ucrainene. Bornele au fost demontate în zona comunei Palanca, acolo pe unde trece autostrada Odesa-Reni, o arteră strategică pentru Ucraina, […]

Modificarea OUG 50 privind creditele populaţiei, în vederea asigurării unei mai mari transparenţe, dar şi pentru o mai mare stabilitate financiară, reprezintă una dintre cele cinci precondiţii pentru primirea următoarei tranşe de la FMI, potrivit Mediafax. În anexa scrisorii suplimentare se precizează, de asemenea, că prevederile nu vor fi aplicate contractelor în derulare. Alte precondiţii […]

Moda este oglinda societăţii în care există. Este atât un fenomen cultural, cât şi o afacere extrem de complexă şi, ca atare, reflectă atitudinile economice, sexuale şi politice ale unei epoci. Mairi Mackenzie, autoarea acestui volum, este lector de Studii Culturale şi Istorie la Colegiul de Modă din Londra. A scris şi a predat despre […]

Consecvent, preşedintele PSD, Victor Ponta, îşi doreşte în continuare schimbarea Robertei Anastase de la şefia Camerei Deputaţilor, potrivit informaţiilor postate pe blogul personal, chiar dacă acest lucru s-ar putea concretiza în 2012. Nici un efort nu este prea mare pentru liderul PSD, dat fiind faptul că în joc este vorba despre prestigiul unei instituţii atât […]

Un accident aviatic produs în luna mai în sudul Indiei, soldat cu moartea a aproape 160 de persoane, se pare că a fost provocat de un pilot care tocmai se trezise din somn, conform investigaţiei oficiale, informează BBC News online, potrivit Mediafax.ro. Potrivit anchetatorilor, avionul companiei Air India Express a aterizat în Mangalore având altitudinea […]

Proaspăt realesul preşedinte irakian Jalal Talabani a declarat că „nu va semna niciodată” ordinul de executare prin spânzurare a lui Tariq Aziz, fostul vicepremier din guvernul lui Saddam Hussein. „Nu voi semna un asemenea ordin pentru că sunt socialist. Simt compasiune faţă de Tariq Aziz, pentru că este un creştin irakian , iar pe de […]

Jurnalista Iulia Tâlvescu revine după o scurtă absenţă, miercuri, de la ora 20.30, pe TVR 2, cu emisiunea Operaţiuni speciale. Scoasă de pe post ca urmare a unor invidii feminine sub precedenta  orânduire din TVR,  jurnalista cu o experienţă de 20 de ani în mass-media, le va prezenta telespectatorilor lumea criminalităţii economico financiare sau „mafa gulerelor albe”. Iuliei Tâlvescu în va fi alături la prima ediţie a noii serii de emisiuni unul dintre profesioniştii judiciarişti de excepţie, comisarul şef Dan Bucur.

Ioan Botiş, ministrul Muncii, a fost la Cotroceni înainte de întâlnirea cu Emil Boc şi cu unii membri ai cabinetului, pe tema Legii salarizării unitare, potrivit Mediafax. Guvernul are în vedere o eventuală majorare a salariilor în sectorul bugetar, de 15%, aplicabilă de la 1 ianuarie 2011, şi acordarea unui sprijin financiar suplimentar persoanelor cu […]

Dezamăgit de prestaţia politică a celor doi lideri ai Opoziţiei, Crin Antonescu şi Victor Ponta, Andrei Pleşu susţine în „Adevărul” că „dacă Ponta e un soi de Caţavencu juvenil, Antonescu e un soi de Rică Venturiano tomnatic. Nu sunt nici zmei, nici feţi-frumoşi. Joacă la preţuri mici, sperând să câştige pe greşeala adversarului. Dacă asta […]

Aşa-zisul drept la replică al Ministerului Dezvoltării referitor la articolul nostru a fost aruncat pe piaţă cu un sigur scop: acela de a arunca o perdea de fum peste dezvăluirile şi documentele publicate ieri de cotidianul.ro. Publicăm acest aşa-zis drept la replică doar pentru a demonta punctual explicaţiile mincinoase, confuze şi inutile ale Elenei Udrea.

Guvernul României a promis Fondului Monetar Internaţional că va continua să reducă şi anul viitor numărul de bugetari, dar şi să restrângă cheltuielile cu salariile şi primele pentru a diminua deficitul bugetar, potrivit Mediafax. Potrivit aceleiaşi surse, angajamentul a fost inclus în scrisoarea suplimentară convenită cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) la finalul misiunii din octombrie-noiembrie. […]

Doi hoţi români au fost prinşi de poliţie datorită prezenţei de spirit a unei parizience de nu mai puţin de 102 ani. Aceasta a fost trezită din somn de zgomotele făcute de cei doi şi, văzând că una dintre camerele sale era răvăşită, a telefonat la poliţie, scrie „Le Parisien”. Românii, în vârstă de 25, […]

Bilanţul a ajuns la 273 de persoane în urma erupţiei vulcanului Merapi, din Indonezia, vulcan ce a început să-şi intensifice activitatea pe 26 octombrie. Serviciile de urgenţă au anunţat că peste 300.000 de persoane trăiesc în continuare în adăposturi improvizate, iar peste 50.000 au început să se întoarcă la casele lor după ce acestea au […]

Cetăţenii ruşi sunt invitaţi să îl ajute pe premierul Vladimir Putin să găsească un nume pentru căţelul primit recent în timpul unei vizite în Bulgaria, a anunţat, marţi, serviciul de presă al Guvernului, scrie AFP, preluată de Mediafax.ro. Orice persoană poate trimite o propunere de nume masculin pentru nou său câine pe site-ul personal al […]

Cel mai rar şi mai frumos diamant roz din lume a fost vândut cu 46,16 milioane de dolari, la Geneva, acesta fiind considerat un preţ-record. Suma a depăşit vechiul record pentru un diamant, din decembrie 2008, când Wittelsbach, o piatră de culoare albastră cu irizaţii gri, a fost achiziţionată pentru o sumă de peste 24 […]

Surse din guvern au declarat că preşedintele Traian Băsescu a fost invitat la şedinţa de miercuri a executivului. În cadrul acesteia vor fi discutate teme privind Legea salarizării unitare, însă pe ordinea de zi apar şi probleme de interes naţional privind politica externă, respectiv, absorbţia fondurilor europene, dar şi aderarea la Spaţiul Schengen, acordului cu […]

Ziaristul Claudio Laugeri de la publicaţia italiană „La Stampa” din Italia a prezentat cazul unui italian care păcălea asistenţi medicali români, oferindu-le locuri de muncă în Italia, fără a plăti însă taxele către statul italian, deşi încasa aceşti bani. Prezentăm fragmente din material

Oriana Stan

Ziarul „Gândul” prezintă evoluţia evenimentelor în cazul altercaţiei dintre clanurile de interlopi de la Piatra Neamţ. Chestorul general Dan Valentin Fătuloiu, secretar de stat, a cerut demiterea şefului Poliţiei, chestorul principal Petre Tobă. Conform unor surse ale jurnaliştilor de la „Gândul”, cererea a ajuns pe masa premierului. După decizia de demitere a şefului IPJ Neamţ, […]

Un studiu realizat la Facultatea de Medicină a Universităţii din Texas a scos la iveală faptul că băuturile care promit să-ţi alunge oboseala pot provoca deshidratarea şi creşterea tensiunii arteriale, „Din cauza posibilităţii de a te deshidrata şi de a avea o tensiune arterială mărită este de preferat să bei apă sau băuturi destinate sportivilor, […]

Astronomii susţin că pe 18 noiembrie Terra va fi o invazie de „oaspeţi spaţiali” – fluxul de meteoriţi Leonid. Un asteorid a trecut miercuri pe lângă Pământ, dar fără nici un fel de pericol din cauza dimensiunilor reduse. Astronomii de la observatorul american Mount Lemmon au descoperit un asteroid cu un diametru de aproximativ 3 […]