Grupul de evaluare Schengen al Uniunii Europene a amânat până la 14 februarie adoptarea celor două rapoarte privind pregătirea Bulgariei pentru aderarea la zona de circulaţie fără paşaport, relatează Sofia Echo, potrivit Mediafax. Rapoartele, legate de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru aderarea la spaţiul Schengen, se referă la securitatea frontierelor terestre ale Bulgariei şi la Sistemul […]
Lună: ianuarie 2011
Franţa a obţinut al patrulea titlu mondial din istorie la handbal masculin, devenind a treia naţională care reuşeşte această performanţă, realizată până acum doar de România (1961, 1964, 1970, 1974) şi Suedia (1954, 1958, 1990, 1999). Naţionala de handbal masculin a Franţei a câştigat Campionatul Mondial, după ce a învins, duminică, Danemarca, scor scor 37-35 […]
Românii s-au deprins cu programarea concediilor din timp. Este şi normal dacă ne gândim că un sejur cumpărat acum pentru vârful sezonului estival este chiar şi cu un sfert de preţ mai ieftin decât în lunile iulie si august. Primele pachete turistice pentru 2011 pe litoral s-au vândut înca din luna noiembrie. Reprezentanţii agenţiilor de […]
Bechtel trimite din nou în şomaj muncitorii care lucrează la construcţia autostrăzii Transilvania. Peste 800 de oameni vor fi disponibilizaţi. Oamenii vor intra în şomaj începând de luni, aceştia urmând să primească deciziile de concediere eşalonat pe tot parcursul lunii februarie.
„Nu putem să stăm cu fundul pe cămaşă să nu facem nimica atâta timp cât se întâmplă tragedii de genul ăsta”, a declarat Sorin Oprescu după patru zile de la atacul mortal al unei haite de maidanezi asupra unei femei de 49 de ani”. (gandul.ro)
Absolvenţii vor face obligatoriu un stagiu la început de carieră, contractele pe termen determinat vor fi prelungite la 3 ani, iar angajaţii de la stat riscă să nu mai primească salarii compensatorii, la concedierile colective. Acestea sunt doar câteva modificări ale Codului Muncii.
În 2011 sunt 7 luni care conţin câte trei zile care se repetă de cinci ori. Pe scurt, de beneficii financiare în ianuarie au avut parte cei născuţi în zilele de sâmbătă, duminică sau luni. Tot ei vor fi cei care vor juca banii pe degete în octombrie care numără 5 zile de sâmbătă, 5 […]
O echipă de cercetători britanici de la Laboratorul Rutherford Appleton, lângă Oxford, şi-a anunţat ultima invenţie: benzina artificiala, bazata pe hidrogen. Aceasta nu poluează, e de trei ori mai ergonomica decât cea adevărata şi costă cam un euro galonul (n.r. in jur de 4 de litri). Benzina artificiala va fi disponibila tuturor, şoferi obişnuiţi, piloţi […]
Autorităţile române trebuie să ramburseze mâine peste 77 de milioane de euro către Fondul Monetar Internaţional (FMI) în contul dobânzii la împrumutul contractat în primăvara anului 2009. Este prima tranşă de dobândă pe care o plătim în acest an. În total, în 2011 în conturile FMI vor fi viraţi peste 303 milioane de euro ca […]
Stațiile Parc Bazilescu şi Pajura vor prelungi traseul Magistralei 4 Gara de Nord – 1 Mai Staţiile de metrou Pajura şi Parc Bazilescu vor fi deschise circulaţiei începând cu vara acestui an, a declarat, pentru Money.ro, Gheorghe Udrişte directorul Metrorex. „Execuţia este avansată, se lucrează la foc continuu şi din iunie-iulie le vom deschide publicului”, […]
Între 4.000 şi 12.000 de lei trebuie să dea înapoi statului aproape 400 de angajaţi ai mai multor şcoli din Ialomiţa! Măsura a fost luată în urma unui control al Curţii de Conturi. Inspectorii spun că sporurile acordate din 2008 pentru condiţii vătămătoare de muncă sau pentru muncă penibilă sunt ilegale. Angheluşa Romaşcu e profesor […]
Avocatul Gheorghe Piperea a acordat un interviu ziarului Bursa în care vorbeşte despre dilemele care însoţesc listarea Fondului Proprietatea la bursă, dar şi despre necesitatea ca statul să găsească o soluţie pentru rezolvarea zecilor de mii de cereri de despăgubire depuse de foştii proprietari. ” Fondul Proprietatea a fost creat cu unicul scop de a […]
Premiul de peste 4,1 milioane de euro, pus în joc la tragerea Loto 6/49 de duminică, nu a fost câştigat, suma urmând să fie reportată pentru următoarea extragere. Numerele extrase duminică, la Loto 6/49, sunt 12, 35, 29, 19, 1 şi 23. La jocul Noroc, numărul câştigător a fost 0658621.
O tânără de 17 ani îşi face drum pe o uliță din Urziceni în drum spre locul ei de ucenicie. Aude zgomotul unui motor răgușit de motocicletă. Se dă puțin înapoi când vizualizează bolidul reducându-și viteza și oprindu-se în dreptul ei. Număr de Constanța. Motociclistul brunet și fără cască e în căutarea unui atelier, are o problemă care trebuie rezolvată cât mai repede. Fata din Urziceni își cunoaște urbea și întâi îi indică, apoi chiar îl conduce la mecanicul din colț, după care dă să plece. Motociclistului îi cade fata cu tronc.
Duminică, la Realitatea TV, la emisiunea Săptămâna Politică, Elena Udrea a declarat că nu a văzut ” vreun preşedinte mai democrat decât Traian Băsescu”. ” Eu nu am văzut în lumea asta, vreun preşedinte mai democrat decât Traian Băsescu, uitați-vă, iar dumneavoastră sunteți primii care puteți constata, e atâta libertate a presei şi atâta libertate […]
Cornel Nistorescu „Da, militarii trebuie să înceteze să mai fie o categorie privilegiată din false considerente ale patriotismului şi epoleţilor. Da, pensiile militarilor cresc în proporţie de 80% şi nu scad. Şi, da, este adevărat că televiziunile mogulilor au manipulat şi au purtat, în stilul deja clasicizat al nonjurnalismului şi antideontologiei, o campanie împotriva guvernului. […]
Senatorul PSD Dan Şova a declarat duminică, la Europa FM, la emisiunea profesorului Daniel Barbu, că Traian Băsescu va sfârşi prin a fi suspendat din pricina faptului că preşedintele României „interpretează Constituţia ca pe Codul Rutier”. „Problema noastră, a românilor, este că avem un preşedinte nu doar jucător, ci şi foarte imaginativ, care interpretează Constituţia […]
În fiecare zi profesioniştii Ministerului de Interne înaintează rapoarte cu privire la starea naţiunii. Este linişte deplină. Doar câteva mârâieli izolate şi lovite de anxietate. În fond, ce mai contează 80 de pensionari care mârâie nemulţumiţi în troleibuz când alţi 800 se duc relaxaţi în mall la cumpărături!? Cum poporul este pe deplin atomizat, iar […]
Este fascinant de urmărit ceea ce se întâmplă acum în ţările musulmane din nordul Africii şi Orientul Mijlociu. Cu atât mai mult cu cât am avut şansa să fi vizitat toate aceste ţări unde astăzi scânteia revoluţiei a inflamat butoiul cu pulbere iscat de regimurile lor politice opresive, prin corupţia generalizată favorizată de vasalitatea necondiţionată către marile puteri.
Antrenorul formaţiei Real Madrid, Jose Mourinho, a declarat că ar putea reveni să lucreze în Anglia „mult mai repede decât a prevăzut”, conform unui interviu acordat, duminică, publicaţiei Sunday Mirror. „Am spus mereu că voi reveni în Anglia întrăo zi, dar poate că se va întâmpla mai repede decât am prevăzut”, a declarat Mourinho. […]
Membrii Partidului Social Democrat vor picheta, luni, la ora 15,00, toate sediile PDL din ţară, a declarat, duminică, pentru Agerpres, liderul social-democraţilor, Victor Ponta. Preşedintele social-democrat a anunţat, joi, la Piteşti, că luni, 31 ianuarie, în ziua în care, cel mai probabil, se va judeca recursul în cazul preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, să […]
Ambasada României la Cairo îşi desfăşoară activitatea normal, aflându-se într-o zonă neafectată de proteste, au declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, reprezentanţi ai misiunii diplomatice, adăugând că, din informaţiile pe care le deţin, niciun român nu a fost afectat de evenimentele din Egipt. Potrivit informaţiilor comunicate de MAE, actualizate la ora 17.30, până la această oră, Ambasada […]