Zeci de mii de australieni sunt afectaţi de gravele inundaţii din statul Queensland, Australia. Ploile torenţiale din ultimele ore au dat peste cap eforturile voluntarilor şi ale armatei, care tocmai începuseră să curăţe oraşul puternic afectat de inundaţii. Centrul şi sudul statului Queensland vor fi afectate şi în zilele următoare de precipitaţii abundente, ceea ce […]

Statele Unite ale Americii (SUA) intenţionează să trimită un contingent suplimentar de 1.400 de puşcaşi marini în Afganistan pentru mărirea forţelor sale de luptă înainte de reluarea operaţiunilor în primăvară, informează Wall Street Journal.SUA, care au condus în 2001 o coaliţie internaţională care i-a înlăturat de la putere pe talibani, are în Afganistan circa 100.000 […]

Potrivi Biroului de Presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, poliţiştii criminalişti au stabilit în urma primelor cercetări că bărbatul, în vârstă de 33 de ani, a aşteptat-o pe femeie, joi dimineaţă, în faţa Parcului Industrial din Cugir, societate în cadrul căreia aceasta lucra, şi se pare că după o discuţie în contradictoriu a înjunghiat-o […]

Biroul Politic Central al PNL a decis să formeze o alianţă de centru-dreapta cu Partidul Conservator, bazată pe compatibilitatea doctrinară şi ideologică a celor două partide, scrie Jurnalul Naţional. Alianţa de Centru-Dreapta (ACD) ,care va fi înregistrată la tribunal, va avea o conducere unică, Consiliul Naţional de Coordonare, format din preşedinţii celor două partide plus […]

Returul disputat miercuri seară s-a încheiat la egalitate, 1-1, iar Barcelona a trecut în turul următor datorită golului înscris în deplasare, al cărui autor a fost Eric Abidal (75). Athletic Bilbao a punctat prin Llorente, cu cinci minute înainte de final. Tot miercuri, s-au mai calificat în sferturile Cupei Spaniei FC Sevilla (3-0 la Malaga, […]

După ce în urmă cu câteva săptămâni premierul Emil Boc îl acuză pe şeful Prognozei că nu a calculat corect numărul şomerilor din România şi îi cerea să facă din nou socoteala, iată că nici între datele prezentate de Institutul Naţional de Statistică şi Agenţia pentru Ocupare (ANOFM) nu prea există similitudini. Pentru că, după […]

În fiecare an, înaintea Bobotezei, în satul Chintelnic din judeţul Bistriţa-Năsăud (nord-estul ţării), Hâzii (persoane hidoase, slute – n.r.) pleacă la colindat pe la case, costumaţi cât mai înfricoşător, ca să alunge spiritele rele şi pentru a pregăti venirea preotului cu crucea, care să sfinţească gospodăriile cu agheasmă.Obiceiul, păstrat din străbuni, este păgân, iar cei […]

Chitaristul mexican Carlos Santana s-a căsătorit cu Cindy Blackman, pe 19 decembrie, pe insula Maui, în Hawaii (SUA). Cindy Blackman, 51 de ani, a îmbrăcat o rochie albă de mătase şi a fost cerută în căsătorie de Santana, 63 de ani, în timpul unui concert pe care l-a dat la Chicago,pe 9 iulie, după ce […]

Sute de preoţi şi credincioşi ai celor zece parohii din municipiul Drobeta-Turnu Severin vor organiza joi o procesiune în portul localităţii, la Dunăre, unde Prea Sfinţitul Episcop Nicodim va oficia slujba sfinţirii Agheasmei Mari. Evenimentul, care marchează în calendarul ortodox Botezul Domnului, se va desfăşura imediat după încheierea Sfintei Liturghii.Episcopul Severinului şi Strehaiei, PS Nicodim, […]

Andrei Plăcintă, fiul fostului ministru Sorina Plăcintă, află astăzi dacă rămâne încă o lună în arest sau dacă va fi cercetat în libertate. Curtea de Apel Bucureşti a rămas în pronunţare, urmând să decidă dacă acceptă sau respinge recursul depus de avocaţii lui Plăcintă. Prezent miercuri în sala de judecată, Andrei Plăcintă a povestit cum […]

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, va oficia, joi, slujba cea mare de sfinţire a apei (aghiasma mare), la sărbătoarea Botezului Domnului, după Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala patriarhală, începând cu ora 11,30, în faţa Reşedinţei patriarhale.

 

Mehedinţi: Sute de preoţi şi credincioşi vor asista la aruncarea crucii în Dunăre

Obiceiul „Hâzilor”, nelipsit de Bobotează, în nord-estul ţării

Aproximativ 15.000 de credincioşi, aşteptaţi să participe la slujba de Bobotează de la malul mării

Starea prezentatorului TV Şerban Huidu se ameliorează treptat. Surse din anturajul familiei au declarat miercuri pentru Libertatea că, în ultimele zile, „cârcotaşul” s-a simţit un pic obosit din cauza vizitelor numeroase pe care le-a primit la spital, aşa că, prin intermediul soţiei, le-a transmis prietenilor să nu-l mai vină să-l vadă. Şerban vorbeşte cu soţia […]

Varza este o sursă importantă de vitamina C, conţinând cantităţi ridicate de fibre, mangan şi folaţi. Medicii nutriţionişti susţin că, deşi această legumă este extrem de nutritivă, are puţine kilocalorii. 100 de grame de varză conţin 25 de kilocalorii, mai puţin decât un măr sau chiar decât o prună. Sucul de varză este recomandat persoanelor […]

România este considerată, alături de Kosovo şi Turcia, un partener dezagreabil pentru UE, într-un comentariu intitulat „Trafic de organe, eugenie şi corupţie: faceţi cunoştinţă cu noii noştri «parteneri» europeni” şi publicat pe blogul cotidianului britanic Daily Mail. Kosovo se află pe lista potenţialilor candidaţi la UE, în pofida tuturor dovezilor că premierul Hashim Thaci şi […]

Gerul Bobotezei ne-a îngheţat miercuri-noapte. A fost exrem de frig în Harghita, unde s-au înregistrat temperaturi de minus 21 de grade Celsius. Mai mult, potrivit măsurătorilor făcute de meteorologi, joi dimineaţă, la ora 6.00, s-au înregistrat minus 20 de grade la Miercurea Ciuc, minus 19 la Joseni, minus 18 grade la Botoşani şi Rădăuţi, minus […]

Browserul Firefox, deţinut de Mozilla, a devenit în decembrie lider de piaţă în Europa, devansând Internet Explorer, al Microsoft, potrivit datelor companiei de cercetare a pieţei StatCounter, transmite Bloomberg. Firefox a atras o cotă de piaţă de 38,1% în Europa, în timp ce Internet Explorer a obţinut 37,5% şi Chrome, operat de Google, 14,6%. „Este […]

Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, spune că, în ciuda îndeplinirii ţintelor fixate cu finanţatorii externi, Guvernul nu trebuie să diminueze în acest an nivelul taxării. Boardul de la Washington va discuta, mâine, ultimele date privind deficitul bugetar şi arieratele, dar şi coordonatele pe care se va baza următorul acord. Deficitul bugetar pe anul trecut […]

Ministrul de externe, Teodor Baconschi, a declarat miercuri seară la TVR1 că este dispus să demisioneze, dacă premierul îi va cere acest gest sau dacă se va considera că el este vinovat pentru neaderarea României la Schengen. „Dacă primul-ministru îmi cere acest lucru (demisia – n.r.), demisionez fără niciun fel de problemă, dacă eu sunt […]

Mircea Badea vorbeşte, în cadrul emisiunii „În gura presei”, despre prezenţa preşedintelui la şedinţa de Guvern de miercuri şi despre declaraţiile acestuia de pe parcursul zilei. Moderatorul este indignat de tupeul politicienilor de la Putere care fac declaraţii mincinoase şi manipulatoare în fiecare zi şi mărturiseşte că nu mai poate da doi bani pe vorbele […]

Cel mai mare boom global al tuturor timpurilor abia a început. În următorii 40 de ani, creşterea economică îşi va iuţi şi mai mult ritmul, pe măsură ce economiile emergente importante din Asia, Orientul Mijlociu şi America Latină îşi vor atinge potenţialul, se arată într-un raport al băncii britanice HSBC.