Exerciţiile de aerobic ar putea fi soluţia de care ai nevoie! Datorită numeroaselor avantaje demonstrate deja, organismul tău avea numai de câştigat, iar asta după numai o jumătate de oră de exerciţii. Accelerează metabolismul, previne afecţiunile cardiovasculare, elimină stresul. Este unul dintre cele mai bune şi, în acelaşi timp, simple lucruri pe care le poţi […]

Gigi Becali nu este singur în călătoria sa pe Muntele Athos. Patronul Stelei l-a luat cu el pe fostul fotbalist, Ionuţ Luţu, cunoscut ca un petrecăreţ adevărat După ce l-a refuzat pe Borcea, pentru că are prea multe păcate, Gigi Becali nu a plecat totuşi singur în călătoria de pe Muntele Athos şi l-a luat […]

Ieşenii îşi lasă la casele de amanet nu doar bijuteriile ori telefoanele mobile, ci şi câinii. Pare greu de crezut, dar patronul unei astfel de case, primeşte pisici şi câini de talie mică, anunță Antena3. Proprietarii renunţă la animalele de companie , pentru a obţine ceva bani pentru Paşte. Câinii şi pisicile sunt păstrate în […]

Actorul Ethan Hawke urmează să fie tată pentru a patra oară, soţia sa, Ryan, fiind însărcinată cu al doilea copil al lor. „(Ryan) este însărcinată în luna a cincea şi se vede foarte clar”, a spus sursa citată. „Cuplul nu ştie sexul copilului, dar… Clementine îşi doreşte foarte mult un frăţior”, a declarat o sursă […]

Printr-un concept inteligent de ambalare, cel mai mare fabricant de telefoane DECT din Europa, contribuie la protecţia mediului înconjurător şi la creşterea eficienţei activităţii desfăşurate. Prin optimizarea procesului de împachetare al telefoanelor sale, Gigaset Communications va ajunge să economisească aproximativ 150 de tone de hârtie pe an, reducând astfel din costurile logistice şi de procesare. […]

Samsung Electronics a anunţat că a deschis procese în Germania, Japonia şi Coreea de Sud în care acuză Apple de folosirea fără drept a unor brevete. Procesele privesc încălcarea a până la cinci brevete, se arată într-un comunicat al Samsung. „Samsung răspunde activ la acţiunile făcute împotriva noastră pentru a ne proteja proprietatea intelectuală”, menţionează […]

În comuna bihoreană Finiş a început, din 2010, construcţia unui teren de fotbal. Şi nu a oricărui teren, ci a unuia în pantă. Costul acestuia se ridică la 600.000 de lei, aproximativ 150.000 de euro, şi trebuie terminat până în 2012. Potrivit RTV, autorităţile susţin că au ales să realizeze terenul pe plan înclinat considerând […]

Constructorul auto nipon Toyota, cel mai mare la nivel mondial, apreciază că producţia îşi va reveni complet în noiembrie sau decembrie, la nouă luni după ce un seism puternic şi valuri tsunami au devastat nord-estul Japoniei, afectând furnizarea de piese. Producţia Toyota va începe să-şi revină în iulie în Japonia şi în august în celelalte […]

O descoperire provoacă dezbateri în lumea ştiinţifică. Unii cercetători cred că au descoperit o nouă specie de oameni după ce au analizat mai multe fosile găsite în Africa, scrie realitatea.net. Un craniu descoperit în aprilie 2010 în Africa de Sud se crede că ar aparţine unei noi spoecii de oameni, care ar fi trăit pe […]

Actorul a suferit recent un accident pe platourile de filmare din România şi se deplasează în prezent folosind cârje. Roger Moore, cunoscut interpret al rolului James Bond, a căzut după ce s-a împiedicat în timp ce filma pentru comedia „Christmas at Castlebury Hall”. Actorul se simte însă bine şi va reveni curând la filmări. „Se […]

Se va reînfiinţa spitalul din Cisnădie, dar sub o altă formă juridică. În clădire se vor deschide şapte cabinete medicale de specialitate individuale care vor încheia contract de finanţare cu Casa de Asigurări de Sănătate Sibiu. Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate va spirjini autorităţile locale în acest demers şi va încheia contracte cu toţi […]

Publicul a explodat în ultima partida, cu modesta Horizonte-CE în Cupa Braziliei. O evoluţie mult sub aşteptări a lui Ronaldinho în faţa unui adversar slab a făcut ca publicul sa îl îndemne pe mijlocaş să plece. În momentul schimbării el a plecat spre banca de rezerve cu capul plecat, în huiduielile întregului stadion. „Ronaldinho trebuie […]

Şapte persoane, printre care Ghenosu şi vărul acestuia, Eugen Neacşu, au primit, joi noaptea, mandate de arestare preventivă, acestea fiind acuzate de constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, şantaj, proxenetism şi spălare de bani. Potrivit procurorului şef al DIICOT Ploieşti, Ionuţ Botnaru, cinci dintre inculpaţi, inclusiv Neacşu, au fost duşi în arest la […]

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au respins propunerea făcută de procurorii de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de arestare preventivă a omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, acuzat de ameninţare şi şantaj la adresa managerului Realitatea Media, Sebastian Ghiţă, scriu jurnaliştii de la Evenimentul Zilei. La ieşirea din sala de judecată pe care […]

În vinerea din Săptămâna Mare are loc, în Biserica Ortodoxă, denia ce cuprinde Prohodul Domnului, cântări de o frumuseţe şi profunzime deosebite, care evocă deopotrivă durerea nespusă la vederea Fiului lui Dumnezeu pe cruce, cât şi nădejdea în biruinţa Învierii ce se întrezăreşte. Slujba se încheie cu procesiunea de înconjurare a bisericii, care simbolizează înmormântarea […]

Premierul Emil Boc preia vineri, la ora 10,00, funcţia de ministru interimar al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, la sediul ministerului, a anunţat Biroul de presă al Guvernului. Preşedintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretul prin care premierul Boc a fost desemnat şi în funcţia de ministru al Muncii. Tot joi, Băsescu a semnat decretul […]

Mişcarea şiită libaneză Hezbollah intenţionează să comită zilele următoare un atentat împotriva turiştilor israelieni din străinătate, a afirmat joi seara televiziunea publică israeliană. Potrivit televiziunii, care menţionează surse israeliene din domeniul securităţii, Hezbollah vrea să comită acest atentat pentru a se răzbuna pentru liderul său militar Imad Moughniyah, ucis la 12 februarie 2008, la Damasc, […]

Preşedintele american Barack Obama a aprobat folosirea de drone Predator în Libia, împotriva trupelor lui Muammar Gaddafi, a anunţat secretarul american al apărării, Robert Gates. „Preşedintele a spus că, acolo unde avem capacităţi unice, este dispus să le folosească”, a precizat Gates. „Şi, de fapt, a aprobat folosirea de (drone – n.red.) Predator înarmate”, a […]