De ce insala femeile sau barbatii este o intrebare care macina omenirea aproape de la nasterea ei. Motivele pentru care unul sau altul calca stramb sunt diverse. Exista, totusi, cateva criterii comune. Iata o lista in care se incadreaza atat barbatii singuri, dar si cei casatoriti. 1. Barbatul nu refuza niciodata Chiar daca unora le […]

Senatul şi Camera Deputaţilor se vor reuni marţi, în şedinţă comună, au stabilit Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, potrivit Agerpres. Vicepreşedintele social-democrat al Senatului, Ioan Chelaru, a precizat că ordinea zi a plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului este una încărcată. ‘Ordinea de zi a plenului reunit este una importantă. Aş […]

Combatanţii noului regim libian au preluat controlul portului Syrte, a anunţat marţi Moustafa ben Dardef, un comandant al Consiliului Naţional de Tranziţie, relatează AFP, potrivit Agerpres. ‘În cursul nopţii au avut loc confruntări violente şi în prezent noi controlăm portul’, a declarat acest comandant al ‘brigăzii Zenten’, desfăşurată în apropiere de Syrte. Luni seara au […]

Eveniment muzical unic sâmbăta trecută la Las Vegas. Doi mari artişti au cântat împreună pentru prima dată. Lady Gaga şi Sting au cântat împreună „Stand by Me” şi „King of Pain”. vezi aici video

Google împlineşte azi 13 ani. Iar pentru a marca aniversarea, cel mai puternic motor de căutare de pe internet a creat un logo special. Compania Google a fost fondată în 1998, de Larry Page şi Serge Brin, doctoranzi de la Universitatea Stanford. Totul a pornit cu o investiţie de 100 de mii dolari de la […]

Reducerea numărului de angajaţi  în sectorul bugetar, îngheţarea pensiilor şi a salariilor, management privat în fruntea regiilor, vânzarea acţiunilor deţinute de stat, renegocierea acordului cu FMI sunt soluţiile propuse de politicienii economişti pentru ca România să nu fie lovită de valul noii crize economice în 2012, scrie Gândul. Guvernul trebuie să trimită în Parlament proiectul […]

Însărcinată cu tripleţi, în 34 de săptămâni, Nicoleta Luciu nu mai are voie să facă deloc efort, potrivit realitatea.net. Medicii au sfătuit-o să se odihnească pentru ca naşterea să decurgă fără probleme, aşa că Luciu se abţine şi de la mers. Într-o emisiune televizată, ea a povestit că burta este foarte grea. De aceea nu […]

Judecătorul Audienţei Naţionale spaniole Ismael Moreno a decis închiderea românului Ioan Clămparu, cunoscut şi sub porecla „Cap de porc”, după ce acesta s-a predat autorităţilor spaniole. EFE aminteşte că asupra lui planau ordine europene de căutare şi arestare pentru acuzaţiile de exploatare sexuală aduse în Spania şi România.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea cercetării a doi deputaţi, Károly Kerekes (UDMR) şi Ioan Cindrea (PSD), pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, după ce aceştia şi-au angajat ilegal rude apropiate la birourile parlamentare din teritoriu.

Tot mai mulţi tineri din Occident întreţin raporturi sexuale fără să folosească mijloace de contracepţie, potrivit unui studiu desfăşurat în 29 de ţări şi publicat pe site-ul lesquotidiennes.com, potrivit Agerpres. Bazându-se pe studiile precedente, ancheta arată că, între 2009 şi 2011, numărul tinerilor care au întreţinut raporturi sexuale fără mijloace contraceptive cu un nou partener […]

Preşedintele PSD, Victor Ponta, participă marţi şi miercuri la Conferinţa naţională a Partidului Laburist din Marea Britanie, la care vor fi prezenţi liderii naţionali şi locali laburişti, reprezentanţii sindicatelor, precum şi liderii principalelor partide socialiste din Uniunea Europeană, potrivit Agerpres. Liderul PSD a fost invitat la eveniment de conducerea Partidului Laburist, urmând să ia cuvântul […]

Cele mai puternice 20 de ţări din lume au elaborat o nouă strategie pentru a preveni extinderea crizei datoriilor de stat din Europa. Reuniţi la Washington pentru întâlnirea anuală dintre Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, reprezentanţii celor mai puternice 20 de state din lume (ţările G20), în parteneriat cu mai multe instituţii internaţionale (printre […]

Doctorul Conrad Murray, acuzat că l-a ucis pe Michael Jackson prin administrarea medicamentului care i-a provocat moartea, va compărea marţi în faţa justiţiei californiene, în cadrul unui proces fluviu ce ar trebui să facă lumină în privinţa ultimelor ore de viaţă ale starului pop, relatează AFP, potrivit Agerpres. Dezbaterile, programate la Curtea superioară din Los […]

Mii de procese intentate de şoferii care şi-au rupt maşinile în gropile din Capitală se află în acest an pe rol la instanţele bucureştene. Potrivit realitatea.net, care citează  B365. ro, o parte dintre ele vizeză Adminitraţia Străzilor, iar altele chiar primăriile de sector. În 2010 a fost obţinută cea mai mare despăgubire pe care a […]

Kate Middleton ar putea apărea pe coperta revistei Vogue din Statele Unite, informează realitatea.net. Celebrul fotograf Mario Testino – care e un apropiat al familiei regale – i-a cerut ducesei de Cambridge să pozeze pentru un pictorial. Iniţiativa ar fi menită să o ajute pe Kate să-şi consolideze poziţia de zeiţă a modei. Stilul vestimentar […]

Aproape 100 de cazuri de copii crescuţi în sălbăticie sunt cunoscute până acum, scrie realitatea.net. Băieţii maimuţă, fetele lup. Cunoscuţi drept copii sălbatici, aceştia au crescut fără nici un contact uman. Unii au fost crescuţi de animale, alţii au reuşit să aibă singuri grijă de ei, izolaţi de restul lumii. Aproape 100 de astfel de […]

Lista cu maşinile care vor concura pentru titlul de Maşina Anului 2012 a fost anunţată la Salonul Auto de la Frankfurt. 35 de modele au fost selecţionate pentru competiţia Car of the Year 2012. Autoturismele au fost lansate în ultimul an sau urmează a fi lansate până la sfârşitul anului, iar producătorul trebuie să aibă […]

Manuscrisele de la Marea Moartă, cele mai vechi documente biblice, sunt acum disponibile online. Persoanele interesate pot studia manuscrisele cu ajutorul unui instrument Google, care le traduce instantaneu în engleză. „A fost nevoie de 24 de secole, de munca arheologilor, cercetătorilor şi istoricilor, dar şi de internet, pentru a face Manuscrisele de la Marea Moartă […]

Epava navei Gairsoppa SS a fost descoperită pe fundul Oceanului Atlantic, în largul coastelor Irlandei, de către compania americană de explorări subacvatice Odyssey Marine. Nava a fost scufundată, în 1941, de un submarin german, iar în interiorul epavei s-au gasit 200 de tone de argint, în valoare de circa 150 de milioane de lire sterline, […]

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a trecut din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.Realizarea cadastrului în toată țara costă în jur de un miliard de euro, o sumă pe care Elena Udrea nu putea să-o lase pe mâna lui Traian Igaș.