La începutul acestei luni, reprezentanţi ai patronatelor şi sindicatelor declarau, după o întâlnire cu Emil Boc, că li s-a transmis că Guvernul analizează eliminarea impozitului pe venit pentru salarii între 700 lei şi 1.000 lei. Boc „a analizat” deja și a decis.
Lună: decembrie 2011
Anne Sinclair, soţia fostului şef FMI Dominique Strauss-Kahn, căzut în dizgraţie după scandalul agresării sexuale a unei cameriste de la un hotel din New York, a fost votată cea mai populară femeie din Franţa, devansându-l pe noul şef al FMI, Christine Lagarde şi având un avans considerabil faţă de ocupanta locului trei, prima doamnă Carla […]
Elena Udrea a susținut marţi, într-o conferinţă de presă, că a crescut numărul de turiști străini veniți în România în acest an, iar acest lucru a fost determinat de promovarea țării noastre ca destinaţie turistică, nu de preţurile pachetelor turistice. „A contat foarte mult promovarea care s-a făcut şi faptul că s-a vorbit foarte mult despre România. S-a vorbit mult […]
Miercuri, cerul va fi temporar noros. Vor cădea precipitaţii slabe, cu precădere în prima parte a zilei, mai ales sub formă de ninsoare în sud-est, local în est si în centru şi izolat în restul teritoriului, arată datele Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Temperaturile maxime vor fi între -2 şi 6 grade şi minime, în general, între -10 şi […]
Nouăzeci la sută dintre farmaciile din Valencia vor fi închise în următoarele trei zile deoarece farmaciştii sunt nemulţumiţi din cauza neplăţii a jumătate de miliard de euro de către primărie, anunță Antena 3. Premierul ales, Mariano Rajoy, a promis că toate lucrurile se vor rezolva deoarece se doreşte o schimbare radicală a Spaniei. Autorităţile promiseseră plata datoriilor […]
Familia regală va petrece sărbătorile de iarnă la Castelul de la Săvârşin, conform tradiţiei, unde va primi colindători, va oferi cadouri familiilor nevoiaşe, dar şi angajaţilor şi colaboratorilor şi va participa la Sfânta Liturghie. Încă de joi, 22 decembrie, Majestăţile şi Alteţele lor regale va primi grupul de colindători ai Şcolii Generale „Sigismund Toduţă” din […]
Liderul PSD Victor Ponta a declarat, marţi, că aşteaptă să discute cu Aura Vasile, după ce aceasta a anunțat luni că pleacă la UNPR, iar apoi s-a răzgândit spunând că vrea să rămână în PSD. „Dacă vorbim de PSD, genul acesta de telenovele mie nu-mi place. Nu poţi să te trezeşti dimineaţa că vrei să pleci, noaptea […]
Bercea Mondial ar putea fi eliberat. Tribunalul Olt a decis, marţi, să nu mai prelungească mandatul de arestare pe numele lui, anunță Antena 3. Nu este prima oară când Bercea primeşte o astfel de veste în arest. Acelaşi tribunal i-a mai acceptat de trei ori cererea de a fi pus în libertate, însă de fiecare […]
Instanţa supremă l-a condamnat marți la un an de închisoare cu suspendare pe senatorul UNPR Şerban Mihăilescu, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie în legătură cu primirea mai multor arme de vânătoare de la fostul său consilier Fănel Păvălache.
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a făcut publice astăzi informații utile pentru milioanele de șoferi care au plătit taxa auto în vechea variantă. Noua lege privind taxa de poluare auto a fost aprobat, săptămâna trecută, în plenul Camerei Deputaţilor
Ministerul Dezvoltării și Turismului vrea să naţionalizeze hotelurile din staţiunea Vidra din judeţul Vâlcea, structuri aflate în administrarea sindicatelor, a anunțat marți Elena Udrea.
Premierul formal al României, Emil Boc, s-a gândit de ce investiții mai are nevoie România aflată în criză și, transparent cum se declară, a adus acest lucru și la cunoștința opiniei publice.
Citește și Boc ne liniștește: Stăm bine cu inflația, iar șomajul este ținut sub control
Ion Iliescu atacă dur „Adevărul”, „România Liberă” şi „Evenimentul Zilei”, despre care afirmă că duc campanii „antinaţionale, de contestare a Revoluţiei”. În debutul Simpozionului Omagial 2011 organizat de Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, Iliescu le-a transmis „să vă fie ruşine!” și a catalogat acțiunile ca fiind „ticăloase”. „Trebuie să constat cu tristeţe şi cu […]
În 22 decembrie a.c. se împlineşte un an de când am făcut prima declaraţie politică cu dezvăluiri din trecutul şcolar şi bişniţar al ministrului de interne Constantin Traian Igaş. După un an, vreau să-mi cer scuze pentru anumite afirmaţii neconforme cu realitatea pe care le-am făcut la adresa sa.
Laszlo Borbely, ministrul Mediului, a declarat, marţi, la conferinţa de bilanţ a Ministerului, că prin programul Rabla, în acest an, au fost scoase din uz 116.641 de maşini vechi şi au fost cumpărate aproximativ 40.000 de vehicule noi. Ministrul a amintit că în 2011 a fost alocată în două etape suma de 456 de milioane […]
Marţi, nouă interlopi au fost reţinuţi de lDIICOT. Suspecţii fac parte din clanurile bucureştene Sadoveanu şi Duduienii şi sunt cercetaţi pentru trafic de persoane, potrivit Realitatea TV.
Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 pe scara Richter s-a produs aseară în zona Vrancea. Potrivit Institutului Naţional de Fizică a Pământului, seismul s-a produs la o adâncime de 15 kilometri, la ora 20.38.
Radu Tudor scrie pe blogul său că România se numara printre tarile europene unde libertatea presei este in declin, invocând raportul „Democracy Index 2011″, care a fost dat publicitatii de Economist Intelligence Unit. „Raportul afirma ca 40 de tari din intreaga lume inregistreaza o deteriorare a libertatii presei incepand din 2008, iar printre acestea se […]
Mircea Geoană nu susține comasarea alegerilor, drept care, spune acesta, va vota în favoarea moțiunii de cenzură inițiată de USL. În opinia sa, comasarea este un demers „greșit și antidemocratic”. „Voi vota în favoarea motiunii, fara îndoiala. Comasarea alegerilor este un lucru gresit si antidemocratic. Ce am eu de reprosat conducerii PSD si lui Victor […]
După multe amânări, marți, Curtea Constituţională dezbate sesizarea lui Mrcea Geoană privind neconstituționalitatea debarcăii sale din fruntea Snatului.
Dupa eșecul din 2008, Irina Schrotter se vede la Primăria Municipiului Iași. Creatoarea de modă mai asteaptă doar un semnal de la electorat. „La Iasi este nevoie de o schimbare, de un candidat proaspat. Daca iesenii vor vrea aceasta schimbare, iar sondajele vor arata ca am o pozitie buna, nu voi ezita sa candidez. Insa, […]
Gabriela Ionescu, director executiv adjunct la la Direcţia Finanţelor Publice Timiş, a fost ridicată marţi de procurprii anticorupţie şi condusă la sediul DNA Timişoara pentru audieri. Directoarea ar fi cercetată pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
Acţiunea „Foc de artificii” pentru combaterea ilegalităţilor cu materiale pirotehnice de sărbători a continuat, poliţiştii constatând de la 1 noiembrie, la nivel naţional, 111 infracţiuni şi confiscând 180.000 de kg de obiecte pirotehnice, în valoare de peste 500.000 de euro. La acţiune participă şi specialişti din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – inspectoratele […]
După ce Cristian Preda a scris, pe blogul său, că opoziţia faţă de revizuirea Constituţiei vine din partea UDMR, democrat-liberalul s-a întrebat dacă maghiarii mai sunt în coaliţie sau avem un guvern minoritar. În replică, Kelemen Hunor devine sceptic și pune la îndoială calitățile de politician ale lui Preda, despre care afirmă că, de fapt, […]
Deputata s-a răzgândit și transmite de pe patul de spital că, de fapt, ea nu s-a retras niciodată din Grupul PSD. Aura Vasile susține că a sunat-o pe Roberta Anastase să nu mai ia în condiderare demisia, numai că aceasta a uitat să-i comunice și lui Ioan Oltean. În calitate de președinte de ședinta, Ioan […]