Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, a declarat, miercuri, că suspendarea preşedintelui Traian Băsescu în sine nu va afecta imaginea României, însă vor fi consecinţe serioase dacă va fi făcută într-un mod neconstituţional.
Lună: iulie 2012
O delegaţie a Serviciului pentru Executarea hotărârilor CEDO, condusă de Corinne Amat, şef de divizie, efectuează o vizită în România, la invitaţia Ministerului Afacerilor Externe. Cu acest prilej, au avut loc discuţii privind stadiul executării hotărârilor Curţii de la Strasbourg pronunţate în cauzele împotriva României, incluse în grupurile de cauze privind problematica restituirii proprietăţilor, problema […]
Parlamentul a respins astăzi, 4 iulie a.c., Tratatul ACTA, cu o mare majoritate de voturi, confirmând părerea cetățenilor europeni legată de libertatea Internetului. De asemenea, Parlamentul European (PE) a respins și propunerea Partidului Popular European (din care face parte PDL) de a amâna votul asupra acestui tratat, cerere ce fusese făcută pentru a proteja ACTA în contextul în […]
Lui Traian Băsescu şi celor împreună cu dânsul nu le-a plăcut fizica. Dovadă că niciunul dintre ei nu cunoaşte Principiul acţiunii şi reacţiunii: dacă o forţă numită acţiune acţionează asupra unui corp, atunci acesta va reacţiona cu o forţă numită reacţiune, egală şi de sens contrar cu acţiunea. Dacă domnul Băsescu şi gaşca lui ar […]
În România, ţara unde orice este posibil, informatorii lor sunt oameni cu sufletul curat, care au cedat doar în urma unor uriaşe presiuni psihice şi fizice, iar ceilalţi au fost nişte canalii sau brute; despre plagiatorii lor nu poţi sufla o vorbă întrucât există eficienta conspiraţie a tăcerii, iar ceilalţi sunt nişte hoţi ordinari, fără mamă şi fără tată…
Moody’s a retrogradat ratingul Transelectrica cu o treaptă, de la Baa3 la Ba1, prima treaptă din categoria speculativă, a atribuit companiei ratingul de default Ba1, iar calificativele au fost puse sub supraveghere pentru noi reduceri în aşteptarea unui sprijin mai scăzut din partea guvernului, relatează Mediafax.ro. „Măsura reflectă revizuirea în scădere, de la nivel ridicat […]
Preşedintele Traian Băsescu a primit, miercuri, la ora 19.05, de la Parlament, solicitarea privind suspendarea sa din funcţie, anunţă Administraţia Prezidenţială, care nu precizează însă dacă acesta va participa la şedinţa Camerelor reunite pe tema suspendării sale. „Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a primit miercuri, 4 iulie a.c., la ora 19.05, de la Parlamentul României, […]
Preşedintele Comisiei de la Veneţia, GianniBuquicchio, face apel la România să respecte pedeplin propria Constituţie şi standardele internaţionale privind independenţa justiţiei şistatul de drept şi constată că actuala coaliţie aflată la putere în România a declarat că nu va aplica măsuri care să afecteze independenţa Curţii Constituţionale. „Am aflat cu adâncă îngrijorare de numeroasele încercări […]
Liderul deputaţilor PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, că nu este un scenariu imposibil organizarea alegerilor parlamentare odată cu cele prezindenţiale, în cazul în care demiterea preşedintelui Traian Băsescu va fi aprobată prin referendum, relatează Mediafax.ro. Tăriceanu a fost întreabat dacă există o discuţie legată de organizarea alegerilor parlamentare în acelaşi timp cu cele […]
Noul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că a transmis preşedintelui Traian Băsescu informarea cu privire la discutarea solicitării de suspendarea a sa din funcţie ce va fi discutată joi în plenul reunit al Parlamentului. „Am finalizat procedurile conform Constituţiei de informare a preşedintelui României cu privire la convocarea plenului extraordinar la […]
O reglare de conturi a avut loc miercuri în Portul Constanţa, între doi cetăţeni arabi. Unul dintre bărbaţi a fost împuşcat în cap şi a fost transportat de urgenţă la spital. Autorităţile au deschis o anchetă pentru a afla care este motivul conflictului.
Cadavrele celor doi piloţi turci ai avionului F-4 doborât de armata siriană pe 22 iunie au fost localizate în apele Mării Mediterane. “Cadavrele au fost localizate pe fundul mării şi au loc procedurile de aducere la suprafaţă”, se arată într-un comunicat al Statului Major General al armatei Turciei, preluat de AFP. Submarinul american Nautilus participă […]
Rusia nu va negocia cu Statele Unite viitorul regimului Bashar Al-Assad (foto), afirmă un oficial rus de rang înalt, informează AFP. Replica oficialului rus a venit după informaţiile apărute în presă conform cărora Washingtonul ar încerca să convingă Moscova să îi acorde azil politic preşedintelui sirian. „Nu discutăm cu Statele Unite situaţia referitoare la viitorul […]
ICR New York prezintă publicului român din SUA pe legendarul actor Ion Caramitru acompaniat de clarinetistul Aurelian-Octav Popa într-un turneu extins cu recitalul extraordinar „Eminescu”, în limba română. Recitalul include selecţii din manuscrisele de poezie, proză şi filosofie ale poetului. Între 5 şi 15 iulie, spectacolul cu “Eminescu” va avea reprezentaţii în New York, Easton […]
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că plenul comun va propune, joi, Curţii Constituţionale un termen pentru formularea unui aviz referitor la cererea de suspendare a preşedintelui, menţionând că acesta va fi de „circa 24 de ore”. „Le vom propune un termen de circa 24 de ore”, a susţinut Antonescu, opinând că avizul ar […]
Directorul Institutului de Studii Populare, Cristina Trăilă, fost şef al ANRMAP şi o prietenă foarte apropiată şi de nădejde a Elenei Udrea, a postat o scrisoare pe site-ul Institutului pe care îl conduce, prin care cere oamenilor să iasă în stradă în sprijinul PDL-ului, informează antena3.ro. „Institutul de Studii Populare cere românilor să iasă în […]
Verona exercită o fascinaţie particulară, inspirându-l chiar şi pe Shakespeare când a scris drama “Romeo şi Julieta”. Verona este unul dintre puţinele locuri care au un amfiteatru roman păstrat aproape integral, devenit un templu al artei lirice, printre cele mai frecventate din lume. Propunerile Festivalului de Muzică de Operă de la Verona din acest an […]
Premierul ungar Viktor Orban a cerut congresmanilor americani să “sprijine din Statele Unite la eliminarea provocărilor antisemite din Ungaria”, se arată într-o scrisoare publicată miercuri de agenţia ungară MTI. În scrisoarea adresată congresmanului Joseph Crowley, Orban arată că formaţiunea politică din care face parte şi el însuşi au fost ţintele atacurilor forţelor extremiste care îl […]
Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri o hotărâre care prevede înfiinţarea, în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), a unei Direcţii Generale de Integritate, în vederea colectării mai eficiente a veniturilor bugetare. Potrivit unui comunicat al ANAF, remis miercuri, Direcţia Generală de Integritate va avea ca principale atribuţii crearea unor mecanisme de luptă […]
Fostul ministru de Interne al Franţei Brice Hortefeux a fost citat ca martor de către poliţia judiciară în ancheta pentru “fals şi uz de fals” deschisă după o plângere lansată de fostul preşedinte Nicolas Sarkozy împotriva trustului de presă Mediapart, transmite Le Figaro. Sarkozy a depus plângere după publicarea de către Mediapart a unui document […]
Iranul ameninţă că va lansa rachete spre baze militare americane din Orientul Mijlociu şi spre „teritorii ocupate”, o referire la Israel, în cazul în care vor fi bombardate instalaţiile nucleare iraniene, transmite Mediafax.ro. „Am luat măsuri pentru distrugerea tuturor bazelor străine din jurul Iranului în doar câteva minute de la un eventual atac”, a declarat […]
Judecătorii instanţei supreme au respins miercuri cererea procurorilor DNA de strămutarea a judecării dosarului de întrerupere a executării pedepsei în cazul fostului premier Adrian Năstase, astfel că Tribunalul Bucureşti va putea continua, joi, judecarea cazului, informează Mediafax.ro. Astfel, un complet de trei judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins, miercuri, cererea […]
Interceptări care sugerează legături cu mafia rusă, implicare în procesul de privatizare, însărcinarea consilierilor cu strângerea de informaţii compromiţătoare împotriva unor persoane importante au fost acuzaţiile care au dus la suspendarea lui Rolandas Paksas, în 2004. Acesta susţine că a fost îndepărtat pentru că nu a acceptat închisoriloe secrete al CIA.
Premierul Victor Ponta îşi prezintă, miercuri, diploma de absolvire a cursurilor absolvite la Universitatea din Catania. Diploma este prezentată după ce în presă s-a scris că el nu a studiat la această universitate (Vezi documentul în text).
Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia), cap de serie numărul 5, a învins, miercuri, cu scorul de 6-4, 7-5, 7-6 (7/4), cuplul belgian Steve Darcis/Olivier Rochus şi s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon, informează Mediafax.ro. În faza următoare, Tecău şi Lindstedt, finalişti la ultimele două ediţii ale competiţiei găzduite de All […]
Deprecierea leului ar genera venituri mai mari la bugetul de stat, pentru că unele taxe se calculează şi în funcţie de cursul de schimb, a declarat miercuri ministrul Finanţelor Publice, Florin Georgescu. „Sigur că nouă nu ne convine un curs depreciat, dar unele impozite şi taxe se calculează şi în funcţie de curs, deci ele […]