Recital „Eminescu”, cu Ion Caramitru şi Aurelian-Octav Popa

ICR New York prezintă publicului român din SUA pe legendarul actor Ion Caramitru acompaniat de clarinetistul Aurelian-Octav Popa într-un turneu extins cu recitalul extraordinar „Eminescu”, în limba română. Recitalul include selecţii din manuscrisele de poezie, proză şi filosofie ale poetului. Între 5 şi 15 iulie, spectacolul cu “Eminescu” va avea reprezentaţii în New York, Easton […]

Recital „Eminescu”, cu Ion Caramitru şi Aurelian-Octav Popa

ICR New York prezintă publicului român din SUA pe legendarul actor Ion Caramitru acompaniat de clarinetistul Aurelian-Octav Popa într-un turneu extins cu recitalul extraordinar „Eminescu”, în limba română. Recitalul include selecţii din manuscrisele de poezie, proză şi filosofie ale poetului. Între 5 şi 15 iulie, spectacolul cu “Eminescu” va avea reprezentaţii în New York, Easton […]

ICR New York prezintă publicului român din SUA pe legendarul actor Ion Caramitru acompaniat de clarinetistul Aurelian-Octav Popa într-un turneu extins cu recitalul extraordinar „Eminescu”, în limba română. Recitalul include selecţii din manuscrisele de poezie, proză şi filosofie ale poetului. Între 5 şi 15 iulie, spectacolul cu “Eminescu” va avea reprezentaţii în New York, Easton (ConneCticut), Chicago, Los Angeles şi San Francisco.

Cei doi artişti revin în Statele Unite după succesul deosebit repurtat în 2011, în rândul comunităţilor româneşti din New York, Washington, Philadelphia, Montreal şi Toronto, succes care a marcat şi includerea spectacolului în repertoriul Teatrului Naţional din Bucureşti.

Seria de spectacole debutează în data de 5 iulie la Biserica Ortodoxă Sfântul Dimitrie din Easton, Connecticut. A doua zi, Ion Caramitru şi Aurelian-Octav Popa vor prezenta “Eminescu” în Manhattan, în sala de concerte Symphony Space. În data de 8 iulie, recitalul va avea loc în Chicago la centrul cultural “DANK Haus”, spectacolul mutându-se apoi pe Coasta de Vest a Statelor Unite pentru reprezentaţiile din 12 iulie, la universitatea UCLA din Los Angeles, şi din 15 iulie, la “Hayward All Saints Church”, din San Francisco.

„Acesta este un spectacol inedit”, declară Ion Caramitru, „care include selecţiuni din manuscrisele de poezie, proză şi filosofie ale marelui poet. Cea mai mare parte a operei lui Eminescu se afla în celebra lui ladă cu care umbla pe unde se muta şi în care îşi ducea caietele şi notaţiile lui, şi care acum, în sfârşit, au fost tipărite prin sistem digital, facsimilate de către Academia Română. Mărturisesc că am avut o participare fundamentală la acest proces, pe durata mandatului meu la Ministerul Culturii”.

Cu ocazia prezenţei sale în oraşul de lângă lacul Michigan, Ion Caramitru va participa în data de 7 iulie la un eveniment special din cadrul celei de-a 4-a ediţii a Festivalului Filmului Românesc din Chicago: proiecţia peliculei “Ştefan Luchian”, în regia lui Nicolae Mărgineanu.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.