Locul în care marea muzică poate fi ascultată şi de pământeni, şi de zei

Verona exercită o fascinaţie particulară, inspirându-l chiar şi pe Shakespeare când a scris drama “Romeo şi Julieta”. Verona este unul dintre puţinele locuri care au un amfiteatru roman păstrat aproape integral, devenit un templu al artei lirice, printre cele mai frecventate din lume.

Propunerile Festivalului de Muzică de Operă de la Verona din acest an prezintă dragostea sub multiplele sale faţete, de la pasiunea erotică a lui Don Giovanni la alegerea sacrificiului din “Aida”, de la seducţia libertină a lui Carmen până la uniunea care transcende moartea din “Romeo şi Julieta”, de la inima de gheaţă a Principesei din “Turandot” la arzătoarea disperare a Toscăi, în multiple interpretări.

La fiecare ediţie, pe scena de la Verona au loc, seară de seară, între 22 iunie şi 2 septembrie, spectacole în aer liber cu operele „Don Giovanni”, „Aida”, „Carmen”, „Romeo şi Julieta”, „Turandot” şi „Tosca”.

Festivalul Liric a fost inaugurat cu “Don Giovanni” de Mozart, în noua producţie a lui Franco Zeffirelli, urmat de “Aida” de Verdi, în regia lui Gianfranco De Bosio, ce va avea la pupitru pe Daniel Oren, Placido Domingo şi Marco Armiliato. Opera “Aida” a fost transmisă în direct, în premiera mondială în 3D.

În 30 iunie s-a reîntors “Carmen” de Bizet, în regia lui Franco Zeffirelli, avându-l la pupitru pe Julian Kovatchev. Opera, printre cele mai reprezentate din lume, a înregistrat 213 reprezentaţii din 1914 până azi, pe scena Arenei din Verona.

Un gentleman al regiei, Franco Zeffirelli

Din 7 iulie poate fi vizionată opera “Romeo şi Julieta” de Gounod, o poveste veroneză prin excelenţă, în vizionara regie a lui Francesco Micheli, la pupitru, Fabio Mastrangelo.

Debutează în 4 august una dintre operele cele mai iubite de public, “Turandot” de Puccini, evocată de Franco Zeffirelli, cu costumele de Premiu Oscar ale lui Emi Wada. Pe podium, Andrea Battistoni.

Ultimul titlu propus în Festival, “Tosca” de Puccini, în scenografia lui Hugo de Ana, care semnează şi regia. Orchestra de la Verona îl va avea la pupitru, de această dată, pe Marco Armiliato.

La deschiderea celei de a 90-a ediţii a Festivalului liric de la Arena din Verona au fost prezenţi numeroşi pasionaţi de operă, fiind remarcaţi şi surorile gemene Kessler sau apreciatul cântăreţ şi regizor Riccardo Cocciante, care sublinia prestaţia excelentă a lui Ildebrando d’Arcangelo în rolul lui Don Giovanni şi a lui Carmen Giannattasio în rolul Donna Elvira. “Cred că rolul operei este acela de a se adresa contemporanilor, aşa cum o făcea Mozart la sfârşitul anilor 1700, lucru pe care l-am realizat şi eu în musicalul «Notre-Dame de Paris», chiar pe această scenă de la Verona”.

„Mi-ar fi plăcut să fiu Don Giovanni”

Arena din Verona

Festivalul de Operă a debutat cu „Don Giovanni”, în regia lui Franco Zeffirelli. În rolul lui Don Giovanni, Ildebrando D’Arcangelo, în cel al Donnei Anna, Anna Samuil, Donna Elvira a fost interpretată de Carmen Giannattasio, Don Ottavio, de Saimir Pirgu, Leporello, de Bruno de Simone…

Într-un interviu acordat Camilliei Baressani, maestrul Franco Zeffirelli, azi în vârstă de 89 de ani, se destăinuia: “Mi-ar fi plăcut să fiu Don Giovanni, deoarece este o operă care m-a răscolit şi m-a intrigat, pentru că este un teatru în muzică. Este vorba despre un spectacol conceput pentru a fi reprezentat în grădini şi în palate, în locurile în care se făcea muzică pentru nobilime. «Don Giovanni» de Mozart este un spectacol de curte rafinat şi strălucitor. Arena din Verona are un spaţiu vast şi sunetul rămâne în interiorul lui, nu dispare cum se întâmplă la Carracala. «Don Giovanni» al meu este un spectacol baroc, diferit de cel conceput de Robert Carsen, care a inaugurat stagiunea de la Scala. Mi-a fi plăcut să fiu Don Giovanni, dar îmi lipseşte caracteristica dominantă a lui, absoluta cruzime. Don Giovanni este un adevărat porc. Este bărbatul care se vrea patronul lumii, frumos, cu atribute virile puternice, cu o fascinaţie care pentru femei este irezistibilă. În schimb, viaţa mea sentimentală a fost pucciniană. Aceasta nu exclude ca «Traviata» şi «Don Giovanni» să fie opere care mi s-au părut întotdeauna fabuloase. Am avut o afecţiune pentru Maria Callas care mi-a împărtăşit din forţa cu care iubea muzica”. Întrebat în ce perioadă i-ar fi plăcut să trăiască, acesta a răspuns: “La Veneţia, în 1700, pentru că era paradisul libertinismului. Dar epoca mea preferată e aceea a Renaşterii de la Florenţa sau cea din Grecia clasică în care Occidentul se întâlnea cu rafinamentul înspăimântător al Orientului. Fie că suntem cinici sau vicioşi, avem toţi un lucru în comun: dorinţa de a fi altceva decât ceea ce am devenit. Şi mie mi se întâmplă adesea să mă întreb cine sunt cu adevărat. Şi am o mare responsabilitate, aceea de a fi sau de a nu fi. Ai trecut pe undeva, ai lăsat ceva, dar focul tău încă mocneşte. Al meu a fost munca şi dragostea. Fiecare dintre noi este ca o planetă complexă şi completă. Dar ceea ce pot să vă spun este că am şi astăzi o emoţie la fel de puternică şi ea porneşte de la muzică sau de la poezie”.

Costumele din Don Giovanni, semnate de Maurizio Millenotti

Bas-baritonul Ildebrando D’Arcangelo, care momentan locuieşte la Paris, şi-a început studiile în anul 1985, la conservatorul “Luisa D’Annuncio” din Pescara. După aceea, a studiat la Bologna. Din 1989 până în 1991 a participat la “Concorso Internazionale Toti Dal Monte”, la Treviso, debutând în “Cosi fan tutte” şi “Don Giovanni” de Wolfgang Amadeus Mozart. A evoluat sub bagheta unor dirijori precum Claudio Abbado, Valery Gergiev, Christopher Hogwood, Georg Solti, Bernard Haitink, Riccardo Muti, John Eliot Gardiner, Riccardo Chailly, Myung-Whun Chung, Nikolaus Harnoncourt şi Seiji Ozawa. A cântat la “Metropolitan Opera” din New York, la “Royal Opera House Covent Garden” din Londra, la “Opéra National” (Bastille) din Paris, la “Lyric Opera” din Chicago, la “Staatsoper Wien”, la “Theater an der Wien” şi la “Salzburger Festspielen”.

Are în repertoriu roluri de primă mână, ca Masetto, Leporello şi Don Giovanni (“Don Giovanni”), Figaro şi Contele Almaviva (“Nunta lui Figaro”), Colline (“La Bohème”), Alidoro (“Cenuşăreasa”), Guglielmo şi Don Alfonso (“Così fan tutte”), Bartolo (“Bărbierul din Sevilla”), Dulcamara (“Elixirul dragostei”), Contele Rodolfo (“La sonnambula”).

Dintr-o altă distribuţie propusă face parte şi bas-baritonul Erwin Schrott, unul dintre cântăreţii de operă cei mai interesanţi şi carismatici, strălucitor în roluri mozartiene, de la Don Giovanni la Leporello şi Figaro, care-l va aduce pe scenă pe Don Giovanni. Născut în Uruguay şi-a făcut debutul la vârsta de 22 de ani, în opera “Andrea Chénier” de Giordano. În 1998 a câştigat Premiul Concursului Internaţional de Canto “Operalia”, fondat de Placido Domingo, după care evoluează pe scenele marilor teatre internaţionale, printre care, “Teatro alla Scala” din Milano, “Metropolitan Opera” din New York, “Opéra National” din Paris, “Washington National Opera”, “Staatsoper Wien”, “Teatro Colón” din Buenos Aires, “Royal Opera House Covent Garden” din Londra, “Teatro del Maggio Musicale Fiorentino”, “Opera de Stat” din Hamburg, “Théâtre Royal de la Monnaie” din Bruxelles, “Teatro Carlo Felice” din Genova, “Los Angeles Opera”.

Dirijorul Julian Kovatchev a debutat la Arena din Verona cu Carmen

În 2008 este aplaudat şi ovaţionat la Festivalul de la Salzburg în rolul lui Leporello din “Don Giovanni” de Mozart, la fel şi în rolul lui Don Giovanni la “Royal Opera House Covent Garden”, “Teatro alla Scala”, “Maggio Musicale Fiorentino”, Opera din Washington, “Los Angeles Opera”, operele din Sevilla şi Torino, cu “Metropolitan Opera” în turneu în Japonia, cât şi în rolul lui Figaro la “Metropolitan Opera”, “Staatsoper Wien”, Opera din Zürich, “Covent Garden” şi la Valencia.

Este căsătorit cu celebra soprană Anna Netrebko.

“Între Carmen şi Don Giovanni văd câteva afinităţi, amândoi folosind seducţia ca armă. Carmen iubeşte cu tot sufletul, pe când Don Giovanni o face pentru a-şi mări numărul de cuceriri, lipsindu-i total respectul pentru fiinţa umană. Carmen moare pentru dragoste, ea este un spirit liber, ghidat numai de iubire. Pentru Don Giovanni, moartea este o pedeapsă, este consecinţa acţiunilor sale”, consideră Erwin Schrott.

Erwin Schrott în Don Giovanni

Un rol de referinţă construieşte în Leporello baritonul Bruno de Simone, şi el oaspete al celor mai prestigioase teatre lirice, ce a colaborat cu mari dirijori ca Roberto Abbado, Bruno Campanella, Riccardo Chailly, Daniele Gatti, Jesús López-Cobos, Zubin Metha, Riccardo Muti, Donato Renzetti, Alberto Zedda. A obţinut succese remarcabile mai ales în repertoriul rossinian, dar şi în Marcello din “La Bohème” a lui Puccini, “Falstaff” de Verdi, Michonnet în “Adriana Lecouvreur” de Cilea, cât şi în “Gianni Schicchi” de Puccini. Dintre rolurile sale recente, le amintim pe cele din “Iris” de Mascagni la “Teatro Filarmonico” din Verona, “L’Elisir d’amore” la Bilbao, “Adriana Lecouvreur” la Barcellona. A debutat la Arena de la Verona în 2007 cu Don Bartolo în “Bărbierul din Sevilla”, iar acum s-a reîntors în rolul lui Leporello din “Don Giovanni”.

“Leporello e pentru mine un fel de Arlechino. El este o figură emblematică a Commediei dell’Arte. Tocmai de aceea, în actul al II-lea, costumul meu, care arată minunat, ca toate celelalte realizate de Maurizio Millenotti, este foarte colorat. Mă simt în mediul meu în repertoriul secolului al XVIII-lea buf”.

La pupitru, în toate spectacolele cu opera “Don Giovanni” va fi israelianul Daniel Oren. Coregrafia este creată de Maria Grazia Garofoli.

Carmen, secretul seducţiei

Carmen în regia lui Franco Zeffirelli, costume, Anna Anni

Drama lirică în patru acte “Carmen”, deGeorges Bizet, îl are ca regizor tot pe Franco Zeffirelli. Costumele aparţin Annei Anni. Coregrafia este formată din Baletul spaniol, Lucia Real & El Camborio, cât şi de Compania de Flamenco Claudia Cosentino. La pupitru, maestrul Julian Kovatchev.

În rolul titular, Anita Rachvelishvili, Michaela este interpretată de Fiorenza Cedolins, Mercedes, de Cristina Melis, Don Jose, de Marco Berti, Escamillo, de Claudio Sgura… Al doilea spectacol va avea loc în 5 iulie.

Tenorul italian Marco Berti este chemat să cânte pe scenele marilor teatre lirice din lume, apreciat pentru splendida calitate a vocii, pentru timbrul italian, pentru excelenţa acutelor, pentru muzicalitatea înnăscută. După ce a câştigat Concursul Internaţional “Giacomantonio”, a debutat în rolul Pinkerton din “Madama Butterfly”. De atunci, cariera sa strălucitoare nu a cunoscut piedici, fiind considerat una dintre cele mai frumoase voci ale liricii italiene. Deosebit de apreciat a fost în rolul verdian al lui Otello, pe scena Festivalului de Operă de la La Coruña. Berti este interpretul ideal al multor roluri dintr-un repertoriu amplu şi eterogen, fiind asemuit cu cântăreţi legendari precum Franco Corelli, Del Monaco, Bergonzi, Domingo şi Pavarotti. Rolurile verdiene Radames, Riccardo, Adorno, Manrico, Ernani şi Otello sunt cele mai aclamate, alături de cele pucciniene, Calaf, Des Grieux, Pinkerton, Cavaradossi şi Edgar. Un imens succes a obţinut în rolul Don Jose din “Carmen” şi în Canio din „Pagliacci” de Leoncavallo. A colaborat cu mari dirijori ca Zubin Mehta, Lorin Maazel, Riccardo Muti, Antonio Pappano, Daniel Oren, James Conlon, Donato Renzetti şi cu regizori însemnaţi ca Franco Zeffirelli, Pier Luigi Pizzi, Pier’Alli şi Liliana Cavani. În ultimii 20 de ani, cariera lui Marco Berti s-a consolidat pe scenele de la “Covent Garden” din Londra la “Metropolitan” din New York, de la “Teatro alla Scala” din Milano la “Arena di Verona”, de la “Liceu” din Barcelona la “Opera din Paris”, până la cele din Tokyo şi Beijing.

Don Giovanni, în regia lui Zeffirelli a deschis Festivalul de la Verona

Marco Berti s-a întors ca protagonist la Arena din Verona în rolurile Don Jose din “Carmen” şi Radames din “Aida”. El povesteşte într-un interviu din “Opera”: “Anul 1990 a fost foarte important pentru mine şi decisiv pentru cariera mea. Fiecare stagiune, fiecare teatru, fiecare spectacol m-a influenţat. Dar, şi acum, de fiecare dată când intru în scenă, am emoţii puternice. Nu am refuzat niciodată un rol, chiar dacă era mai neînsemnat, considerând că fiecare întâlnire cu noi colegi, dirijori şi regizori, în locuri diferite, mă va îmbogăţi. Un rol determinant în cariera mea l-au avut întâlnirile cu Muti, Mehta, Levine… În următorii ani sunt preocupat de a găsi titluri noi în ceea ce priveşte vocalitatea mea. În 2007, am debutat în «Turandot», la Parma, apoi a venit rândul operelor «Adriana Lecouvreur», «Manon Lescaut», «Otello», «Andrea Chénier». Tot ceea ce un tenor şi-ar fi putut dori”.

Întrebat dacă noile tehnologii moderne îl pasionează şi în ce măsură ele pot să promoveze lumea lirică, acesta a replicat: “Utilizez internetul ca modalitate de informare pentru că am impresia că el reprezintă o mare bibliotecă şi este un mijloc interesant de a păstra legătura cu prietenii şi cu familia în călătoriile mele, unde simt nevoia de a mă simţi mai aproape de cei de acasă”.

“Aida”, în 3D

O splendidă Aida, cu Hui He

În 8 iulie, publicul va putea vedea o extraordinară “Aida”, avându-l la pupitru pe Daniel Oren, în regia lui Gianfranco de Bosio, coregrafia, Susanna Egri, prim balerină, splendida Myrna Kamara. Regele va fi interpretat de Andreas Macco, Amneris, de Andrea Ulbrich, Aida, de Hui He, Radames de Marco Berti.

Spectacolul a avut premiera absolută în 24 decembrie 1871, la Cairo. În 1869, odată cu sărbătorirea deschiderii Canalului de Suez, livornezul Pietro Avoscani a proiectat construcţia unui teatru de Operă. Pentru inaugurare, viceregele Egiptului i-a cerut lui Verdi să creeze o operă la înălţimea reprezentării acestui nou teatru. Verdi refuză această propunere, dar, după multe tergiversări, viceregele aţâţându-i orgoliul cu anunţul că îi va comanda o operă lui Wagner, acceptă. Scenariul era scris de egiptologul francez Auguste Mariette. După mai multe întâmplări nefericite, precum războiul dintre Franţa şi Prusia, Verdi îi comandă lui Antonio Ghislanzoni libretul, propunându-i ca opera să fie prezentată în premieră naţională la Teatro alla Scala din Milano. Cu ocazia premierei, viceregele mulţumit îi oferă lui Verdi titlul de Comandant al Ordinului Otoman, iar doi ani mai târziu, opera, cu un cast de prim ordin, avea să fie prezentată la Milano, având-o în rolul titular pe Teresa Stolz. „Aida” figurează printre capodoperele liricii verdiene.

“Aida” a avut anul acesta premiera la Verona în 23 iunie şi a fost transmisă în direct de “Sky” şi în cinematografele circuitului “The Space”, avându-l la pupitru pe Daniel Oren, în regia lui De Bosio. “Celestă”, dar şi tridimensională. Regizorul Gianfranco De Bosio este un filolog în opera lui Verdi, ajutat de arhitectul veronez Ettore Fagiuoli, care a acoperit în actul IV scena cu un gigantic baldachin. Şi coregrafia, semnată de Susanna Egri, este o componentă importantă a spectacolului. “Aida” se distinge prin monumentalitatea sa, cu peste 200 de personaje, dintre care 164 de corişti, 6 balerine, 35 de muzicieni în costume, patru cai care se înclină în faţa Regelui…

Protagoniştii operei lui Bizet, Anita Rachvelishvili şi Marco Berti

Într-un interviu acordat lui Lorenzo Arruga, regizorul Gianfranco de Bosio preciza: “«Aida» de la Arenele din Verona este precum coloanele lui Bernini de la San Pietro din Roma. A fost o adevărată bucurie să reiau acest spectacol, să readuc lumea egipteană aşa cum Verdi şi-o imagina, în spaţiul său ideal, nu numai pentru amploarea scenei de 26 de metri şi 30 de metri adâncime, totul sub cerul liber. Coloanele imaginează şapte situaţii diverse, aşa cum o cere libretul, dar lasă Arenei şi un spaţiu pentru a respira. Fiecare regizor e dator să aducă în scenă viaţa. M-am gândit care ar trebui să fie timpul şi spaţiul just pentru Marele Cortegiu, aşa că m-am gândit la mormintele egiptene, la sunetele care trebuie să treacă deasupra orchestrei într-un mod triumfal. Această minunată «Aida» a avut norocul de a fi gândită şi realizată de nişte oameni idealişti şi generoşi, care au trebuit să inventeze soluţii geniale, chiar dacă nu avut bani suficienţi, în această perioadă de criză. Libertatea îi cere unui regizor să facă spectacolul să trăiască de fiecare dată, chiar cu artişti mereu diferiţi. Un regizor trebuie să aducă, aşa cum subliniam, viaţa pe scenă. Această minunată «Aida» pe care am avut norocul s-o pot crea a fost gândită pas cu pas de buni specialişti, în fiecare detaliu, începând cu marele cortegiu până la orchestră, lumini… Şi fiecare a trebuit să găsească soluţii geniale şi cred că le-a găsit”.

Scenă din Carmen

În rolul titular, soprana chineză Hui He, care s-a impus atenţiei lumii muzicale câştigând premiul la Concursul „Placido Domingo’s Operalia”, în 2000. Apoi a evoluat alături de Domingo într-un magnific concert la Shanghai. Câştigă Concursul Internaţional „Voci Verdiene” de la Busseto. În 2002, a debutat la Teatrul “Regio” din Parma, în rolul Toscăi. A evoluat pe scenele de la „Scala” din Milano, Opera din Roma, „Carlo Felice” din Genova, „Petruzzeli” din Bari, „Verdi” din Salerno, „Torre del Lago”, dar şi la „Metropolitan Opera”, „Bastille” din Paris, teatrele lirice din Bordeaux, Valencia, Hamburg, Berlin, Atena ş.a. A colaborat cu mari artişti precum Placido Domingo, Renato Bruson, Jose Cura, Lorin Maazel, Daniel Oren, Marco Armigliato. În 2010 a debutat la “Metropolitan” cu „Aida”, suscitând „standing ovations”.

Radames va fi Marco Berti, iar în rolul Amneris va cânta Giovanna Casolla. Cu siguranţă, prim-balerina americană Myrna Kamara va stârni la rândul ei ropote de aplauze.

Gounod şi Puccini

Triumful din Aida

În 7 iulie, iubitorii operei vor putea viziona “Romeo şi Julieta”, de Gounod, în regia lui Francesco Micheli, costume Silvia Aymonino, coregrafia Nikos Lagousakos. În rolul Julietei, Aleksandra Kurzak, Romeo este John Osborn, Gertrude, Elena Traversi, Stéphano, Eufemia Tufano, Tybalt, Francisco Corujo…

Ca şi în cazul lui “Faust”, originea operei “Romeo şi Julieta” e legată de Italia. În 1841, Gounod era rezident la Villa Medici, după ce obţinuse Premiul Romei. În 1839, a început să conceapă libretul italian al operei. Au trecut 14 ani până la momentul în care proiectul a fost reluat, refugiindu-se la Saint-Raphael, în Provence. Îi scria soţiei sale într-o scrisoare că este îndrăgostit de subiect. Opera a avut un succes imediat la public, dar şi la critică. La scurt timp, Gounod pregăteşte o nouă versiune ce va fi un adevărat tiumf în 1888.

Un alt spectacol aşteptat: “Turandot”, de Puccini, în regia lui Franco Zeffirelli, cu Amarilli Nizza, Maria Agresta, Micaela Carosi, în rolul Liu. Carlo Ventre este Calaf, iar într-o altă distribuţie, rolul va fi interpretat de Stuart Neill. Carlo Bosi va fi Altoum, Turandot, Lise Lindstrom. Costumele sunt create de Emi Wada. La pupitru se va afla Andrea Battistoni.

Turandot

În revista “Opera”, Micaela Carosi vorbeşte despre pasiunea sa pentru lirică, amintind de debutul ei la “Accademia Polifonica Romana”: “La 18 ani am intrat la Conservator şi am terminat ca mezzosoprană, dându-mi seama că prestaţiile mele nu erau foarte convingătoare. Atunci mi-am schimbat profesoara şi m-am regăsit ca soprană. În anul 2000 am început să câştig numeroase premii la concursurile la care am participat, la Spoleto, Busseto, «Voci Verdiene», dar şi în Spania, la Vinas, la Bilbao, astfel că lirica a început să facă parte din ADN-ul meu. Când am descoperit că sunt mai mult soprană decât mezzosoprană nu a fost un moment simplu. Voci frumoase sunt multe, dar pentru a te evidenţia trebuie ceva în plus. Şi atunci m-am gândit că ar fi bine să punctez pe diversitate, să-mi înving defectele pe care le aveam. În profesia mea, trebuie să ai răbdarea de a atinge toate nuanţele şi de a ajunge la un punct de vedere propriu. Dacă eu am reuşit să înving, nu este numai pentru frumuseţea vocii, ci mai ales prin munca pe care am depus-o, în afară de talent, de a intra într-un rol cu multă seriozitate. După mine, toate eroinele pucciniene sunt moderne şi decise. Eu nu o văd pe Liu din «Turandot» ca pe o persoană fragilă. De altfel, regizorul mi-a spus: «Nu vreau o Liu ca de obicei, care plânge de la început până la sfârşit, deşi muzica sugerează într-un fel această emoţie». De aceea cred că rolul lui Liu, mai mult decât un plânset este o rugăciune. Pentru mine, Arena din Verona este cu totul altceva decât alte teatre în care am evoluat. Nu Arena ca public, ci ca loc. Cred că este un loc magic care îţi permite să opreşti timpul. În actuala regie a lui «Turandot», Liu este o figură mai mult statică, dar este mult mai fermă, mai interiorizată, aş putea spune o femeie decisă. Pentru mine Zeffirelli este o adevărată revelaţie. El include într-o operă ceea ce nimeni nu poate gândi. Regia e frumoasă şi sugestivă”.

Ultimul titlu al Festivalului este “Tosca” de Puccini, în regia şi scenografia lui Hugo De Ana. La pupitrul Orchestrei Arenei din Verona se află dirijorul Marco Armiliato. În rolul Floriei Tosca, soprana austriacă Martina Serafin, al lui Mario Cavaradossi, tenorul lituanian Aleksandrs Antonenko, şi al Baronului Scarpia, baritonul italian Alberto Mastromarino.

În primăvara lui 1899, Giacomo Puccini i-a cerut editorului de la Ricordi de a-i da posibilitatea să reia faimoasa piesă “Tosca”, a lui Sardou, scrisă pentru marea actriţă Sarah Bernhardt, care a interpretat-o în 1887, uitată timp îndelungat…. După multe discuţii şi lupte cu libretiştii, Puccini a reuşit să-şi realizeze visul.

Un muzeu inedit

Muzeul Operei de la Verona, cu partituri, scrisori, scenografii, costume, de la Bellini la Verdi, de la Puccini la Donizetti

Cu prilejul celei de a 90-a ediţii a Festivalului, în Piaţa Erbe, a fost inaugurată, în 22 iunie, “Arena MuseOpera”. O muncă faraonică. Misiunea muzeului este aceea de a contribui la valorificarea operei cu documente originale, utilizând tehnici multimedia care povestesc parcursul creativ al genului în Italia. Un loc important, între cele 15 săli deschise, îi este dedicat lui Giuseppe Verdi, care va fi sărbătorit anul viitor pentru cei 200 de ani de la naşterea sa. În 2013, va avea loc şi celebrarea celor 100 de ani de la naşterea Festivalului Liric de la Arena, cu “Aida”. Vizitatorul este acompaniat în descoperirea procesului punerii în scenă, de la prima schiţă la reprezentarea teatrală, de la libret la scrierea partiturii, de la desenul scenografiei la costume şi pregătirea soliştilor. Şi, bineînţeles, de muzică, difuzată în toate sălile. Poate fi descoperită întreaga istorie a Arenei, în care sunt expuse şi libretele originale ale lui Maria Piave pentru “Rigoletto” şi “Traviata”, inclusiv notele manuscriselor din 1853 ale cenzurii, care modificau titlul în “Violetta”, dar şi manuscrisele de la “Aida”, “Trubadurul”, “Turandot” şi “Tosca”.

Sala următoare este o surpriză. Aici vor fi descoperite partiturile originale provenind din arhivele Riccordi, pentru “Aida”, “Rigoletto”, “Trubadurul”, “Traviata”, de Giuseppe Verdi, şi “Turandot” şi “Tosca”, de Puccini.

Aida în montarea lui Gianfranco di Bosio

Dar ce ar fi o operă fără scenografie? Şi pentru asta este de ajuns a arunca o privire în cataloagele lui Ettore Fagiuoli pentru istorica “Aida” din 1913, pentru a observa perfecta interacţiune între parcursul expoziţional şi operele programate la Arena. O întreagă sală este dedicată “Aidei” lui Zeffirelli. Aici pătrunzi parcă într-un film, între coloanele monumentale, între tronuri şi sculpturi inspirate de anticul Egipt.

Aceeaşi emoţie în sala Costumelor, unde sunt prezentaţi pe video maeştrii ce au evoluat pe scena de la Arena, în care poţi recunoaşte splendidele arii din “Aida” (Se quel guerrier io fossi!), din “Turandot” (Tu che di gel sei cinta), din “Trubadurul” (Di quella pira), din “Traviata” (Libiam nei lieti calici, Follie follie).

Înainte de a ieşi, traversezi o pădure în care sunt reproduse scenografiile din “Falstaff”, de Verdi.

Sunt concludente câteva cifre: pentru a crea Muzeul au fost necesari 400 de metri pătraţi de catifea, 1.600 de metri de ţesături albastre, 350 de metri de tul, 12 kilometri de cabluri electrice, peste 2.000 de cuie, 1.000 de metri lineari de lemn, peste 100 de kilograme de vopsea…