Discursul public al lui Siegfried Mureșan de după nominalizare a fost unul foarte agresiv la adresa PSD. Inclusiv în cadrul interviului, Mureșan l-a catalogat pe Sorin Grindeanu drept „un Dragnea mai mic” în mai multe rânduri. În acest context, Cotidianul l-a întrebat pe europarlamentar de unde va căuta să obțină majoritate la un eventual vot de susținere în Parlament.
„Păi este evident că Partidul Național Liberal, într-o coaliție cu PSD-ul, nu se va întoarce. Am decis acest lucru în forurile de conducere ale Partidului Național Liberal și am confirmat această decizie de mai multe ori. De oricâte ori vom fi chemați să ne întoarcem alături de PSD, chiar dacă se va pune presiune pe noi să facem acest lucru, noi nu ne vom mai întoarce într-o coaliție cu PSD-ul. Am pierdut încrederea în ei, am văzut în ultimul an că Partidul Național Liberal, sub conducerea lui Ilie Bolojan, își dorește altceva.
Dorim modernizarea, reformarea României, dorim să recuperăm întârzierile din trecut, dorim să facem o ofertă onestă tuturor oamenilor care vor o Românie modernă, europeană. Credem că acest lucru cu PSD-ul nu se poate. Ca atare, o coaliție nu vom forma. Cu AUR este evident că noi nu vom colabora.”
„Nicușor Dan trebuie să decidă”
Cu toate acestea, Mureșan neagă că propunerea sa ca premier ar fi fost una statement. Acesta susține că guvernul său ar avea șanse să treacă și consideră că decizia este strict în mâinile lui Nicușor Dan.
„Nu, nu a fost o propunere-statement. În primul rând, trei partide, USR, UDMR și Partidul Național Liberal, au votat propunerea noastră în forurile de conducere ale partidului. Președintele României este cel care desemnează și are de ales, în momentul de față, între Sorin Grindeanu și mine. Și eu sunt convins că o guvernare PNL-USR-UDMR va face mai multe lucruri bune pentru România decât ar face Sorin Grindeanu.
Deci răspunsul la întrebarea dumneavoastră este: președintele României desemnează, în momentul de față are doi candidați. Dumnealui trebuie să decidă.
(Cotidianul: Dar, așa cum spunea Nicușor Dan, președintele desemnează, dar premierul își strânge majoritatea.)
Așa este și sunt convins că, dacă președintele m-ar desemna, vom reuși să strângem o majoritate și să avem o guvernare bună a României pentru perioada următoare.”
Siegfried Mureșan: PSD-ul va juca doar un rol marginal pe scena politică din România
Siegfried Mureșan a accentuat diferențele pe care le consideră fundamentale dintre PNL și AUR. Acesta a dat asigurări că, în cazul în care va fi desemnat, nu va căuta voturi de la AUR. Totodată, Mureșan consideră că PSD va juca un rol marginal la următoarele alegeri parlamentare.
„Sub nicio formă. Sub nicio formă. Diferența între Partidul Național Liberal și AUR este ca de la cer la pământ. Am convingerea că, la următoarele alegeri parlamentare din România, indiferent dacă vor fi anticipate sau la termen, polarizarea va fi între AUR, pe de o parte, și forțele reformatoare conduse de Ilie Bolojan, în jurul Partidului Național Liberal, de cealaltă parte.
Sunt convins că, pentru prima dată de la căderea comunismului, de la Revoluție încoace, PSD-ul va juca doar un rol marginal pe scena politică din România și sunt convins că polarizarea, confruntarea, va fi între AUR și forțele reformatoare în jurul Partidului Național Liberal, conduse de Ilie Bolojan.
AUR dorește slăbirea democrației noastre, punerea sub semnul întrebării a democrației, slăbirea instituțiilor statului, slăbirea instituțiilor europene. AUR dorește o Românie slabă. AUR este un partid populist care nu are soluții la problemele României.
Diferența între AUR și Partidul Național Liberal, condus de Ilie Bolojan, este ca de la cer la pământ. Nu vom discuta cu AUR, nu vom negocia cu AUR pentru formarea unui guvern și nu ne vedem colaborând cu AUR pentru foarte mult timp de acum încolo.”
„Șoșoacă din două în două săptămâni se plimbă prin Rusia”
Eurodeputatul a scos din ecuație și posibilitatea de a negocia cu SOS România sau POT. Conducerile partidelor la vârful cărora sunt Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă nu trebuie legitimizate, consideră Mureșan.
„Păi AUR este, evident, în afara cordonului sanitar și partidul condus de doamna care, din două în două săptămâni, se plimbă prin Federația Rusă, când nu e la Moscova e la Sankt Petersburg și invers, mă refer la SOS, trebuie, evident, să fie, de asemenea, în afara cordonului sanitar.
Deci toate partidele extremiste, populiste, antieuropene, care pun sub semnul întrebării instituțiile noastre, democrația noastră, libertatea presei, libertatea de exprimare, sunt partide cu care nu trebuie să existe nicio colaborare. Ca atare, AUR, SOS și POT sunt partide care, pentru noi, sunt dincolo de cordonul sanitar și nu ar trebui să exercite influență asupra modului în care România este guvernată și se dezvoltă, fiindcă sunt convins că influența lor ar fi una negativă.”
Siegfried Mureșan: Am rețineri semnificative referitor la PACE și UPR
Negocierea cu PACE și Uniți pentru România, grupuri parlamentare formate din aleși plecați din SOS și POT, nu este respinsă categoric de Siegfried Mureșan. Totuși, el se arată sceptic referitor la buna-credință a acestor aleși.
„Ideea este următoarea. SOS și POT au fost două partide care au intrat cu rezultate de aproximativ 5% în Parlamentul României. Au intrat pe ultimii metri. Evident că ei și-au făcut listele lor în mod intempestiv. Ca atare, orice colaborare instituțională organizată cu AUR, SOS și POT primește același răspuns clar din partea noastră: nu.
Pe listele acelor partide, repet, oamenii nu au fost toți la fel. Trebuie văzut dacă unii au plecat de acolo, s-au distanțat și așa mai departe, dar eu nu sunt un susținător al… Eu cred că nu poți fi astăzi creștin-democrat și mâine social-democrat, astăzi liberal și mâine ecologist.
Ca atare, în general, eu privesc cu scepticism parlamentarii care pleacă de la un partid și pretind că s-au schimbat ideologic sau așa. De aceea eu am rețineri semnificative față de dialogul cu parlamentari care vin din aceste partide.
Înțeleg că nu sunt toți la fel, înțeleg că listele au fost făcute intempestiv și înțeleg că unii dintre ei poate nu reflectă viziunea conducerii partidelor, dar, repet, eu am rețineri semnificative.”
Ce spune Siegfried Mureșan despre recrutările PNL din PACE
PNL a recrutat recent mai mulți parlamentari din aceste grupuri. Dintre aceștia, doi au primit deja funcții de conducere în PNL. Adrian Peiu, fostul șef PACE, e acum liderul PNL Ialomița. Dorin Petrea, care a trecut prin PSD, ProRomânia și SOS, printre altele, a fost acum numit șef al PNL municipiul Brăila. Siegfried Mureșan a comentat și acest aspect.
„Repet, cazuri izolate de colegi care au votat corect, care s-au manifestat corect în ultima perioadă și care s-au distanțat categoric de partidele lor și de conducerile lor. Repet, este un lucru față de care eu am rețineri, pe care nu-l privesc cu simpatie.”
bună seara !
Cordon sanitar? AUR e ciumat?
Mari nemernici mai sunteti voi slugi trădătoare! Marș la Berlin !
Asta PUTE a agent german!
Pai da de ce sa nu mai puna inca un agent strain prim ministru, ca doar am avut si presedinti si mai avem inca, care sunt spioni straini, sa fie toti si din parlament nu doar in guvern si presedinte
Stai in banca ta SIEgfried ,are cine sa conduca tara,celebrul Bolojan! Voi in aplicatii,’ culcat’ si ‘drepti’ nu au aveti a cauta la conducerea Romaniei…
NU TE VOTEAZA PSD SI AUR ! CA TAI PENSIILE SI SALARIILE !
Ce tot ii dati cu pacaliciul asta mincinos?