În primul semestru ale acestui an au fost furate 1.244 de autovehicule, faţă de 1.653 în perioada similară a anului trecut, ceea ce reprezintă o scădere cu peste 400, respectiv 24,75%, se arată într-un comunicat de presă de miercuri al Poliţiei Române. Poliţiştii au recuperat 802 dintre cele 1.244 de autovehicule furate, printre care autoturisme, […]

Autorităţile de la Kiev au aprobat exploatarea unui zăcământ de gaze naturale din Marea Neagră de către un consortiu din care face parte şi OMV Petrom, alături de ExxonMobil şi Royal Dutch Shell, informează Financial Times. Licitaţia a fost pierdută de ruşii de la Lukoil. Este vorba despre zăcământul Skifska, pentru care OMV Petrom a […]

Câţiva astronauţi din echipajul de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) vor participa la două ieşiri în spaţiu, pe 20 august şi pe 30 august, pentru a instala o serie de echipamente noi în exteriorul staţiei şi pentru a înlocui câteva instalaţii defecte, a anunţat marţi NASA, relatează MEDIAFAX. Cosmonauţii ruşi Ghenadi Padalka şi Yuri Malenchenko […]

Autorităţile republicii separatiste Osetia de Sud, a cărei independenţă a fost recunoscută de Rusia, au decis să distrugă toate satele georgiene părăsite de locuitorii lor după invazia armatei ruse, în august 2008, transmite presa georgiană. Preşedintele republicii separatiste, Leonid Tibilov, a declarat că toate casele care au fost cândva locuite dar au fost avariate în […]

Elveţia ar urma să încheie anul 2012 cu un excedent bugetar de 1,5 miliarde franci elveţieni (1,25 miliarde de euro), mult mai bine decât estimările anterioare care mizau pe un rezultat echilibrat, a anunţat miercuri guvernul elveţian, transmite AFP, citată de Agerpres. Îmbunătăţirea performanţelor bugetare ale Confederaţiei elveţiene se explică prin cheltuieli mai mici decât […]

Tiruri de arme au fost auzite în această după-amiază în spatele clădirii care adăposteşte birourile primului-ministru al Siriei, a anunţă Observatorul sirian al drepturilor omului de la Londra, potrivit AFP. “Schimburi de focuri au loc între militari şi rebeli în cartierul Mazze, în zona birourilor primului-ministru şi a unei clădiri in constructie care urmează să […]

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, şi ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, au participat, miercuri, alături de peste trei mii de credincioşi, la hramul mănăstirii de la Izvoru Mureşului, judeţul Harghita, cunoscută şi ca Mănăstirea Românilor de Pretutindeni, relatează Agerpres. Slujba a fost oficiată în aer liber de arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, IPS Ioan Selejan, alături de […]

Fără categorie

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a denunţat miercuri „primitivismul feroce al haitelor de procurori care dau năvală peste oameni pentru a-i chestiona dacă au fost sau nu la vot” la referendumul de demitere a lui Traian Băsescu din 29 iulie, informează Agerpres. Iliescu a făcut în context trimitere la textul Constituţiei conform căruia […]

Lady Gaga, care va susţine un concert la Bucureşti, în Piaţa Constituţiei, joi seară, s-a cazat miercuri la Athénée Palace Hilton din Capitală, alături de staff-ul său. Artista a coborât joi printre fani, salutându-i şi semnând autografe.

Fără categorie

Activităţile redacţionale ale Jurnalului Naţional au fost supravegheate cu ajutorul unor agenţi SRI infiltraţi în rândul jurnaliştilor, după cum a demonstrat cotidianul.ro, în exclusivitate. “Pentru noi nu este o surpriză. Erau foarte multe dovezi indirecte că redacţia este supravegheată”, a declarat Dan Constantin, redactor-şef la Jurnalul Naţional, în cadrul unei intervenţii telefonice. Potrivit lui Dan […]

Ministerul Afacerilor Externe a luat notă cu neplăcută surprindere de declaraţiile deputatului francez Philippe Meunier privind renegocierea tratatelor cu Uniunea Europeană pentru a permite expulzarea românilor fără venituri. „Ministerul Afacerilor Externe consideră îngrijorătoare astfel de declaraţii la adresa cetăţenilor unui alt stat membru şi în totală contradicţie cu valorile şi principiile europene. De altfel, ambasadorul […]

Pentru al doilea an consecutiv,  Traian Băsescu a preferat să stea acasă, fiind  absent de la festivităţile de Ziua Marinei. Prezenţa sa la Ziua Marinei devenise un obicei,  însă după ce, în 2010, a fost huiduit la ceremoniile de la Constanţa, acesta a ales să stea acasă și să sărbătorească ziua onomastică a soţiei. Surse […]

Fără categorie

Muzician aproape autodidact, George Gershwin a marcat lumea muzicală cu o carieră fulgurantă. Cu 100 de ani în urmă, tânărul George, a cărui pasiune şi al cărui talent i-a convins pe părinţi să-i ofere lecţii de muzică, l-a întâlnit pe mentorul său. Charles Hambitzer. Născut într-o familie de evrei fugiţi din Rusia din cauza pogromurilor, […]

Primul-ministru Victor Ponta a ajuns la Putna pentru a asista la slujba care se ţine de Sfânta Maria la mănăstirea în care este înmormântat Ştefan cel Mare, potrivit mediafax.ro. Premierul Victor Ponta a ajuns, miercuri, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, unde participă la hramul lăcaşului de cult, Adormirea Maicii Domnului, el spunând că e cea […]

Victor Ponta a postat Facebook un bilanţ al creşterii economice a României. Dacă în timpul guvernării lui Emil Boc România era pe scădere economică, de -0,2%, iar în timpul scurtului mandat al lui Mihai Răzvan Ungureanu ţara noastră a înregistrat o scădere de -0,1%, altfel stau lucrurile de când Victor Ponta este premier. Potrivit graficului […]

Furtuna tropicală Kai-Tac a provocat noi inundaţii şi alunecări de teren în nordul Filipinelor, în timp ce ţara se recuperează după inundaţiile care au provocat moartea a cel puţin 95 de persoane şi au lăsat 3,7 milioane de oameni fără adăpost în ultima săptămână, informează miercuri agenţia EFE, potrivit Agerpres. Potrivit serviciului filipinez de meteorologie […]

Fără categorie

„În locul sentimentului public dezinteresat avem pasiuni politice, în loc de opiniuni avem rivalităţi de ambiţii”

Ziua Marinei Române, ca şi Ziua Aviaţiei (sărbătorită la 20 iulie) a fost instituită prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004, privind instituirea Zilei Marinei Române şi a Aviaţiei, publicată în Monitorul Oficial partea I, nr. 896 din 1 octombrie 2004, potrivit Agerpres, Potrivit legii, Ziua Marinei Române este o sărbătoare civilă şi militară, […]

Actualizarea Sistemului Informatic de Evidență a Populației ar fi avut efect devastator pentru Elena Băsescu la alegerile europarlamentare din anul 2009, potrivit dcnews.ro/. Potrivit datelor Biroului Electoral Central, în anul 2009 erau înscriși pe listele electorale 18.197.316 de persoane. Dintre aceștia 204.280 au votat-o pe Elena Băsescu candidată independent și astfel mezina lui Traian Băsescu […]

Brigada Poliţiei Rutiere a dispus restricţionarea traficului în perioada 14 august, ora 16,00 – 19 august, ora 23,00, în zona Pieţei Constituţiei, pentru amenajarea zonei în care Lady Gaga va susţine concertul de joi. Pe bulevardul Libertăţii, pe banda I a sensului de mers dinspre bulevardul Naţiunile Unite către Calea 13 Septembrie se va restricţiona […]

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Toni Greblă, a precizat, ieri, că este legală devansarea termenului privind decizia Curţii Constituţionale, referitoare la validarea referendumului. El a mai atras atenţia că perioada de provizorat nu poate fi prelungită. Senatorul PSD a arătat că devansarea termenului pentru luarea unei decizii privind referendumul este prevăzută în procedura Curţii, astfel […]

Fără categorie

Cântăreaţa Shakira şi iubitul ei, fotbalistul spaniol Gerard Pique, de la echipa FC Barcelona, vor deveni părinţii unui băieţel, care se va naşte la sfârşitul lunii ianuarie 2013, informează latino.foxnews.com. Potrivit revistei columbiene Gente, cele două vedete, care nu cunosc deocamdată sexul bebeluşului, îşi alintă viitorul copil cu două porecle: Ulicito – dacă va fi […]

Fără categorie

O cură de slăbire nu înseamnă înfometare, ci obişnuinţa de a include în meniul tău anumite alimente care pot să favorizeze arderea grăsimilor. Descoperă ce strategii trebuie să aplici ca să nu-ţi mai fie foame şi să slăbeşti! 1. Consumă zilnic proteine şi fibre Potrivit unui studiu, se pare că persoanele care consumă zilnic o […]

Foto: Antena 3 Mihai Gâdea, realizatorul emisiunii „Sinteza Zilei”, a arătat, în cadrul ediţiei de marţi seară, că decizia CCR de a cere Executivului listele electorale actualizate îl demite pe preşedintele suspendat Traian Băsescu.Dacă legea privind listele electorale permanente şi tabelele electorale se respectă în spiritul ei, preşedintele Băsescu va fi demis într-o săptămână.Potrivit legii […]