În urma discuţiilor pe care noi, elevii şi părinţii noştri le-am avut cu privire la simbolistica impusă pe tabloul absolvenţilor claselor a XII-a, s-a constatat că se doreşte impunerea unei simbolistici exclusiv maghiare, fără ca elevii români să fie reprezentaţi.
Lună: aprilie 2013
Caz incredibil la Timișoara. Un magistrat de la Judecatoria Timișoara a fost incendiat in propria casă. În urma investigațiilor, s-a stabilit că incendiul a fost provocat de…
Şapte dintre poliţiştii de la Brigada Rutieră a Capitalei urmăriţi penal pentru luare de mită, fals intelectual sau abuz în serviciu contra intereselor publice au fost reţinuţi vineri seară. Alți doi polițiști din același dosar vor fi cercetaţi în libertate. „Activitatea infracţională a constat, în principal, în primirea unor sume de bani de către agenţii […]
Oraşul Cluj din România (Kolozsvar) este un exemplu pozitiv, cu realizări spectaculoase ale coexistenţei între locuitorii etnici maghiari şi români, a declarat vineri secretarul de stat ungar pentru afaceri externe Zsolt Nemeth agenţiei MTI, după discuţii cu Emil Boc şi viceprimarul Anna Horvath, relatează Agerpres. Nemeth a mai spus că tensiunea înregistrată în trecut în […]
Sâmbătă CS Turnu Severin – CSMS Iaşi, ora 19.00, Digisport Viitorul Constanţa – Rapid, ora 21.30, Digisport Duminică Astra Giurgiu – Ceahlăul Piatra Neamţ, ora 17.00, Digisport Gloria Bistriţa – CFR Cluj, ora 19.00, Digisport Concordia Chiajna – FC Vaslui, ora 19.30, Dolce Sport Pandurii Târgu Jiu – Dinamo, ora 21.30, Digisport Luni FC Braşov […]
Preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, va face o vizită la Bucureşti, săptămâna viitoare, având programate întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul Victor Ponta. Herman van Rompuy se va afla joi după-amiază la Bucureşti. Van Rompuy are programate întâlniri cu Băsescu şi cu Ponta, fiind prevăzute şi declaraţii de presă după ambele întrevederi. […]
Gaz Metan Mediaş a învins pe Universitatea Cluj cu scorul de 4-3 (2-1), vineri seara, într-un meci din etapa a 27-a a Ligii I de fotbal. Golurile au fost marcate de Hidişan ’36, Tony ’68 (penalti) şi Apostu ’79 pentru Universitatea Cluj, respectiv Roman ’25, Bawab ’39, C. Petre ’66 şi Costin ’69 pentru Gaz […]
Nicolas Maduro a fost învestit vineri nou preşedinte al Venezuelei, după ce a depus jurământul în faţa Adunării Naţionale la Caracas, succedându-i lui Hugo Chavez, informează AFP. „Jur să respect Constituţia în numele poporului venezuelean, jur în numele memoriei eterne a „Comandantului Suprem”, a declarat Maduro, ales pentru un mandat de şase ani. Maduro, care […]
Sezonul 2012/13 va consemna o premieră pentru fotbalul din Anglia şi chiar pentru fotbalul mondial. „Globalizarea” a început în fotbal, dar a fost dezvoltată în hochei şi baschet.
Poporul american știe de multă vreme că nu se votează ceea ce vrea el în marile foruri ale națiunii. Din cînd în cînd, sondorii întreabă populaţia dacă vrea asigurări de sănătate, dacă vrea să fie restricţionată posesia armelor – ca acum, foarte recent –, şi populaţia răspunde că « da » la niveluri-record, de 80 […]
Tribunalul din oraşul sud-coreean Suwon a condamnat o femeie din Coreea de Nord la 4 ani de închisoare pentru spionaj în folosul regimului de la Phenian, informează agenţia sud-coreeană Yonhap .preluată de Antena 3.ro. Femeia, al cărei nume nu a fost dat publicităţii, a fost acuzată de strângere de informaţii despre spionii sud-coreeni care lucrează […]
Varujan Vosganian este un poet. Are și legitimație de scriitor. Omul e membru și pentru a ajuta la prosperitatea unei obști în derivă a fost ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România.
Focuri de armă, vineri, în Watertown. Sute de forţe de ordine au încercuit o casă din oraş, iar elicopterele survolează zona, conform Antena3.ro. Jurnaliştii au fost rugaţi să se îndepărteze şi să se întindă la pământ. Se presupune că suspectul a fost încercuit. A fost chemat şi un transpator rus. Poliţiştii îl caută pe cel […]
SURSA:REALITATEA.NET Cristina Ţopescu s-a înscris în PSD, anunţul fiind făcut de Rovana Plumb la Congresul partidului, care se desfăşoară vineri şi sâmbătă, la Sala Palatului. Preşedintele Organizaţiei de femei a PSD, Rovana Plumb, a anunţat intrarea în organizaţia pe care o conduce a Cristinei Ţopescu. De altfel, înainte de a-i da cuvântul, preşedintele PSD, Victor […]
SURSA REALITATEA.NET Mircea N. Stoian, fostul coprezentator al emisiunii „Un Show Păcătos”, a renunţat la emisiunile de tip tabloid şi se reîntoarce în televiziune, realizând o nouă emisiune „care nu e pentru proşti”, „Pressing”, la postul de televiziune Money Channel. Mircea N. Stoian a dezvăluit, într-un interviu acordat ziare.com, cum este trecerea de la o […]
SURSA REALITATEA.NET O femeie de 42 de ani Florida a fost arestată pentru că a făcut sex cu doi băieţi minori, unul de 13 şi altul de 17 ani, în timp ce alţi trei adolescenţi îi priveau. Jeanine Shimandle, căsătorită şi mamă de familie, a fost acuzată că, în seara de 11 martie, în care […]
SURSA REALITATEA.NET Unchiul suspectului fugar, Jokar Ţarnaev, a oferit o declaraţie de presă. Ruslan Ţarni a declarat că nu vede alt motiv al faptelor celor doi decât că „erau fraieri care-i urau pe cei care reuşiseră să-şi construiască o viaţă fericită”. Bărbatul a negat că a observat o ură faţă de SUA la cei doi […]
SURSA REALITATEA.NET Fosta gazdă a emisiunii TV „Australia’s Biggest Loser”, Ajay Rochester, a dezvăluit că a reuşit să câştige 48 de kilograme în doar 48 de zile, admiţând că e pregătită să „mănânce până la moarte”. Prezentatoarea TV, care are 44 de ani, a fost gazda show-ului în care concurenţi supraponderali sunt încurajaţi să piardă […]
IPJ Gorj a ajuns teatru de operaţiuni de război între inspectorul şef Viorel Salvador Caragea – un fel de Şoric de Târgu Jiu – şi mâna dreaptă a acestuia, adjunctul Ion Voinescu.
Narcis Daju
Senatorul Mircea Geoană, fost preşedinte al partidului, a susţinut vineri un discurs la Congresul formaţiunii. „Ca să o spun pe aia dreaptă, mi-a fost dor de dumneavoastră şi sunt foarte bucuros că suntem din nou, cu toţii, împreună. Acest Congres este oarecum atipic faţă de Cogresele mult mai competitive din anii trecuţi şi ar putea […]
Un puternic suflu de primăvară, cu influenţe asiatice, se face simţit la marii creatori. Kimonouri cu motive de pe porţelanurile Ming, rochii în manieră qipao, cu flori pictate delicat, cu mâneci-pagodă… Inspiraţia orientală se întâlneşte cu spiritul creativ occidental. La Miuccia “Prada” se distinge o puternică influenţă niponă. La rândul lor, “Etro”, “Pucci”, pe un […]
Congresul PSD a adoptat proiectul de modificare a Statutului partidului, prin care se introduce funcţia de preşedinte executiv al formaţiunii, care coordonează activitatea curentă de partid la nivel central, comunicarea internă cu organizaţiile judeţene, a municipiului Bucureşti şi pentru Diaspora, precum şi comunicarea cu instituţiile şi autorităţile publice centrale sau locale şi cu alte partide […]
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a ţinut vineri un discurs la Congresul PSD, la care a fost invitat. „Am venit la Congresul dumneavoastră din respect şi din prietenie faţă de Victor Ponta şi ceilalţi lideri care ne-au dovedit că se poate dialoga şi cu o formaţiune politică aflată în opoziţie, am venit pentru a-i mulţumi public […]
ileana 16:14:30, 19 Apr 2013 71 nu stiu in „ce crede „Ponta si nici nu ma intereseaza. Nu cred ca el crede in USL care a fost rampa lui de lansare pt. putere si functie. Dupa opinia mea,noi nu avem Guvern,nu avem premier nu avem parlament nu avem Justitie sau sistem judiciar. Tot ceea ce […]
Preşedintele PP-DD, Simona Man, invitată vineri la Congresul PSD, a declarat că Victor Ponta apreciază activitatea parlamentară a PP-DD, adăugând că nu acesta a închis postul de televiziune OTV. Simona Man a transmis de la tribuna Congresului PSD „cuvântul lui Dan Diaconescu”. „Numai PP-DD vă scapă de PNL şi PC!”, a spus ea, spre amuzamentul […]
Biletele pentru următoarele 4 meciuri ale echipei de fotbal a României, 2 amicale cu Trinidad Tobago (4 iunie) şi Slovacia (14 august) şi 2 oficiale cu Ungaria (6 septembrie) şi Turcia (10 septembrie), se pun în vânzare online în perioada 22 aprilie – 1 iunie 2013 pe site-ul www.biletefotbalonline.ro, informează FR de Fotbal. Preţul unui […]