Eveniment în premieră în campionatul Angliei

Sezonul 2012/13 va consemna o premieră pentru fotbalul din Anglia şi chiar pentru fotbalul mondial. „Globalizarea” a început în fotbal, dar a fost dezvoltată în hochei şi baschet.

Premieră: două echipe galeze în prima ligă engleză

16 aprilie 2013 este o dată istorică pentru fotbalul din Anglia şi din Ţara Galilor. Minutul 90+4 al întâlnirii Cardiff City – Charlton 0-0 a consfinţit promovarea matematică a echipei gazdă în prima ligă engleză. Pe Cardiff City Stadium din capitala Ţării Galilor, 20.000 din cei 28.000 de spectatori au invadat terenul pentru a sărbători revenirea, după 51 de ani, a echipei lor în prima ligă engleză. Promovarea celor de la Cardiff are însă urmări deosebite: pentru prima oară din 1889, de când s-a jucat prima ediţie a primei ligi a campionatului Angliei, două echipe din Ţara Galilor vor evolua în divizia de top a Angliei. Cealaltă echipă galeză din „Premier League” este SwanseaCity.

Două echipe străine reprezintă deci o premieră pentru prima ligă din Anglia şi evident şi în lume. La ora actuală în niciun campionat din lume (nu luăm în calcul artificiala ligă nord americană MLS care are în componenţă echipe din SUA şi Canada) cu excepţia Angliei în prima ligă nu se mai regăseşte vreo echipă din afara graniţelor. În Franţa şi Elveţia am mai avut în prima ligă câte o echipă extrateritorială.

Promovare la a patra strigare

Cardiff City a mai jucat în prima ligă din Anglia între anii 1921 şi 1929, 1952 şi 1957 şi între 1960 şi 1962. În perioada 1985 – 2003, galezii au făcut „navetă” între liga a III-a şi liga a IV-a din Anglia, aceasta fiind perioada cea mai neagră din istoria clubului. În 2010, 2011 şi 2012, galezii au jucat pentru play-off de promovare în prima ligă, dar nu au avut succes; de menţionat că în sezoanele 2010/11 şi 2011/12 Cardiff City a condus autoritar a doua ligă engleză până aproape de final, dar a clacat în ultimele etape. Acum, galezii s-au instalat pe locul 1 din luna septembrie şi nu au mai cedat această poziţie.

Swansea City a jucat în premieră în prima divizie engleză în ediţiile 1981/82 şi 1982/83 şi a repromovat în 2011. În acest an, Swansea a dat marea lovitură reuşind să câştige Cupa Ligii (a treia competiţie după campionat şi FA Cup), asigurându-şi în acest fel participarea în Europa League. Cardiff City în epoca sa de glorie din anii ’20 a câştigat FA Cup în 1927 (1-0 cu Arsenal Londra în finală), în acelaşi an câştigând şi Cupa Ţării Galilor (22 de victorii în această competiţie).

De ce joacă echipe galeze în campionatul englez

Cardiff City şi Swansea City au 86 de participări în ligile profesioniste din Anglia. Nu sunt singurele echipe galeze care evoluează în campionatul Angliei. Wrexham FC (acum în Conference National – liga a V- a) are 81 de prezenţe în campionatele din Anglia (a ajuns până în liga a II-a acum 30 de ani), Newport County (acum în Conference National – a ajuns până în liga a IV-a engleză) are 61 de prezenţe. Ce este interesant este că Wrexham şi Newport County se vor întâlni în semifinalele play-off-ului pentru promovarea în League Two (a patra ligă engleză).

De ce joacă o aceste echipe galeze în ligile engleze este uşor de explicat. În primul rând, cele patru sunt cele mai valoroase echipe galeze. În al doilea rând, până în 1992, Ţara Galilor nu a avut un campionat unitar propriu-zis, existând mai multe competiţii simultane de un nivel foarte, foarte scăzut. Nivelul foarte scăzut al primei ligi galeze a determinat cele patru echipe să rămână în campionatul Angliei.

Monaco are probleme în Franţa

Nu doar în campionatele din Anglia evolueză grupări din afara graniţelor. Fenomenul este întâlnit în foarte multe campionate de pe glob. În Europa mai avem câteva exemple: AS Monaco (echipă a principatului independent Monaco) joacă în Ligue 2 din Franţa, FC Vaduz (Liechtenstein) în Challenge League (a doua ligă din Elveţia – a jucat şi în prima ligă), San Marino FC (San Marino) în Lega Pro Prima Div. – fosta Serie C din Italia, Berwick Rangers (Anglia) în Third Division – nivelul 4 din Scoţia, Andorra CF (Andorra) – 1 Catalat liga (nivelul 5 din Spania). Mai sunt şi alte nume, dar în ligi de amatori. De menţionat că, între 1967 şi 1974, campioanele Ciprului promovau în… prima divizie din Grecia.

AS Monaco este numele cel mai sonor din acest grup şi de fapt dintre toate echipele din lume care evoluează în campionatul altui stat. În palmares au 7 titluri în Franţa (primul în 1961, ultimul în 2000), 5 Cupe ale Franţei, o finală în 1992 în Cupa Cupelor şi o finală în 2004 în Champions League. Ei bine, tocmai această echipă are viitorul total incert. În acest moment, cu 6 etape înainte de finalul legii secunde din Franţa, AS Monaco este 95% promovată, dar nu ştie unde va juca. Miercuri, federaţia franceză a decis să nu mai acorde licenţe echipelor care nu au sediul în Franţa. Motivul îl constituie sustragerea de la plata noilor impozite preconizate de noua lege fiscală franceză. Cum Monaco este un paradis fiscal şi cum patronatul celor de la AS Monaco nici nu vrea să audă de uriaşele impozite din Franţa, nu este exclus ca AS Monaco să înceapă demersurile pentru a se înscrie în alt campionat, dar procedurile sunt extrem de complicate. În campionatul monegasc echipa nu are ce căuta, acesta nefiind afiliat la UEFA.

„Globalizare” în hochei şi baschet

Fotbalul nu este singurul sport în care graniţele nu mai contează. Avem exemple în hocheiul pe gheaţă şi în baschet. Fie că este vorba de competiţii interne sau ligi regionale, cele două sporturi aduc în arenă grupări puternice de regulă din ţări limitrofe. Ce este foarte interesant, de regulă echipele care participă în alte campionate sau în diverse ligi regionale participă şi în campionatul naţional, dar cu echipa secundă sau de amatori. Sunt situaţii în care echipele secunde câştigă competiţia naţională. În ligile naţionale în care participă şi echipe din afara graniţelor, dacă pe primul loc se clasează o „stranieră”, titlul de campioană a ţării respective revine celei mai bine clasate echipe autohtone.

EHL (prima ligă de hochei din Austria) are următoarea componenţă: 8 echipe austrice + KHL Medvescak Zagreb – Croaţia, HC Orli Znojmo – Cehia, SAPA Fehervar AV19 – Ungaria şi HDD ZM Olimpija Ljubljana – Slovenia.

Mol Liga (prima ligă de hochei din Ungaria) are următoarea componenţă: 4 echipe maghiare, ASC Corona Braşov şi HSC Csikszereda Miercurea Ciuc – România, HC Nove Zamky – Slovacia, (Anul trecut şi Steaua Bucureşti a jucat în Mol Liga)

KHL (prima liga de hochei din Rusia) are următoarea componenţă: 20 de echipe din Rusia + Dynamo Riga – Estonia, Dinamo Minsk – Belarus, Barys Astana – Kazahstan, Donbass – Ucraina, Slovan Bratislava – Slovacia şi Lev Praga – Cehia.

EIH League (prima ligă de hochei din Anglia) – 4 echipe engleze, 4 echipe scoţiene şi câte una din Irlanda de Nord şi Ţara Galilor.

CIH (prima ligă de hochei din Croaţia) – 4 echipe croate + Maribor I – Slovenia.

BXL (prima ligă de hochei din Belarus) – echipe din Belarus + Metalurgs Liepajas (Letonia)

Liga ABA (liga Adriatica – ligă regională de baschet) – echipe din Croaţia (4), , Serbia (3), Slovenia (2), Bosnia & Herţegovina (2), Macedonia (1), Muntenegru (1) şi Ungaria (1)

BIBL (Balkan International Basketball Liga) – Bulgaria (2), Macedonia (2), Muntenegru (2), Croaţia (1), Serbia (1), Grecia (1), Israel (1)

VTB United League (Liga est-europeană + campionatul Rusiei de baschet): Rusia (9), Lituania (3), Ucraina (2), Belarus, Estonia, Letonia, Kazahstan, Polonia, Cehia (câte o echipă).

BBL (Baltic Basketball League): echipe din Estonia, Letonia, Lituania şi Kazahstan.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.