Senatorul PNL Sorin Roșca Stănescu apreciază, într-un editorial că președintele Traian Băsescu s-a referit la….
Lună: septembrie 2014
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a susținut miercuri că occidentali utilizează criza din Ucraina pentru a „reanima” NATO. „Criza din Ucraina care, în fond, a fost provocată şi creată de unii dintre partenerii noştri occidentali, este utilizată în prezent pentru reanimarea acestui bloc militar”, a declarat Putin, făcând referire la Alianţa NATO, conform presei ruse. „Noi […]
Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură a fost trecută miercuri de la Ministerul Mediului la Ministerul Agriculturii prin ordonanţă de urgenţă. Decizia este motivată de Guvern prin necesitatea elaborării urgente a unei strategii, asigurarea finanţării şi creşerea gradului de absorţie a fondurilor UE. „Prin ordonanţa de urgenţă adoptată se au în vedere: elaborarea unitară şi […]
China și Japonia se îndreaptă către un conflict militar, sunt de părere majoritatea chinezilor care au participat la un sondaj realizat de Genron și China Daily, citat de Financial Times. Nu mai puțin de 53% dintre chinezii intervievați, dar și 29% dintre japonezii care au participat la sondaj, se așteaptă ca țările lor să fie […]
Victor Ponta a fost întrebat miercuri de jurnaliști despre declarația făcută de Traian Băsescu marți seară la B1 TV în care a sugerat că un candidat la prezidențiale ar fi fost sau este ofițer acoperit.
Potrivit datelor ANM, joi, vremea se va menţine caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în zona de munte şi în vestul ţării, unde izolat, mai ales după-amiaza, vor fi ploi slabe, posibil însoţite de descărcări electrice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 de grade în deltă şi 32 de […]
Tribunalul Bucureşti a decis ca fostul preşedinte al Bancorex Răzvan Temeşan să primească de la Banca Comercială Română (BCR) peste…
Cancelarul german Angela Merkel, mai mulţi politicieni dar şi presa au făcut apel la înăsprirea legislaţiei pentru combatarea propagandei islamiste, după ce un grup de salafişti a format „poliţia sharia”, pentru a patrula pe străzile din oraşul Wuppertal, din vestul ţării, relatează AFP, potrivit MEDIAFAX. „Statul deţine monopolul asupra violenţei legitime. Nimeni nu este autorizat […]
Instanța supremă a decis, miercuri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a primarului din Năvodari, Nicolae Matei (PSD), înlocuind astfel…
Inspecţia Judiciară ar urma să verifice declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, conform cărora „anumite decizii de procurori au fost controlate de un ziarist important”.
Marți 9 septembrie, în jurul orei 23:00, un avion particular comandat în regim de cursă charter a aterizat pe Aeroportul Internațional Chișinău. Un microbuz AIC era în așteptare. După câteva minute din avion a coborât președintele Partidului Democrat, Marian Lupu, președintele de onoare Dumitru Diacov, însoțiți de alte câteva persoane. Toți au rucat în microbuz […]
Băsescu și Udrea au pierdut în ultimele luni sprijinul mai multor apropiați, desprinderea de cuplul șoc al politicii intensificându-se o dată cu…
Candidatul Alianței Creștin Liberale (ACL) la Președinție, Klaus Iohannis, președinte al PNL, a declarat miercuri, într-o conferință de presă la Oradea, că propunerea de suspendare a președintelui Traian Băsescu este un nonsens și un exercițiu de imagine nereușit al inițiatorului acesteia, Călin Popescu Tăriceanu, transmite AGERPRES. ”M-am întâlnit cu oameni pe stradă care m-au întrebat […]
Jean-Claude Juncker a decis ca europarlamentarul român Corina Creţu să se ocupe în viitoarea CE de Politica Regională, un portofoliu care gestionează un buget de 351 miliarde de euro în perioada 2014-2020, audierile din comisiile PE urmând să înceapă la sfârşitul lunii septembrie, transmite MEDIAFAX. Potrivit informaţiilor de pe site-ul Comisiei, Politica regională susţine crearea […]
Compania energetică poloneză PGNiG a anunțat miercuri că în primele două zile ale acestei săptămâni a primit o cantitate de gaze naturale mai mică de la grupul rus Gazprom, transmit Reuters și AFP, potrivit AGERPRES. Potrivit PGNiG, luni compania a primit de la Gazprom o cantitate de gaze mai mică cu aproximativ 20% față de […]
Eurodeputata PSD Daciana Sârbu apreciază că portofoliul Politicii Regionale atribuit României în Comisia Europeană este o șansă foarte mare pentru țara noastră, în condițiile în care cea care va conduce acest sector, social-democrata Corina Crețu, a vorbit mereu la Bruxelles despre reducerea inegalităților dintre statele membre, transmite AGERPRES. „Mă bucur pentru reușita unei colege care […]
Dacă există şi nu e vorba de o cacealma a preşedintelui Traian Băsescu, ofiţerul acoperit care candidează la alegerile prezidenţiale este…
Într-un editorial publicat de The New York Times, economistul Paul Krugman lansează o serie de avertismente dure pentru independentiștii scoțieni, care cresc puternic în sondaje, înainte referendumului de pe 18 septembrie. ”Am un mesaj pentru scoțieni: să vă fie frică, foarte frică”, scrie Krugman în editorialul ”Scoțieni, ce v-a apucat?”. El estimează că scoțienii își […]
Metodele neortodoxe și diverse pe care Rusia le aplică în estul Ucrainei, descrise ca „război hibrid”, au fost testate anterior „la periferiile Federației Ruse”, inclusiv în Republica Moldova. De această părere este expertul de la Institutul de Cercetare a Politicii Externe din Philadelphia, Michael Cecire, exprimată într-un comentariu pentru BBC, citat de UNIMEDIA. „În Georgia, […]
Președintele desemnat al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a numit în posturi economice cheie aliați din dreapta conservatoare europeană, scrie Financial Times, subliniind că noii comisari socialiști vor fi îngrădiți mult în inițiativele lor de aceasta strategie a președintelui Comsiei. Este vizat in primul rând francezul Pierre Moscovici, dar și Corina Cretu. În primul rand, numirea […]
US Air Force l-a informat pe un pilot american ateu că dacă nu va depune jurământul folosind expresia „așa să-mi ajute Dumnezeu”, va fi nevoit să părăsească forțele aeriene, transmite B1.ro. Cererea de reangajare a pilotului a fost refuzată luna trecută, din cauza refuzului acestuia de a depune jurământul în faţa lui Dumnezeu. Pilotul este […]
Noul comisar european pentru Politici Regionale, Corina Crețu, a declarat că este gata să-și asume această responsabilitate, subliniind că dezvoltarea regională este „cea mai importantă politică de investiții din Europa”, transmite AGERPRES. „Mă onorează desemnarea Președintelui Comisiei Europene, domnul Jean-Claude Juncker, în funcția de Comisar European, ca și susținerea Guvernului României. Dezvoltarea Regională este cea […]
Cancelarul german Angela Merkel se pronunță pentru aplicarea noului pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Ea a făcut această afirmație în cadrul unui discurs ținut miercuri în Parlamentul german, relatează Associated Press. ”Susținem publicarea sancțiunilor și sper că decizia va fi adoptată în curând. Sancțiunile nu vor intra în vigoare până când nu vor fi publicate”, […]
Federaţia Română de Fotbal (FRF) a postat, miercuri, pe site-ul oficial, un mesaj către suporterii români prin care îşi cere scuze pentru înfrângerile suferite de echipele naţionale Under 21, cu Germania (0-8), şi Under 19, cu Anglia (0-6), considerate drept „eşecuri categorice”. „Federaţia Română de Fotbal îşi cere scuze fanilor fotbalului românesc pentru două dintre […]
70% din trupele Federației Ruse s-au retras de pe teritoriul Ucrainei, după semnarea încetării focului, la Minsk, la 5 septembrie. Anunțul a fost făcut de președintele Petro Poroșenko, pe baza rapoartelor furnizate de serviciile ucrainiene de informații. „Vreau să informeze că cele mai recente informații pe care le-am primit arată că 70% din trupele ruse […]
Pe site-ul Comisiei Europene a fost prezentată organigrama oficială a noii Comisii Juncker, în care Corina Crețu figurează drept comisar pentru Politica Regională.
Corina Crețu: Sunt pregătită să-mi asum responsabilitatea portofoliului