Prim vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu i-a trimis luni preşedintelui PSD Victor Ponta proiectul unei declaraţii comune…
Lună: aprilie 2015
Victor Ponta a declarat luni că executivul va lua în aceste zile o decizie referitoare la reducerea TVA.
O bombă a explodat, luni, la sediul Microsoft din Atena, provocând pagube materiale, informează Agerpres.
Fostul ministru de Finanțe Darius Vâlcov cere înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură mai ușoară, respectiv…
”Procentul datoriilor, deficitul public par singurele lucruri care preocupă această Europă, devenită o gaură neagră politică! ”
Marian Vanghelie a fost suspendat din funcția de primar al sectorului 5. Prefectul Capitalei, Nicolae Petrovan, a semnat ordinul…
După mai mult de două ore de întrerupere, alimentarea cu energie electrică la Casa Presei Libere a fost reluată luni…
Avocatul Elenei Udrea, Marius Striblea, a anunțat în cadrul la B1 TV că declarațiile date de martori luni în dosarul…
La finele săptămânii trecute, opinia publică a aflat că un cetăţean român a fost răpit în Burkina Faso, stat african puţin cunoscut şi frecventat.
Un cetățean olandez, luat ostatic de gruparea islamistă Aqmi, a fost eliberat luni de soldați ai Forțelor speciale franceze, în cadrul unei operațiuni în…
Paracetamolul nu este bun pentru tratarea durerilor de spate, în ciuda faptului că este un medicament recomandat de medici, a avertizat un grup de cercetători australieni. Conform unui studiu realizat de BBC, au fost realizate 13 studii clinice, publicate în British Medical Journal, rezultatul demonstrând că acest medicament nu reduce infirmitatea şi nu îmbunătăţeşte calitatea […]
Victor Ponta a făcut luni apel la colegi, dar și la opoziție pentru a se reuni marți să discute statutul deputaților și senatorilor…
Elena Udrea cere înlocuirea arestului preventiv, în dosarul „Gala Bute”, care a fost prelungit pe 23 martie cu 30 de zile.
Câștigul salarial mediu nominal brut a fost, în februarie, de 2.395 lei, cu 0,5% mai mic decât în luna ianuarie 2015, în timp ce câștigul salarial net a ajuns la 1.731 lei, în scădere cu 9 lei (0,5%) față de luna precedentă, potrivit Institutului Național de Statistică (INS). În comparație cu luna februarie a anului […]
Demonstrații de luptă ale angajaților Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, plimbări cu caii Jandarmeriei sau câinii pregătiți pentru intervenții în diferite situații au putut fi văzute de oamenii care au trecut în această dimineață prin parcul Herăstrău din Capitală. Acțiunea a fost organizată de Jandarmeria Română cu prilejul aniversării a 165 de ani de […]
Un Israel slăbit ar reprezenta un „eșec” al președinției mele, a spus președintele american Barack Obama, care și-a reafirmat solidaritatea cu aliatul său tradițional în pofida recentelor divergențe legate de acordul privind programul nuclear iranian, transmite AFP, citată de Agerpres. ”Aș considera un eșec din partea mea, un eșec fundamental al președinției mele, dacă în […]
Fostul ministru al Finanțelor, Darius Valcov este audiat din nou luni la DNA. Acesta a fost adus cu duba din arestul preventiv. Vâlcov se află după gratii de săptămâna trecută. Judecătorii de la instanţa supremă au decis, joi, arestarea preventivă a fostului ministru al Finanţelor, în dosarul în care este acuzat ar fi intervenit, când […]
Militanții Statului Islamic au aruncat în aer o biserică veche de 80 de ani din nord-estul Siriei, chiar în duminica Paștelui catolic, informează SANA, citată de b1.ro. Astfel, potrivit sursei citate, teroriștii au plantat dispozitivele explozive în Biserica Fecioarei Maria din Tel Nasri, o zonă în care milțiile creștine și kurde luptă împotriva ISIS. În […]
Hotărârea i-a fost comunicată lui Radu Mazăre, Consiliului Local Constanţa şi secretarului oraşului….
Avocata Alinei Bica, Laura Voicu, a ajuns, luni dimineaţă, la DNA, de unde a explicat că fosta şefă a DIICOT se simte „groaznic”. „Doamna Bica face groaznic. Presa a reţinut că eu am spus că este o măsură normală. Este o măsură legală, dar nu normală. Probabil este doar o coincidenţă că, într-o zi de […]
Inspecția Judiciară (IJ) a constatat că Traian Băsescu a afectat independența justiției prin declarațiile făcute cu…
Vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, a declarat la RFI că „trebuie cântărit foarte bine cât de mult poate să meargă compromisul pentru obţinerea unui nou Guvern”. Turcan spune că alegătorii trebuie să înţeleagă faptul că „oamenii politici din Parlament care să dea o altă majoritate nu se scot acum din joben, nu se inventează unii curaţi-curăţei”. […]
Zeman a anunțat că va participa la eveniment, deși liderii UE ar urma să boicoteze ceremonia din luna mai din cauza rolului Rusiei în conflictul…
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis luni o avertizare cod galben pentru mai multe de judeţe conform căreia…
Administraţia Prezidenţială a anunțat, luni, că preşedintele Klaus Iohannis se află în…
Realizatorul Antenei 3 Mihai Gâdea s-a plâns duminică seara în emisiunea sa că i-a fost clonată pagina de Facebook, folosind exact aceeaşi fotografie pe care o are la profil el. În pagina de Facebook clonată, așa-zisul Mihai Gâdea îi cheamă în stradă pe oameni „împotriva celor de la putere care au confiscat justiția”. „Nu este […]