Premierul bulgar, Boiko Borisov, promite reformarea rapidă a sistemului judiciar, subliniind că Bulgaria va depăşi România în combaterea corupţiei şi infracţionalităţii organizate, relatează site-ul Novinite.com, citat de Mediafax în pagina electronică. Într-un discurs rostit la Varna, Borisov a afirmat că România a fost monitorizată o dată la şase luni în cadrul MCV, în timp ce […]

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, medicul Nicolae Bacalbaşa, a fost muşcat, joi, de un pui de tigru siberian adus recent la Grădina Zoologică.Acesta s-a ales cu o rană la mână. „M-am jucat cu un nou patruped al Galaţiului şi m-a zgâriat puţin. Nu a fost o muşcătură, el este foarte drăguţ, are şapte luni şi […]

Bulgaria a decis să urmeze exemplul României și a anunțat un plan de creare a unei structuri specializate care să investigheze faptele de corupție ale înalților oficiali, pentru a nu mai fi percepută drept una dintre cele corupte țări ale Europei, transmit agențiile Reuters și BTA, citate de Agerpres. Noua instituție ar urma să devină […]

Gigi Becali a declarat, vineri, că îl iubește pe premierul Victor Ponta pe care a spus că îl consideră un lider înțelept, dornic de „pace”. Becali a avut însă și pretenții de la premier.

Președintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, a declarat că NATO trebuie să fie pregătită să contracareze nu doar amenințări nucleare, ci și atacuri cibernetice, informează vineri agenția de presă Unian, citată de Agerpres. „NATO trebuie să dea un răspuns militar la atacul cibernetic rus îndreptat împotriva republicilor baltice”, a declarat Ilves într-un interviu pentru The Times, […]

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, vrea să înlocuiască agenții firmelor private de securitate care supraveghează clădirile publice cu patrule ale poliției, în urma atacurilor de la Istanbul, conform presei locale, citată de AFP. „Intenționeaz să le propun prietenilor mei (din guvern – nr.) să elimine pur și simplu agenții privați de securitate”, le-ar fi declarat […]

Analiza celei de-a doua cutii negre a avionului Germanwings, prăbușit la 24 martie în Alpii francezi, confirmă acțiunea deliberată a copilotului, care, rămas singur în cabină, a redus altitudinea de zbor, potrivit anchetatorilor, transmite AFP. „O primă lectură” a celei de-a doua cutii negre găsite joi „arată că pilotul prezent în cockpit a utilizat pilotul […]

Potrivit unui comunicat, RATB, transportul public în comun va circula toată noaptea de Înviere, pentru a facilita călătorilor participarea la slujbă. Astfel, toate liniile de transport de noapte ale căror trasee converg către principalele biserici catolice, respectiv liniile N106, N109, N112, N117, N119, vor circula in noaptea de Înviere. Paștele catolic va fi sărbătorit în […]