În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – „Autiștii cărților“, apărută la editura eLiteratura, în 2013
Lună: ianuarie 2020
Un proiect de Ordonanță de Urgență privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției de Administrare Fiscală, elaborat de…
„După ce ani de zile au acuzat cu nu sunt bani de pensii, deși erau, după ce au refuzat îndelung să-și asume creșterea cu 40% a pensiilor începând cu septembrie 2020, liberalii
Daniel Chițoiu s-a prezentat, joi dimineața, la Parchetul Tribunalului Argeş, acolo unde se fac cercetări cu privire la accident
Purtătorul de cuvânt ALDE, Varujan Vosganian, anunță că a primit o adresă primită marți de la Agenția Națională de Integritate (ANI) în care este…
Din datele pe care le avem se pare că totul s-a petrecut marţi, când în acea zonă a fost organizată o partidă de vânătoare”, a explicat Roxana Ciornei, reprezentanta asociaţiei,
„Avionul a dispărut de pe radare la momentul când a atins o altitudine de 2.400 de metri. Pilotul nu a…
Totodată, în urma monitorizării, autoritatea de concurență a constatat că prețurile carburanților s-au…
A fost primul meci disputat în acest an. A intrat în competiția de la Brisbane direct în optimile de finală, însă a înregistrat un eșec în fața fanilor.
Copilul – o fetiță – a mers pe brâul de ciment la 10 metri deasupra solului. Fetița a făcut drumul dus-întors, sub privirile îngrozite ale unor martori.
Fostul premier i-a transmis ministrului Muncii, Violeta Alexandru, că nu poate forța oamenii să muncească până la 70 de ani doar pentru a nu le plăti pensiile, fiindcă pensia e un drept, nu pomană.
Avocatul Gheorghe Piperea critică declarația lui Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, legată de pensii, lansând mai multe întrebări retorice.
De atunci, Ponta joacă cartea fiorosului care “se luptă” cu sistemul doar ca să vadă cât îi dă sistemul să nu se mai lupte cu el…
Un Ordin de ministru al Sănătății, semnat „pentru”…, pe 30 decembrie 2019, cînd toată lumea alerga spre Revelion, are o componență care a lăsat lumea medicală cu gura căscată.
„Brâncuşi. Sublimarea formei”, văzută de peste 1.000 de persoane pe zi la Bruxelles în vacanța de iarnă. În total, 85.000 de vizitatori în trei luni
Premierul Ludovic Orban a explicat, miercuri seară, declarația vicepremierului Raluca Turcan despre creșterea vârstei de pensionare….
El a adăugat că nu ştie dacă, în urma acestei modificări legislative, partidul lui Victor Ponta, PRO România, primeşte mai mulţi bani.
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO prezintă, sub bagheta apreciatului dirijor TIBERIU SOARE, două dintre creațiile devenite legendare ce poartă semnătura ”titanului” Beethoven
Premierul Ludovic Orban a declarat că a discutat cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre problema MCV, însă înlăturarea acestuia „depinde de ceea ce facem noi în România”.
Nu se știe cum, din Laboratorul de cercetări genetice de la Foișorul de Foc, au fugit niște pisici din astea de-ale noastre, de maidan, vărgate, negre, sare cu piper, roșcate, toate deștepte foc, agile și nemaipomenit de băgăcioase. Nu se știe cum, o parte dintre ele, s-au aciuat în clădirea Parlamentului. Pesediștii, peneliștii, uneperiștii, peciștii, […]
Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământ Preuniversitar solicită Guvernului Orban și președintelui Klaus Iohannis să nu împiedice dublarea alocațiilor pentru copii
Primarul general, Gabriela Firea, îi cere demisia ministrului Mediului, Costel Alexe, catalogându-l drept „incompetent”, după ce a „indus panică în rândul populației”
Acordul energetic din ceasul al 12-lea dintre Rusia și Ucraina a fost negociat mai degrabă între Germania, SUA și Rusia, iar România a avut de înghițit o pilulă destul de amară
Alianţa Nord-Atlantică acceptă să contribuie mai mult la stabilizarea Orientului Mijlociu, anunţă NATO, într-un comunicat postat pe site-ul propriu. Anunţul vine după solicitarea făcută de liderul de la Casa Albă
Prinţul Harry şi soţia sa, ducesa Meghan Markle, au anunţat că renunţă la rangul de membri „seniori” ai familiei regale britanice şi că intenţionează să muncească pentru a deveni independenţi financiar