Peste 80 de contracte de finanțare din domeniul educației,
Lună: septembrie 2025
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că i-a vizitat pe soldați în regiunea Donețk (est), epicentrul luptelor contra forțelor ruse,
A a fost însoțit de Marian Ceaușescu și și
Oamenii din Praid se simt singuri, abandonați de stat, și încă mai așteaptă soluții la problema lor,
Europarlamentarul AUR, Gheorghe Piperea, a cerut demisia șefei Comisiei Europene Ursula von der Leyen, într-un discurs
Decizia surprinde în condițiile în care șeful statului a subliniat
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a afirmat, joi, că nu știe să fi existat la nivelul Executivului vreo
Guvernul a diminuat la 3,5 milioane numărul cărților electronice de identitate care ar urma să fie eliberate în perioada de implementare a PNRR.
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu,
”I-am înfrânge pe ruși … nu sunt atât de buni pe cât spune Putin”, spune generalul Keith Kellogg
Iar democrații americani se revoltă acum împotriva acelorași argumente pe care le foloseau în urmă cu puțin timp pentru a distruge vieți și cariere
Vom ţine un parc de rezervă, cum se întâmplă peste tot în lume, în situaţii de
Schimbare la vârful Autorității Vamale Române. Funcția de președinte al instituției este ocupată de aici înainte de
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a transmis joi, online, la Adunarea Generală a Uniunii Studenţilor din România (USR)
Procurorii DNA efectuează joi percheziții la mai multe firme din București, într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de 18 milioane lei.
Vedetele de la Hollywood s-au grăbit să-l apere pe Jimmy Kimmel după ce acesta a fost retras „pe termen nelimitat” de pe post din
Preotul bucureștean Visarion Alexa fost condamnat definitiv la doi ani şi jumătate închisoare (…)
Ministrul Finanțelor va semna în luna octombrie un contract de finanțare între România și Banca Europeană de Investiții,
Anunț mult așteptat pentru iubitorii trupei Iron Maiden. Britanicii revin la București în 2026. Vezi data spectacolului și când poți începe să
Antrenorul madrilenilor, colericul argentinian Diego Simeone, a adunat toată frustrarea trăită pentru
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, joi, că plafonarea la adaosul comercial trebuie menţinută cel puţin şase luni, pentru că
Percheziţiile DNA care au avut loc joi dimineaţa, în Braşov, într-un dosar în care sunt implicaţi membri ai conducerii
Primesc pensie doar dacă vor anunța că n-au murit. Pare stupid, dar se întâmplă așa ceva în România.
Secretarul de presă a refuzat să spună dacă președintele semnase deja decretul de demitere a lui (…)
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a explicat, joi, că a avut mandat pentru declaraţiile privind
Vladislav Bănuță nu doar că nu reușește să intre în grațiile fanilor Dinamo Kiev ba chiar parcă luptă pentru contrariul.