Sunt multe lucruri care ne pot evidenția și mai bine feminitatea: o rochie delicată, o pereche de pantofi eleganți sau un machiaj discret. Un alt aspect legat de feminitate este cel al podoabei capilare. Aspectul părului nostru ne ajută să ne simțim feminine, încrezătoare și este un mod de a ne exprima și mai bine personalitatea.
Tocmai de aceea, aspectul părului este un lucru esențial și e nevoie să ne facem timp pentru asta și să ne găsim o rutină care să ne ajute să ne simțim bine în fiecare zi. Există multe instrumente care ne pot ajuta să ne aranjăm părul așa cum ne place și cum ne stă bine. De bază, însă, este un uscător de păr.
În primul rând, indiferent de tipul de coafură pe care îl preferi de obicei, specialiștii recomandă mereu să ne uscăm podoaba capilară cu un uscător de păr, pentru că astfel porii scalpului se vor închide mai repede, la fel ca și cuticulele firelor. Aceste aspecte sunt importante pentru că ele contribuie la o bună sănătate a părului nostru.
Alegerea uscătorului potrivit, însă, poate fi o provocare destul de mare, tocmai pentru că oferta de pe piață este atât de variată. Ce și cum alegi? Care sunt criteriile de alegere? Dacă și tu ești în căutarea unui uscător de păr și îți pui întrebările de mai sus, iată care sunt cele mai importante trei criterii la care trebuie să fii atentă atunci când îți cumperi un uscător nou.
1. Alege un uscător de păr potrivit tipului tău de păr
Dacă ești înzestrată cu o podoabă capilară bogată, cu firul gros sau foarte gros și îți ia de obicei destul de mult timp să îți usuci părul, alege un uscător de păr cu o putere mai mare. Va fi mai eficient, iar părul tău mai rezistent va face față unui uscător de putere mare. O altă opțiune este să alegi un model de uscător cu ioni. Această tehnologie permite aerului cald să ajungă în profunzimea părului și usucă mai repede apa din el.
La polul opus, dacă firul tău de păr este mai subțire, ai nevoie de un uscător delicat, pe care să îl folosești la o treaptă mică de căldură, ca să previi degradarea lui. Există modele din ceramică, foarte potrivite pentru un fir de păr subțire.
Dacă ai părul creț, trebuie să știi că un uscător bun cu difuzor va fi arma secretă a buclelor tale. Trebuie doar să ai destulă răbdare și să îl usuci la treaptă mică, pentru a obține bucle superdefinite, care rezistă bine zile la rând.
Iar dacă ai părul drept și vrei să te coafezi în timp ce te usuci, un uscător care are un ondulator încorporat va fi alegerea ideală pentru tine.
2. Cu cât puterea e mai mare, cu atât mai mic e timpul de uscare
Puterea este cea dată de wați. Este esențial să alegi în funcție de tipul tău de păr, dar o recomandare generală este să îți cumperi un model care are cel puțin 1600-1800 de wați, ca să te poți baza pe el în orice situație. Încă un sfat aici este să îți achiziționezi și un produs care protejează termic părul ca să diminuezi cât se poate efectele negative ale căldurii.
3. Design și accesorii
Modul în care îți porți părul, dar și stilul tău de viață au un cuvânt de spus în alegerea unui uscător. Dacă tu călătorești mult, ai grijă să alegi un uscător mai compact, pe care să-l poți lua ușor cu tine oriunde mergi. Dacă îți place să îți schimbi des coafura, alege un uscător care are mai multe accesorii, atât pentru păr drept cât și mai ondulat. Va fi un instrument complet care te va ajuta să îți menții versatilitatea.
Indiferent ce tip de păr ai și ce uscător vei alege, ai răbdare la cumpărături, citește recenziile și caută atât online, cât și în magazine, ca să te asiguri că obții cel mai bun preț.
ca la fizica, cum spui matalik, unde creste, creste peste tot :)) cu mintea este mai greu vad…
@ marin,.. și de ai la indemână și un pic de crețoderm,..e clar că din tuciuriu te faci cioară..Uite și la mine părul se rărește spectaculos,.. dar am noroc că ceea ce dispare de pe cap, apare in urechi și in nas,. Deci,..ca la fizică..
cel mai bun uscator este niciunul…trateaza-ti parul cu ulei de jojoba, masti cu miere si galbenus de ou, din cand in cand curata-l cu o pasta cu bicarbonat si otet si lasa-l sa se usuce natural. cand este uscat bine, pune o picatura de ulei de masline si freaca-ti mainile si trece degetele prin par (pe varfuri). Parul se va usca natural si va avea stralucire. amestecul de tincturi (ardei iute, salvie, rozmarin, urzica si coada calului) inainte de fiecare spalare (cu 20-30 de minute, pe scalp), va intensifica sanatos cresterea parului si regenerarea, iar firele albe se vor estompa (salvia si rozmarinul regenereaza culoarea naturala). Sanatate va doresc:)
La fel de importante sunt și articolele de presă pentru pus mintea pe bigudiuri.
„-..iubitule, ce să bag in apa de baie ca să am pielea fină ??..- Uscătorul de păr,..”