Cântăreţul britanic Elton John a cerut 300 de perechi de ochelari pentru concertul pe care îl va susţine în capitala Bulgariei, Sofia, pe 13 iunie.
Potrivit organizatorilor, nimeni nu va şti până în ultimul moment cu ce pereche de ochelari de soare îi va surprinde celebrul cântăreţ britanic pe fanii săi din Sofia.
Din trupa care îl acompaniază pe Elton John în Bulgaria fac parte chitaristul Davey Johnson şi toboşarul Nigel Olsson.
Organizatorii au anunţat titlurile pieselor interpretate de Elton John, printre acestea numărându-se „I Guess That’s Why They Call It The Blues”, „Daniel”, „Rocket Man” şi „Goodbye Yellow Brick Road”.
Concertul din Sofia, organizat pe stadionul Lokomotiv, face parte din turneul mondial al artistului britanic, intitulat „Rocket Man – The Greatest Hits Live”.
Elton John va cânta şi la Bucureşti, într-un concert pe 12 iunie, în Piaţa Constituţiei.