Amenda pentru lipsa rovinietei se poate prescrie după patru luni

Şoferii depistaţi că au circulat fără rovinietă nu vor mai fi amendaţi dacă nu au fost înştiinţaţi în patru luni de la comiterea faptei. Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care modifică art. 9 din OUG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi trecere pe drumurile naţionale a rovinietei. Actul prevede că procesul verbal nu mai trebuie să fie însoţit de fotografii doveditoare. De asemenea, dacă şoferul nu a fost înştiinţat în patru luni că a fost depistat că circula fără rovinietă, contravenţia se prescrie.

„Modificarea legislativă se impunea, având în vedere că norma nu era suficient de clară, instanţele interpretând diferit situaţii reclamate de mulţi cetăţeni în cazul amenzilor aplicate în mod repetat în lipsa rovinietei”, a declarat deputatul PNL Lucian Bode.

De asemenea, procesul verbal de constatare a contravenţiei se transmite obligatoriu în două luni de la data aplicării contravenţiei, iar în intervalul de la data săvârşirii contravenţiei, până la data comunicării procesului verbal, nu se mai poate aplica altă sancţiune.

Întrebat ce se întâmplă în cazul în care şoferul nu este anunţat în termenul prevăzut de lege că a primit această amendă, deputatul PNL Lucian Bode a declarat că atunci contravenţia se prescrie.

Fotografiile nu mai sunt obligatorii

„În momentul în care trec cele patru luni de zile, lucrurile sunt foarte clare. Dacă în patru luni de zile nu este anunţat, se prescrie respectiva contravenţie. În condiţii normale, interpretând modificările despre care vorbim, respectiva contravenţie nu este valabilă dacă nu este comunicată în termenul stabilit de legiuitor”, a declarat Bode.

De asemenea, deputatul a spus că se renunţă la fotografiile care însoţesc procesul verbal pe motiv că, la fel ca în cazul amenzilor de viteză, dovada în sine este procesul verbal, iar fotografiile nu mai sunt obligatorii.

„Suntem într-o situaţie similară în cazul în care se contestă amenzile primite pentru încălcarea regimului vitezei. Şi acolo, dovada este considerată însuşi procesul verbal, nu mai sunt obligaţi să ataşeze şi fotografia. Nu se elimină, dar nu mai sunt obligaţi să ataşeze, ca şi probă, fotografia. Am mers pe o practică unitară şi la radar, şi la rovinietă”, a continuat acesta.

Camera Deputaţilor este forul decizional. Legea intră în vigoare la şase luni după ce este promulgată de preşedinte şi publicată în Monitorul Oficial.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. Nu poti sa-i spui amenda din moment ce n-ai dat-o. Titlul e incorect.
    E clar ca e nevoie de un alt fel de colectare a taxei de drum din moment ce nu se plateste rovinieta si poti fenta bugetul. Revenirea la taxa obligatorie daca ca tii masina pe drum ar fi mai nimerita., ca sa nu ne mai intrebam de ce nu se colecteaza bani, in schimb preturile la benzina sunt mari. Una-i statul minimal si alta-i neplata serviciilor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.