Specialiști: În Siria s-au folosit arme chimice cu clor

Clorul a fost folosit ca armă chimică în timpul conflictelor militare care au avut loc pe data de 4 februarie, în Siria. Este concluzia la care au ajuns experţii din cadrul Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OAIC), în urma unei investigaţii realizate după tragedie.

Ancheta s-a efectuat după ce un medic din Saraqeb, oraş în care a avut loc atacul, a declarat că 11 dintre persoanele pe care le-a tratat se confruntau cu probleme respiratorii.

Investigația specialiștilor mai arată că „a fost eliberat clor din recipiente cilindrice, prin impact mecanic” se arată într-un comunicat de presă citat de Mediafax.

Mai mult, în zona cartierului au fost descoperite recipiente în care s-au descoperit reziduuri de clor. De asemenea, probele prelevate din zonă au arătat niveluri ridicate ale concentraţiei clorului.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

11 Comentarii

  1. Arunci bombe cu clor ,11 persoane au probleme respiratorii (poate de la praf ),de morti nimeni nimic ,urme de clor tralala tralala .Nu inteleg ce interes avea marele asad sa faca citeva victime taman cu clor .

    • ESTE vorba de ALTĂ locație !!! Nu cea de la Douma, unde ar fi murit peste 40 oameni… Nu vă lăsați manipulați !!!

    • Tu esti singurul manipulat. Assad nu mai are arme chimice din 2016. Numai teroristii mai folosesc arme chimice ca sa dea vina pe Assad.

  2. Problema e ca nu au folosite neaparat de fortele guvernamentale. Sunt multi draci acolo !

  3. Adecatelea din butoaie si nu din rachetele lui Bashar-ala-cum-il cheama. Ciudat! Nu se spune cine era „medicul” respectiv. Probabil tot unul de la „Castile Albe” sau de la CNN. Draguutz!

  4. Revin doar sa va spun sa va interesati cine era copilul a carui imagine o postati, cum s-a prezentat in fata televiziunilor ulterior, cum s-a plans ca el nu avea nimic, dar aia din „Castile Albe”, cand iesise din pivnita casei plin de praf, se incapatanau sa-l spele si sa-l primenesca cu forta. Nici copilul, nici „salvatorii” lui nu purtau masti si nu pareau speriati de gazele alea letale. Voua nu vi se pare ciudat? Evident ca nu daca scrieti d’astea!

  5. MANIPULARE.. asta-i o știre de doi bani… ea se referă la verificările dintr-o localitate no name, nu la verificările din Douma, unde ar fi avut loc atacul chimic blamat de amerloci…la fel de bine 11 vecini ai unei gospodine din localitatea respectivă, gospodină care a albit rufele, ar fi putut fi afectați de clorul folosit de ea pentru asta…Ce așteaptă comunitatea internațională este să vadă dacă motivația atacului masiv cu rachete amerloco- francez asupra Siriei a fost reală,adică moartea a mai mult de 40 civili in orașul Douma, regiunea Ghuta de Est s-a datorat cu adevărat folosirii armelor chimice…

  6. Atenție, articolul se referă la 4 feb, nu la cele din aprilie.

    • Saraqeb ‘attacked with chlorine gas’ BBC 2 August 2016 si New ‘toxic gas’ attack in Syria’s Saraqeb, Gulf News February 5, 2018. Mai ramane Douma de care vom auzi peste 2-3 ani.Daca tot veni vorba de Siria,mai cu o spatamana in urma alte depozite pline cu armament descoperite (mine anti-tank,obuze,mitraliere grele ,israeliene) + armament german,francez,englezesc.Echipament modern strain si substante chimice produse in Turcia,Arabia Saudita,Franta,Germania si in Anglia,(produse in orasul ala cu cazaciocul),obuze speciale ptr.a fi umplute cu gaz/lichid/binar.Aceste produse de ce nu sunt investigate si tarile care au ajutat teroristii luati la raspundere?

  7. Pai asa si noi, in Romania, cind intram intr-un WC public unde in urma cu citeva minute s-a facut curatenia cu respectivul produs (vi s-a intimplat, poate) sau cind mergem la piscina proaspat dezinfectata, putem spune ca „am fost atacati cu clor !”

  8. armele cu clor puteau fi folosite de ambele tabere!(nu sunt are foarte sofisticate,detinute(ilegal)doar de regimul aflat oficial la putere),deci interventia sua+amici precipitata(sau armele chimice doar un pretext minor)….

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.