Aproape 4 000 de oameni au manifestat în Bavaria, într-o stațiune de sporturi de iarnă, împotriva summitului G7, care va începe duminică, informează AFP și DPA, citate de Agerpres.
Printre manifestanți s-au numărat antiglobaliști, anticapitaliști și ecologiști. Ei au fost încadrați de o puternică forță de poliție.
Protestatarii au scandat ”Trăiască solidaritatea internațională!” și ”Anticapitalista!”. Ei au denunțat dispozitivul masiv de poliție de peste 22 000 de forțe de ordine desfășurat de organizatori. În jurul castelului Elmau a fost instituită o zonă interzisă de mai mulți kilometri, înconjurată de un grilaj.
Ieri, activiști ai Verzilor s-au urcat pe cel mai înalt punct din Germania pentru a le cere liderilor lumii aranjamente ferme în materie de mediu. Ei au desfășurat și un banner pe care scria ”Apa va urca în curând aici!”.
O altă manifestație a avut loc joi la Munchen. 40 000 de persoane au denunțat atunci în special acordul de liber-schimb negociat între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii.