7.000 de angajaţi de la CFR află dacă vor fi disponibilizaţi

Aproape 7.000 de angajaţi din sistemul feroviar ar putea afla vineri dacă vor rămâne fără serviciu. Conducerea companiilor feroviare trebuie să aprobe vineri bugetele pentru 2011, dar şi contractele colective de muncă. Planul conducerii CFR prevede prevede pierderi de sute de milioane de euro la calea ferată anul acesta, dar şi disponibilizări.

Vineri expiră termenul până la care conducerile companiilor feroviare trebuie să adopte bugetele pentru acest an. Numai că bugetele sunt bazate pe un plan de restructurare a sistemul feroviar, plan care prevede aproape 7.000 de noi concedieri. Mai exact, până la 4.300 de salariaţi de la CFR Marfă ar putea rămâne fără serviciu în anul acesta. Alţii aproape 1.500 de la CFR SA ar putea fi disponibilizaţi, iar planul de restructurare a companiei CFR Călători ar putea aduce alte peste o mie de concedieri. În total aproape 7.000 de angajaţi ar putea rămâne fără serviciu, asta dupa ce anul trecut au mai fost disponibilizaţi încă 10.000 de angajaţi din companiile de cale ferată.

Bugetele care ar trebui aprobate vineri aduc pierderi de 1,3 miliarde de lei la companiile feroviare în 2010, iar pentru acest an, sunt estimate pierderi totale la CFR peste 800 de milioane de lei. De altfel, restructurarea sistemului feroviar a fost cerută chiar de cei de la FMI, situaţia gravă în care au ajuns companiile feroviare fiind o bilă neagră pentru Guvernul României. Experţii fondului au cerut ca planul de restructurare de la CFR să fie gata până la sosirea misiunii la Bucureşti, adică săptămâna viitoare.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.