Opt şoferi bucureşteni din zece sunt predispuşi la boli pulmonare cauzate de fumat, potrivit reprezentanţilor Societăţii Române de Pneumologie, care au verificat starea de sănătate a plămânilor şoferilor din Capitală.
Societatea Română de Pneumologie (SRP) trage un semnal de alarmă că fumatul distrage atenţia şoferilor, oboseşte ochii şi poate fi o cauză a accidentelor rutiere, relateză realitatea.net. SRP şi Brigada Rutieră a Capitalei au organizat acţiunea: „Stop! Plămânii la control” în cadrul căreia şoferilor bucureşteni le-a fost verificată sănătatea plămânilor. Astfel, s-a constatat că opt din zece şoferi bucureşteni sunt predispuşi la bolile pulmonare cauzate de fumat şi că, în medie, şoferii bucureşteni au plămânii cu 13 ani mai bătrâni decât vârsta lor reală.