Fostul comisar european francez Thierry Breton va face parte din consiliul consultativ internaţional al Bank of America, o activitate remunerată despre care el afirmă că va consta numai în trei zile de reuniuni pe an, dar care a stârnit critici din partea unui eurodeputat ecologist, relatează AFP.
Una dintre regulile Uniunii Europene spune că foștii comisari trebuie să aștepte o perioadă de doi ani pentru a se angaja într-o funcție similară la companii private. Nu este și cazul fostului comisar pentru Piața Internă, Thierry Breton.
Criticii susțin că mișcarea contravine regulamentului UE, pentru că actuala poziție prezintă un potențial conflict de interese, însă oficialii de la Bruxelles nu văd un impediment în numirea lui Breton.
Notificată la sfârşitul lunii octombrie de cel interesat, Comisia Europeană a aprobat miercuri această colaborare în urma unei analize a comitetului său de etică, ce a motivat că această activitate „nu implică nicio o obligaţie şi nicio responsabilitate în afara reuniunilor”, estimând prin urmare că ea este „compatibilă” cu tratatele UE.
Însă fostul comisar european va trebui să se abţină „să divulge sau să folosească informaţii acoperite de secretul profesional pe care le-a obţinut în calitate de membru al Comisiei” şi de asemenea să se abţină „de la a face lobby pe lângă Comisia pentru Bank of America”, mai precizează acelaşi comitet.
Thierry Breton a insistat, într-o declaraţie acordată AFP, că rolul său în noul post va fi „doar consultativ”. „Vor fi trei zile pe an de reuniuni pentru a discuta despre economie şi geopolitică”, spune fostul comisar european.
Un eurodeputat ecologist german, Daniel Freund, a reacţionat virulent faţă de acordul dat de executivul comunitar fostului său comisar. „Comisia Europeană îşi bate joc de propriile sale reguli în materie de interzicere a lobby-ului pentru foştii comisari europeni”, a estimat eurodeputatul.
muhahahahahahaha
nici nu asteptam un alt raspuns! magnific si exceptional! cut the bullshit, maestre! incetati sa mai otraviti aerul!!!