90.000 de copii români au ambii părinți plecați din țară, a anunțat ministrul Muncii, în cadrul unei conferințe de presă. Marius Budăi a precizat că autoritățile încearcă, prin tot felul de programe, dar și prin crearea de locuri de muncă, să-i oferteze pe românii plecați în străinătate la muncă să se întoarcă în țară.
„Încercăm să realizăm burse ale locurilor de muncă, dezamăgirea mea e că nu am putut în februarie deoarece piața nu a fost pregătită, avem în acest moment peste 300 de locuri de muncă postate pe Eures, pe site-ul nostru, al Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă. Avem totuși o bucurie, peste 50 de contracte, 50 de persoane care au încheiat contracte deja se vor întoarce în țară, din aceste 300 de locuri de muncă. Am discutat chiar acum două zile cu patronatele și sindicatele din construcții și așteptăm încă o nouă centralizare de la dumnealor ca atunci când ajungem la 600-700-1.000 de locuri de muncă, lucru care se va întâmpla într-o săptămână sau două, voi delega un secretar de stat ca împreună cu Ministerul Românilor de Pretutindeni, patronatele și sindicatele din construcții, cu atașații noștri din diferite țări europene, mai mult decât bursa locurilor de muncă, vom merge acolo, la ei. Și atunci patronatele și sindicatele își vor prezenta oferta de muncă”, a completat ministrul Muncii.
Doar 90 000?!
Cred ca PSD i-a numarat din 3 in 5!!
Judetele din sudul subdezvoltat si Moldova saraca sunt depopulate, parasite, au mai ramas batranii care au grija de nepoti, SCRIE Presa loacala zi de zi!
La PSD e de bine!!!
Doar 90 000 de copii, cand peste 4 MIlioane de romani sunt PLECATI din Tara, Locul 2 in LUME dupa Siria unde e RAZBOI!(evident, Cifra asta a celor PLECATI nu o stie PSD, „nu avem o situatie centralizata”, spun mincinosii!)
La cum MINTE si FALSIFICA cifrele escrocii din PSD, ma indoiesc ca cifra e reala!
Cand vezi mutra acestui semianalfabet, nu te-apuca deloc REINTOARCEREA in Romania!