Municipiul Medgidia a scos la licitație un contract de construcție de modernizare și retehnologizare a spitalului din localitate care va fi și extins cu un corp nou. Lucrările vor dura 37 de luni și includ și proiectare și asistență tehnică pe toată durata lucrărilor.
Spitalul Municipal Medgidia oferă servicii medicale în regim de spitalizare continuă şi de zi, asigurând, totodată, urgenţele medico- chirurgicale din toate zonele arondate. Teoretic, unitatea sanitară dispune de un număr de 310 paturi de spitalizare continuă, 20 de paturi petnru însoţitori şi 40 de paturi de spitalizare de zi. În realitate însă, doar 230 de paturi pot fi folosite.
Pe de altă parte, tot astăzi, s-au scos la licitație și lucrările pentru extinderea spitalului din Urlați cu un nou corp de clădire, un contract de 142 milioane lei. Și aici, vor fi înlocuite vechile echipamente cu unele noi. Lucrările vor dura 35 de luni.
Cele două spitale vor fi finanțate prin Programul Sănătate 2021 – 2027, respectiv Programul Național de investiții în infrastructura unităților spitalicești (PNIIUS).
Spitale aproape de granita de est !!!
90 milioane euro?
-adica peste 95% furaciune!
Sunt ultimele mișcări financiare pentru furat, de aceea se grăbesc să golească toată visteria țării, acești infractori din politica românească. Până acum, de ce nu au grăbit tehnologizarea?
Se pregatesc de razboi. Spitale, sosele. Ordin de licurici. Altfel, astia nu bateau un cui.