90 la sută dintre pensionari au cerut plată unică la Pilonul II

Un număr de 64.380 de români au primit pensie prin intermediul Pilonului II de la lansarea sistemului de pensii private în România, adică din primăvara lui 2008, şi până la final de 2021, cu o valoare cumulată a plăţilor efectuate de către administratorii Pilon II de aproximativ 685 milioane lei.

Din acest număr, circa 57.260 de români au ales să încaseze economiile pentru bătrâneţe sub formă de plată unică, adică 90% din totalul celor pensionaţi, fiind efectuate plăţi de aproximativ 566 milioane de lei sub această solicitare, potrivit datelor agregate de ZF de la Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Prin pensionare în acest interval de timp se înţelege retragerea din activitate (32.000 de plăţi), moştenire către alţi parti­ci­panţi la P2 în urma decesului (24.310 plăţi), pensie prin invaliditate (1.185 plăţi).

Cu alte cuvinte, ca modalitate de plată a activului net la pensionare, românii au preferat plăţile unice în detrimentul celor eşalonate, însă este important de subliniat că din aprilie 2018 românii pot cere plata fie sub formă unică, fie sub formă eşalonată. Doar că din aprilie 2018 şi până la final de decembrie 2021, ZF a calculat 44.070 de pensionări totale, din care 37.000 au fost prin plata unică şi 7.125 prin plata eşalonată.

Orice participant al fondurilor de pensii private Pilon II poate ca atunci când îşi deschide dreptul de pensie să aleagă între plata unică şi plata eşalonată. Cea din urmă este o plată în rate lunare de minimum 500 de lei, cu un număr de plată de minimum 2 luni şi pe o perioadă de 5 ani (60 de luni). Partici­pantul este cel care decide rata lunară dorită pentru ca ulterior administratorul să calculeze numărul de luni în funcţie de valoarea activului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

8 Comentarii

  1. Am informatii neverificate de la un pensionar recent ca, adresindu-se administratorului sau de pilon 2 a avut de ales intre plata in rate si plata totala, dar cu penalizare de 20%! A ales plata in rate pe 2 ani! Si avea o suma aumultat frumusica, 40000 lei! Inchipuiti-va cit au viitorii „pensionari” magistrati care i-au si pilon 2, tot din procentele varsate, desi au pensia de baza, special/de serviciu! Mai sapati!!

  2. Mi se pare un abuz ca, dupa ce s-au folosit de banii omului atâția ani, cand trebuie sa-i restituie integral sa ii ia 1/5 din suma. Dar, deh, asa sunt românii, mai fraieri.

  3. Astia pare ca sunt pensionatii speciali, restul pana in 45 ani, nu au cum sa beneficieze pentru ca nu au legea de partea lor!

  4. Cat au luat aia, 10.000 de lei o data ? Le ajunge de inmormantare. Care-i ticalosul care a inventat asta ? Unul de dreapta, care i-a de la stat si da la privati.

  5. La pilonul 2 cat si la 3 poti contribui cu ce suma doresti. Pui putin in contul tau de pensie, putin primesti. Pui mai mult, iar banii se duc catre investitii,castigi. Aici e buba romanului, ii lipseste educatie financiara. Cum ia o suma mai mare,ii sparge prin crasme sau pe televizoare color mari.

  6. Si dupa ce papa banii luati toti gramada ce face pensionarul? Marea mizerie cu pilonul 2 e ca nu iei pensie pana mori ci iei banii toti o data ii papi tu sau altii apoi fluieri cu burta goala. Daca ii esalonezi pe 10-12 ani suma lunara este execrabila…la 75 ani o sa ramai fara bani sa dormi in parc …O mizerie…nu este o masura sa protejeze varstnicii ci sa ii loveasca. A treia oara zic o mizerie..

  7. Asa zisul pilon 2 e o hotie curata!
    Niste bani oferiti privatului de statul care nu ne mai apara!
    Jaf pe fata pentru poporul asuprit de alogenii paraziti !

  8. Pensia privată și obligatorie este un bir plătit de sclavi marilor stăpâni de capitaluri. Iar generația #rezist, a tinerilor liberi , frumoși și deștepți, ei nu au nevoie de pensii , o mare parte nu vor apuca vârsta pensionării, alimentația chimizata, vaccinurile, stresul, nu-i fac logevivi, iar o mică parte din aceștia, mai rezistenți decât rezistenții, care vor atinge vârsta pensionării vor opta pentru eutanasiere. Doar elitele vor fi și pensionari, restul vor viețuii cât timp vor fi utili societății, optând după aceea să părăsească sistemul prin eutanasiere .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.