Miercuri, DNA Oradea face percheziţii la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare şi la sediile mai multor firme, într-un dosar de corupţie. Faptele au fost comise în perioada 2013-2015, iar printre cei vizaţi se numără şeful IPJ şi adjunctul acestuia.
„Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Oradea, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, comise în perioada 2013-2015.
În cursul zilei de 11 martie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 8 locații situate în județul Satu Mare, din care una este sediul unei instituții publice, iar restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice, arată DNA.