Înaintea festivalurilor de Paşte, de Pentecôte (Coborârea Sfântului Duh) şi de vară, Salzburg, oraşul natal al lui Mozart, organizează, începând din 1956, o Săptămână dedicată acestui compozitor.
Anul acesta, afişul a fost foarte tentant, găzduind o pleiadă de artişti de prim rang, cum ar fi Marc Minkowski, Laurence Equilbey, Bartabas, Julie Fuchs, Marianne Crebassa, Stanislas de Barbeyrac…
Manifestarea a debutat cu un spectacol ce a entuziasmat publicul.
Coregrafie ecvestră ce subliniază că muzica este o artă mai puţin terestră
Mark Minkowski iubeşte caii. Bartabas, în ceea ce îl priveşte, nu agreează spectacolele de operă, fiind pasionat de muzică în sine. Motive suficiente pentru se întâlni şi a da naştere unui spectacol excepţional care nu este nici concert, nici reprezentaţie de operă. El a avut loc la Felsenreitschule din Salzburg, manejul consacrat odinioară activităţii ecvestre. Un loc vast, cu rânduri de scaune aşezate în amfiteatru şi având în fundal, în spatele scenei, un zid străpuns de trei rânduri de alveole delimitate de 20 de arcade.
Contrapunctul ecvestru din David Penitent
În aceste nişe au fost instalaţi instrumentiştii formaţiei Musiciens du Louvre, cântăreţii de la Salzburger Bachchor şi soliştii invitaţi, Mark Minkowski dirijându-i de pe o estrada instalată pe pistă. O pistă mai mult ovală decât circulară, cu podeaua acoperită cu nisip şi cauciuc pentru a absorbi zgomotul copitelor celor 12 cai care au evoluat în timpul concertului susţinut de muzicieni.
A fost aplaudată modalitatea în care aceştia din urmă, aşezaţi în linie, fără a se putea vedea sau auzi, separaţi unii dintre ei de o distanţă de 20 de metri, au reuşit să cânte fără niciun decalaj. Ei au reuşit să emită sunetele care s-au auzit foarte clar, fără a neglija, în acelaşi timp, dinamica gesturilor.
Spectacolul David Penitent, semnat de Mark Minkowski şi Bartabas
Pentru acea seară de deschidere a Săptămânii Mozart (Mozartwoche), Mark Minkowski, directorul artistic al manifestării, a ales rar interpretata cantată David penitent K 469, datată 1785, care reia în mare parte muzica din Missa în do minor K 427, adaptată cuvintelor lui Saverio Mattei. Este o muzică scrisă pentru trei solişti, fără voce de bas. Soprana Christiane Karg, mezzosoprana Marianne Crebassa şi tenorul Stanislas de Berbeyrac au fost extrem de convingători, după părerea criticilor.
Mark Minkowski a adăugat acestei partituri câteva pagini instrumentale – Adagio şi Fugă în do minor K. 546, Muzică funebră masonică K 477, Andante K 96 – subliniind dimensiunea abstractă a acestui program Mozart.
Sensibila artă ecvestră la Salzburg a trezit aplauze
În contrast cu cele trei etaje de muzicieni şi cântăreţi, Bartabas n-a conceput chiar o scenografie, ci un fel de contrapunct ecvestru. Cum nu trebuia spusă o poveste, maestrul de echitaţie a dispus caii fie în ansamblu, în forma unui cor mut, fie câte doi sau câte trei, el însuşi rezervându-şi două solo-uri pe un animal superb botezat Caravaggio.
Un spectacol de mare frumuseţe. Caii, la pas, la trap sau la galop, îşi intersectau traiectoria, fără să se audă cel mai mic zgomot şi fără să se sperie când răsunau alămurile sau tobele. Costumele gri şi roşii ale celor nouă călăreţe şi trei călăreţi au adus un plus de eleganţă. Evoluţiile cailor au fost arbitrare. Întâlnirea celor două universuri atât de străine unul altuia a creat un moment excepţional, coregrafia ecvestră subliniind, în mod paradoxal, faptul că muzica este o artă foarte puţin terestră, înălţătoare.
Maiestuozitate, farmec şi putere
În cadrul Festivalului a fost programată şi opera Alfonso şi Estrella de Schubert, cu o distribuţie remarcabilă: Michael Nagy în rolul Mauregato, Mojca Erdmann – Estrella, Alastair Miles (Adolfo), Markus Werba (Froila), Toby Spence (Alfonso), Benjamin Hulett.
Operele lui Schubert sunt puţin cunoscute şi încă mai puţin montate. Unele dintre ele au totuşi partituri de mare bogăţie melodică, iar libretele nu diferă calitativ de cele ale altor opere care au făcut carieră.
Mezzosoprana Marianne Crebassa
Libretul la Alfonso şi Estrella este semnat de Franz von Schober, un prieten al compozitorului. Acţiunea este plasată în Spania secolului al XVIII-lea, iar intriga aminteşte două piese ale lui Shakespeare: Cum vă place şi Furtuna. În operă apare un rege (Froila), exilat în pădure cu fiul lui (Alfonso). Uzurpatorul tronului (Mauregato) are o fiică (Estrella) de care Alfonso este îndrăgostit. Totul se petrece sub ameninţarea vicleanului Adolfo. Această „operă romantică” în trei acte a fost refuzată de diferite teatre din Viena în 1822 şi a fost pusă în scenă abia în 1854 la Weimar, la sugestia lui Liszt.
La Salzburg, ea a fost prezentată în versiune de concert, şi a încântat publicul încă de la primele măsuri, atât prin impetuozitatea motivelor, cât şi prin generozitatea scriiturii. La pupitrul Mozarteumorchester din Salburg, dirijorul Antonello Manacorda a reuşit să menţină tensiunea interpretării, chiar şi în pasajele în care Schubert, părând să fie mai puţin interesat de acţiune, se lasă pradă artei sale preferate, liedul.
Aplauze pentru baritonul Michael Nagy în rolul Mauregato
Ariile lui Froila, cântate „cu o mare siguranţă şi o rafinată sensibilitate” de Markus Werba, după cum apreciază criticul Christian Wasselin, sunt pagini memorabile. Prin contrast, tenorul Toby Spence a realizat un Alfonso mai puţin reuşit. Primele sale intervenţii n-au avut legato, acutele au fost forţate, după părerea specialiştilor, solistul găsindu-şi uşurinţa interpretării, care îi este caracteristică de obicei, abia în duetul cu Estrella.
Nici interpreta acestui personaj, Mojca Erdmann, n-a întrunit exigenţele criticii. Cel care a smuls aplauzele publicului a fost baritonul Michael Nagy, în Mauregato. De asemenea, de o caldă apreciere s-a bucurat Bachchor.
Alfonso şi Estrella, opera lui Schubert în concert
Un alt moment aşteptat de iubitorii muzicii lui Mozart a fost Krönungmesse, sub bagheta dirijorului Laurence Equilbey la pupitrul Insula Orchestra şi Corului de cameră Accentus, fondat de el şi aflat la primul concert în afara Franţei.
Seara s-a desfăşurat în Sala mare de la Mozarteum, superbă în alb şi aur, decorată cu îngeri muzicanţi şi având în fundal imensa orgă. Sala nu are fosă, instrumentiştii şi coriştii fiind plasaţi pe scenă.
Concertul a început cu Simfonia nr. 4 Tragique de Schubert (1816), de un romantism exacerbat. A continuat cu Missa Încoronării K 317 din 1779. Tinerii muzicieni de la Insula Orchestra au dovedit măiestrie în interpretarea acestor pagini scrise de Mozart pe când avea 23 de ani.
Laurence Equilbey
În Kyrie, vocea limpede a sopranei Julie Fuchs a intrat în dialog cu majestatea Corului, într-o Gloria somptuoasă. Împreună cu partenerii ei de scenă, mezzosoprana Marianne Crebassa, tenorul Benjamin Hulett şi basul Johannes Weisser a reuşit, de asemenea, un fervent Laudamus te. În Et incarnatus, aluzia la Sfântul Spirit şi la Fecioară, ce culminează în Et homo factus est, a fost extrem de expresivă. La sfârşit, Amen, care urmează afirmării Învierii din morţi, a sunat ca o declaraţie luminoasă a credinţei în transcendent, după expresia criticului Bruno Villien, de la ”Opéra”.
Interpreţii au fost călduros aplaudaţi, iar Mark Minkowski, aşezat în primul rând, s-a ridicat şi a oferit flori doamnelor de pe scenă.
Anunţată la Grosses Festspielhaus, Diana Damrau s-a îmbolnăvit şi a fost înlocuită de soprana letonă Marina Rebeka. Sub bagheta lui Thomas Hengelbrock, aceasta a interpretat aria de concert Vada, ma dove? O Dei, K 583 şi fragmente din Don Giovanni şi din Nunta lui Figaro. Vocea puternică şi farmecul brunei dive au încântat publicul, apariţia ei fiind un triumf.
