O tragedie a lovit fotbalul din Polonia. Oskar Kordus, un fundaș în vârstă de numai 20 de ani, a murit după un accident rutier produs luni dimineață, în apropiere de orașul Gostyń. Tânărul evolua pentru Kania Gostyń, formație din liga a patra poloneză, scrie News.ro.
Accidentul s-a produs pe drumul DW434, între Krajewice și Grabonóg. Un cerb a ajuns pe șosea și a fost lovit inițial de un Volkswagen. În urma impactului, animalul a fost proiectat cu o forță foarte mare pe contrasens.
În acel moment, pe sensul opus circula Oskar Kordus, aflat la volanul unui BMW. Cerbul a ajuns direct în parbrizul mașinii și l-a lovit pe fotbalist.
Echipajele de intervenție ajunse la locul accidentului au constatat că tânărul nu mai prezenta semne vitale. Paramedicii au început imediat manevrele de resuscitare, iar inima lui Kordus a fost repornită. Fotbalistul a fost apoi transportat cu un elicopter medicalizat la un spital din Poznań.
Medicii au încercat să-i salveze viața, însă rănile suferite în urma impactului au fost prea grave. Oskar Kordus a murit în aceeași seară, în jurul orei 22:30. Celălalt șofer implicat în accident a scăpat nevătămat.
Oskar Kordus își începuse recent aventura la Kania Gostyń
Tânărul fundaș ajunsese la Kania Gostyń în această vară, după ce evoluase la Korona Piaski. În perioada junioratului, Kordus a făcut parte și din academiile Zagłębie Lubin și Warta Poznań. Moartea sa a provocat o reacție puternică în rândul cluburilor pentru care a evoluat.
Kania Gostyń a transmis un mesaj de condoleanțe familiei și celor apropiați, exprimându-și tristețea și neîncrederea în urma dispariției fotbalistului.
„Odihnește-te în pace, Oskar”, a transmis clubul.
Și Zagłębie Lubin, unde Kordus a fost format ca junior, a reacționat după vestea morții sale și a transmis condoleanțe familiei, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut.