UPDATE 08:12 – ISU Suceava a confirmat pentru Cotidianul că drona a căzut într-o pădure din apropierea localității Solca. Cursurile din patru localități, Solca, Arbore, Botoșana și Cacica au fost suspendate până la ora 10:00.
UPDATE 07:40 – MApN a emis o informație de presă referitoare la drona care a survolat județele Suceava și Botoșani:
„În dimineața zilei de joi, 24 septembrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană care evolua pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței cu România, în zona de nord a județului Botoșani.
Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au decolat de pe Baza 86 Aeriană Borcea, pentru monitorizarea situației.
Potrivit semnalelor radar, ținta aeriană a pătruns în spațiul aerian național prin nordul județului Botoșani.
Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din județele Botoșani și Suceava, iar la ora 06.26 a fost transmis un mesaj RO-Alert.”
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a declanșat joi, în jurul orei 06:30, o alarmă aeriană pentru județele Suceava și Botoșani. A fost emis un mesaj RO-Alert cu privitre la posibila cădere a unor fragmente din spațiul aerian, „pe fondul incursiunii unei drone”.
Instituția a solicitat calm din partea cetățenilor și a recomandat adăpostirea de urgență în beciuri sau în alte spații de protecție civilă. Persoanele surprinse în apartamente sau case fără acces la un adăpost subteran au primit instrucțiuni să rămână la interior, la distanță de geamuri și de pereții exteriori, pentru a evita riscul de rănire.
Avioane de vânătoare pe cerul Sucevei
Alertarea populației a survenit imediat după ce radarele militare au depistat mai multe aparate de zbor fără pilot în apropierea spațiului aerian național. Aplicațiile de profil utilizate pentru monitorizarea traiectoriilor aeriene au indicat prezența dronelor în zona raionului Edineț din Republica Moldova și pe un traseu dinspre Chișinău, cu direcția finală spre regiunea Cernăuți din Ucraina.
Ca răspuns la această amenințare la graniță, au fost ridicate de la sol două avioane de vânătoare. Încă de la primele ore ale dimineții, aeronavele F-16 ale Forțelor Aeriene Române au survolat cerul județului Suceava pentru misiuni de poliție aeriană și monitorizare a perimetrului.
MApN a emis o alertă aeriană pentru zona de nord a județului Tulcea. La ora 05:44, alerta aeriană emisă de MApN a încetat. Drona la Suceava și Botoșani s-a auzit puțin după ora 06:30. Aceasta a survolat, din spusele martorilor, orașul Rădăuți. Avioanele F-16 s-au auzit și văzut în Municipiul Suceava.
Istoricul dronelor în județul Suceava
Această stare de alertă apare la nici două săptămâni de la o altă breșă de securitate confirmată în nordul țării. Pe 12 septembrie 2026, un alt aparat de zbor a traversat spațiile aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova, iar ulterior s-a prăbușit într-un lan de porumb de pe raza localității sucevene Botoșenița Mare, comuna Calafindești.
Acel incident a fost semnalat la 112, iar impactul cu solul a provocat un incendiu de mici dimensiuni și a format un crater cu adâncimea de 30 de centimetri. Ca și în cazul de azi, Armata a mobilizat atunci două avioane F-16 de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru patrulare, iar echipele pirotehnice ale SRI au preluat epava pentru o expertiză completă, fără a fi înregistrate victime umane.
Un videoclip postat pe rețelele sociale, din municipiul Rădăuți, județul Suceava, prezintă pe cer un aparat de zbor asemănător unei drone.
Pe cerul municipiului Suceava au putut fi văzute, la primele ore ale dimineții, avioane de vânătoare:
În ceea ce privește situația de la Suceava, MApN nu a oferit un comunicat oficial. Pe facebook-ul MApN, alarma aeriană s-a terminat la ora 05:44.
Cum atragi mai multi susținători in razboi? Lasi cateva drone in zone strategice..Asa nr celor care condamna ucraina va scade. Bine ca ei au benzina pt drone!