Traian Băsescu a analizat situația de blocaj de pe scena politică și șansele de formare a unui nou Executiv. Într-o intervenție televizată la B1 TV, fostul președinte al României a estimat la doar 1% probabilitatea ca Guvernul condus de Siegfried Mureșan să primească votul de încredere în Parlament.
Dacă acest Cabinet va pica, Băsescu anticipează necesitatea unor măsuri din partea șefului statului.
„Nu sunt un adept fără rezerve al alegerilor anticipate. Numai că, dacă joaca va continua tot așa, nu reușim să facem o majoritate, va trebui până la urmă ruptă pisica și mergem la popor că nu avem altă soluție”, a afirmat Băsescu.
În privința intenției Partidului Național Liberal de a sesiza Curtea Constituțională pentru a forța declanșarea alegerilor anticipate, fostul președinte a respins validitatea juridică a unui astfel de demers. Liderul PNL Alexandru Muraru a anunțat anterior că partidul va depune o plângere la CCR dacă președintele Nicușor Dan va refuza să convoace scrutinul anticipat în urma respingerii Cabinetului Mureșan. Traian Băsescu a clarificat însă procedurile constituționale, conform news.ro.
„Nu pot să obțină nimic prin Curtea Constituțională pentru că, în Constituție, dizolvarea Parlamentului este un atribut unic al președintelui. Nu poate fi substituit de nimic altceva, nici de judecătorii Curții Constituționale. Ca să ajungi la anticipate trebuie să dizolvi Parlamentul, or acest lucru nu poate fi făcut decât de președinte”, a subliniat el.
Traian Băsescu despre liniile roșii și alianța PSD-AUR
Fostul președinte a criticat partidele parlamentare pentru trasarea unor „linii roșii” rigide care au blocat orice soluție la criza guvernamentală. Într-o declarație pentru România TV, el l-a vizat direct pe Sorin Grindeanu. Băsescu a amintit că liderul PSD solicita refacerea coaliției imediat după demiterea guvernului precedent, dar refuză în prezent să acorde votul de învestitură pentru depășirea crizei.
Întrebat despre posibilitatea formării unui Guvern susținut de PSD și AUR, Traian Băsescu a evidențiat dificultatea constituțională a președintelui Nicușor Dan de a opri o astfel de alianță. Chiar dacă șeful statului a promis că nu va accepta intrarea AUR la guvernare, respingerea semnării decretelor de numire este practic imposibilă dacă acel Executiv trece de votul majorității parlamentare.
Totodată, fostul președinte a explicat contextul mai larg al ascensiunii extremei drepte. El a arătat că o alianță PSD-AUR ar reflecta o realitate politică vizibilă la nivel continental, scrie news.ro.
„Deocamdată extrema dreaptă a câștigat în Germania două landuri. Sondajele din Franța arată că extrema stângă și extrema dreaptă au șanse la Președinția Franței. Va trebui să ne obișnuim. E o realitate care nu e căzută din cer. E o realitate a electoratului european. S-a săturat de migrație, s-a săturat de Green Deal, s-a săturat de toate restricțiile care îi pică pe cap în urma înțeleptelor decizii de la Bruxelles”, a conchis Traian Băsescu.