Andrew Mountbatten-Windsor, fratele mai mic al regelui Charles al III-lea și fostul prinț Andrew, a deschis o nouă bătălie juridică împotriva poliției britanice, după arestarea sa din februarie în ancheta care are legătură cu Jeffrey Epstein. Fostul membru al familiei regale cere instanței să verifice legalitatea mandatelor în baza cărora polițiștii i-au percheziționat locuințele, notează The Guardian.
Mountbatten-Windsor contestă în special mandatele emise de un judecător al Central Criminal Court pe 18 februarie, documente care au permis poliției să facă percheziții la reședința sa de pe domeniul Sandringham, precum și la fosta sa locuință, Royal Lodge, din Windsor.
O audiere în acest caz este programată pentru joi, la Înalta Curte din Londra. Potrivit autorităților judiciare britanice, procedura se va desfășura cu ușile închise. Poliția din Thames Valley a confirmat că este implicată în proceduri judiciare privind mandatele, însă nu a oferit detalii suplimentare, deoarece cazul este în desfășurare.
De ce a fost arestat fostul prinț Andrew
Andrew Mountbatten-Windsor a fost arestat în februarie, chiar de ziua sa de naștere, sub suspiciunea de „abuz în serviciu” sau „conduită necorespunzătoare în exercitarea unei funcții publice”. El a fost eliberat ulterior fără să fie pus sub acuzare, rămânând însă sub investigație.
Ancheta poliției are legătură cu perioada în care Andrew a fost reprezentant comercial al Regatului Unit, între 2001 și 2011. Potrivit anchetatorilor, există suspiciuni că acesta i-ar fi transmis lui Jeffrey Epstein informații și documente guvernamentale care nu erau publice.
Dosarul a fost relansat după publicarea de către Departamentul de Justiție al Statelor Unite a milioane de documente legate de cazul Epstein. Printre acestea s-au aflat informații privind relația fostului prinț cu finanțatorul american condamnat pentru infracțiuni sexuale.
Andrew a recunoscut că l-a cunoscut pe Epstein, dar a negat în mod repetat că ar fi comis vreo faptă ilegală în legătură cu acesta. Ancheta actuală privind presupusa conduită necorespunzătoare în funcție este distinctă de acuzațiile de abuz sexual care au făcut obiectul unui proces civil în Statele Unite.
Ce contestă, de fapt, Andrew
Prin acțiunea depusă la instanță, fostul prinț nu încearcă să stabilească dacă este vinovat sau nevinovat de acuzațiile investigate de poliție. El contestă legalitatea mandatelor care au permis efectuarea perchezițiilor la proprietățile sale.
Practic, Mountbatten-Windsor solicită o analiză judiciară a modului în care au fost obținute și emise aceste mandate și cere anularea lor. Cazul urmează să fie analizat de Înalta Curte, într-o procedură care ar putea oferi mai multe informații despre baza juridică a perchezițiilor.
Acțiunea reprezintă o nouă lovitură pentru fostul prinț, care s-a aflat în centrul unui scandal de proporții din cauza relației sale cu Epstein. În ultimii ani, acesta a pierdut treptat statutul public și privilegiile asociate familiei regale.