Este vorba despre o persoană care a lucrat la Comisia pentru regulament din Senat înainte de reorganizare. Cotidianul a scris despre victoria din instanță încă din luna mai.
La acel moment, Tribunalul București a decis că aceasta trebuie repusă în funcție.
„Obligă părâtul la reintegrarea reclamantei în funcția publică deținută, dacă aceasta mai există în statutul de funcții al pârâtului, sau într-o funcție publică echivalentă, în cazul în care funcția publică deținută nu mai există”, se arată în minuta judecătorească.
Totodată, instanța a decis și faptul că fosta angajată trebuie să primească despăgubiri.
„Obligă pârâtul la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale de care ar fi beneficiat aceasta pentru funcția publică deținută, începând cu data de 23.05.2025 și până la data reintegrării în funcția publică deținută sau într-o funcție publică echivalentă, actualizate cu indicele de inflație al prețurilor de consum, calculată de la data scadenței fiecărei indemnizații lunare și până la data plății efective”, se mai arată în minută.
De asemenea, Tribunalul București a mai obligat Senatul să plătească dobânda legală penalizatoare la valoarea despăgubirii, începând cu data scadenței fiecărei indemnizații lunare și până la data plății efective. De asemenea, Secretariatul General al Guvernului trebuie să-i plătească femeii și daune morale în valoare de 3.000 de euro și cheltuieli de judecată de 4.000 de lei.
Tribunalul București: Motivarea deciziei de eliberare din funcție lipsește
Judecătorul notează în motivarea hotărârii că „motivarea în fapt a măsurii dispuse (n.r. încetarea raportului de serviciu) lipsește în integralitate”. Totodată, instanța a mai adăugat că „era necesar să se precizeze conjunctura care a condus la adoptarea ordinului” de eliberare a fostei angajate din funcție și „motivul pentru care s-a considerat că poate fi dispusă încetarea raportului de serviciu, deși reclamanta era în concediu medical în ambele perioade de organizare a examenelor”.
Judecătorul a mai notat în motivarea deciziei sale că lipsește și descrierea pe scurt a conținutului înscrisurilor de care s-a ținut cont la eliberarea din funcție a fostei angajate, „în condițiile în care unul dintre acestea, respectiv procesul verbal final, nu a fost comunicat reclamantei pentru a îi fi opozabil”.
„De altfel, lecturând procesul verbal respectiv, instanța reține că acesta prevede doar faptul că nu s-a organizat examen pentru posturile din cadrul Comisiei pentru regulament, fiind înscris la examen un număr de funcționari publici egal cu numărul posturilor disponibile. Prin urmare, nu rezultă motivul pentru care acest proces verbal a reprezentat unul din documentele care au stat la baza emiterii Ordinului (n.r. de eliberare din funcție)”, se mai arată în document.
Instanța a mai considerat că nici în ceea ce privește temeiul de drept al Ordinului nu respectă cerințele legale. Judecătorul a notat că sunt enumerate numai acte normative, fără a se specifica și normal legală incidentă în cazul fostei angajate.
„Instanța apreciază că Ordinul a fost emis cu încălcarea normelor legale”
Totodată, judecătorul a mai constatat că Ordinul nu conține nicio descriere, fie și succintă, a procedurii de comunicare a preavizului.
„Reținând lipsa motivării conforme cu cerințele legale, instanța apreciază că intervine sancțiunea nulității absolute a actului”, a mai notat judecătorul.
În motivare mai este notat și faptul că ordinul de eliberare din funcție a fost emis cu încălcarea normelor legale, pentru că fosta angajată se afla în concediu medical.
„Astfel cum rezultă din certificatele de concediu medical depuse de reclamantă, aceasta s-a aflat în concediu medical atât anterior inițierii procedurii de reorganizare, cât și pe parcursul acesteia, atât la data înscrierii la examen, cât și la data examenului de testare, care nici nu s-a ținut.
Instanța consideră că îi erau aplicabile reclamantei dispozițiile alin. 13 de la pct. C, dispoziții care prevăd în mod expres interdicția încetării raportului de serviciu.
Pentru motivele expuse anterior, instanța apreciază că Ordinul a fost emis cu încălcarea normelor legale, sancțiunea care intervine fiind nulitatea absolută”, se arată în motivare.
Cum s-a ajuns la daunele morale de 3.000 de euro
Fosta angajată a mai cerut în instanță și daune morale de 30.000 de euro, însă Tribunalul București a stabilit că acest cuantum nu este justificat de aceasta.
„Instanța reține că valoarea despăgubirilor trebuie stabilită în mod echitabil, având în vedere gravitatea încălcării, durata prejudiciului, intensitatea suferințelor psihice, conduita pârâtului și necesitatea realizării unei funcții compensatorii a răspunderii civile. Instanța consideră că suma de 3.000 euro este proporțională cu amploarea și durata prejudiciului suferit, precum și cu impactul semnificativ al măsurii eliberării din funcție asupra vieții private”, se arată în motivare.
Fosta angajată a mai invocat în instanță și o componentă de discriminare, însă judecătorul a considerat neîntemeiat acest motiv.
„Raportat la definiția discriminării, astfel cum este reglementată de O.G. nr. 137/2000, republicată, tratamentul discriminator se analizează în funcție de discriminare indicat, respectiv apartenența la una din categoriile este datorat prevăzute în art. 2 din O.G. nr. 137/2000, respectiv, rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenența la o categorie defavorizat. În cazul de față, reclamanta nu a indicat niciuna din categoriile respective, pentru a putea fi verificat dacă a existat un tratament discriminator”, se arată în motivare.
Reorganizarea șefimii, pusă în aplicare abia după un an
Amintim că în ianuarie 2025, Ilie Bolojan anunța o restructurare la nivelul Senatului, motivând că actuala organigramă „nu mai asigură funcţiile necesare desfăşurării unei activităti parlamentare eficiente”. Pe 12 februarie, însă, acesta a devenit președinte interimar al României, după demisia lui Klaus Iohannis, astfel că reorganizarea a fost continuată fără el. Pe 30 mai, Ilie Bolojan anunța că procestul de restructurare a fost finalizat și că numărul de posturi a fost redus de la 796 la 649, ceea ce înseamnă o tăiere cu 20%.
Cotidianul a scris timp de patru luni despre o „scăpare” din aplicarea reorganizării. Pe 1 februarie 2025, Biroul Permanent al Senatului a aprobat un memorandum în care era precizat explicit că printre principalele modificări în structura organizatorică a serviciilor Senatului se află „reducerea numărului de secretari generali adjuncți de la patru la doi”.
Doar că acest aspect a fost pus în practică abia peste un an de zile, ceea ce a atras nemulțumirea angajaților din Senat. Aceștia susțineau că reorganizarea s-a aplicat doar în cazul lor, în timp ce persoanele susținute politic au fost „ocolite”.
Mai exact, în loc să funcționeze cu doi secretari generali adjuncția, așa cum s-a stabilit la reorganizare, Senatul a avut timp de un an de zile de la acel moment trei astfel de posturi ocupate. Este vorba despre Izabela Chencian, Arany Vikarius și Mihaela Cătălina Bădoiu. Izabela Chencian a fost propusă de PSD, Arany Vikarius de UDMR, iar Mihaela Cătălina Bădoiu de USR.
Într-un final, pe 1 aprilie 2026, Senatul a votat ca Mihaela Cătălina Bădoiu să fie eliberată din funcția de secretar general adjunct. Au fost 57 de voturi pentru eliberarea sa din funcție, 18 împotrivă, șase abțineri, iar un senator nu a votat.