De ce taxele pe muncă ni se par mari, iar statul rămâne în continuare subfinanțat. Fenomenul care năruie eforturile fiscale ale României

Taxele din muncă nu se văd în PIB

Taxele pe muncă sunt în marja mediei UE, însă încasările din taxe și contribuții obligatorii sunt relativ mici, comparativ cu media europeană: 27,9% din PIB, față de 39,4% media UE.

Explicația constă în rata mare de evaziune fiscală și în amploarea fenomenului economiei subterane. 

Mulți angajatori din privat își plătesc oamenii la negru sau gri, evitând astfel „povara fiscală”, afirmă într-o intervenție pentru Cotidianul.ro economistul Andrei Mocearov.

„FMI (n.red. Fondul Monetar Internațional) s-a uitat în conturile naționale și a văzut că vin puțini bani din contribuții sociale, deci sunt puțini români fiscalizați, iar antreprenorii mici și mijlocii … păi o parte din salariul ăsta minim este plătit la negru.

Taxa efectivă pe muncă este mult mai mică, pentru că partea din plic nu este taxată”, menționează Mocearov.

Sunt taxele pe muncă prea mari?

Andrei Mocearov spune că din cauza faptului că mulți angajați sunt plătiți la negru, taxele pentru cei care sunt plătiți „la alb” sunt mari. „România este un ospiciu fiscal. Adică locul în care sunt cele mai mici taxe și toți urlă că ne sufocă taxele. ”

„E adevărat că taxele pe muncă sunt mari, dar ele sunt mari pentru că este evaziune fiscală, adică taxele efective sunt mici de fapt. Taxele sunt puțin peste medie, dar România este în pluton la capitolul ăsta.”, afirmă economistul Andrei Mocearov.

Acesta vorbește și despre o anuntă manipulare a opiniei publice atunci când vine vorba despre magnitudinea taxării muncii în România.

„În social-media, și în general, apare o diagramă cu taxele pe muncă din România care sunt cele mai mari din UE. Dar aici este o păcăleală, pentru că aici sunt arătate numai taxele generale, dar în România taxele sunt la angajat, nu la angajator.

Ori aici se compară mere cu pere, pentru că în alte țări nu plătesc angajații taxele, le plătesc angajatorii.”, evidențiază acesta.

Contribuțiile sociale au fost mutate de la angajator la angajat în ianuarie 2018, prin OUG emis de Guvernul PSD.

Măsura a redus aproape integral contribuțiile angajatorului, de la 22,75% la 2,25%, și a majorat contribuțiile salariatului de la 16,5% la 35%, în paralel cu reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%.

Bugetarii, singurii care își plătesc integral taxele

Cei mai corecți plătitori de taxe sunt bugetarii, spune Mocearov. Aceștia nu pot ocoli fiscalitatea și nici nu pot face optimizări fiscale.

„De fapt, singurii care plătesc taxe pe bune în România sunt bugetarii, cei mai huliți. E singura categorie socială care plătește taxele în integralitate. Vă dați seama ce evaziune fiscală este în România?”, adaugă economistul.

De asemenea, marile companii își plătesc taxele la stat, însă acestea, uneori, apelează la instrumente de optimizare fiscală.

România are o problemă cu taxarea capitalului

Problema atunci când vine vorba despre marele capital este aceea că taxarea este relativ indulgentă. Datele Comisiei Europene arată că România colecta în 2024 aproximativ 4,8% din PIB din taxele pe capital, față de 8,5% în UE. 

Un studiu realizat în 2026 de economistul Cornel Ban și profesorul universitar Cristian Pop, publicat de Fundația Friedrich Ebert, notează că experiența statelor din Europa Centrală și de Est arată că impozitarea capitalului este o componentă structurală a sistemelor fiscale care colectează venituri de 34-36% din PIB, comparativ cu 27-28% în România.

„Rapoartele instituțiilor internaționale arată că în România capitalul este puțin impozitat și munca mai mult. Deși este o tendință generală să fie munca impozitată mai mult decât capitalul, asta este politica neoliberală la modă. Noi suntem la marginea neoliberalismului.”, precizează Mocearov.

Taxarea progresivă, moft sau standard european

Studii ale FMI și ale Comisiei Europene arată că introducerea unui sistem progresiv în țările cu cotă unică ar crește veniturile fiscale și ar reduce inegalitatea, afectând negativ doar gospodăriile cele mai bogate. 

Renunțarea la cota unică este susținută de numeroase studii, iar literatura de specialitate arată că statele care au trecut de la un sistem progresiv la cote unice în Europa au înregistrat un bilanț relativ modest în termeni de eficiență și problematic în termeni distributivi, contribuind la creșterea inegalităților, arată același studiu FES.

România a trecut la cota unică în anul 2005, iar de atunci au tot existat discuții pe marginea reintroducerii taxării progresive, însă de fiecare dată contraargumentul a fost același: „Nu suntem pregătiți”.

Introducerea unui sistem de impozitare progresivă, combinat cu globalizarea veniturilor, ar avea potențialul de a reduce distorsiunile actuale dintre impozitarea muncii și cea a capitalului, apropiind tratamentul fiscal al acestora și limitând oportunitățile de arbitraj, se mai arată în studiul FES citat mai sus.

În același timp, o astfel de reformă ar putea corecta caracterul regresiv al sistemului existent, în care gospodăriile cu venituri reduse suportă, în termeni relativi, o povară fiscală mai ridicată.

România a rămas printre puținele state europene care încă mai folosește cota unică de impozitare, alături de Ungaria, Bulgaria și Estonia.

O problemă de factură ideologică

Econimistul Andrei Mocearov subliniază și o problemă în ceea ce privește cosensul ideologic pe filieră economică din România, care se concentrează pe ideea unui stat minimal.

„La noi contextul ideologic este că toată lumea vrea stat minimal. Toate partidele politice din Parlament, de la USR la AUR, trecând prin PNL, PSD și UDMR toate vor stat minimal.

Deci venituri fiscale sub 30%. Iar acest stat minimal se realizează prin trei direcții: taxe mai mici, derogări și facilități foarte mari, deci scăderea bazei de impozitare și evaziune și optimizare fiscală”, spune acesta.

Mocearov remarcă faptul că toate cele trei direcții economice menționate mai sus vin la pachet, fiind interconectate.

OECD avertizează cu privire la munca nedeclarată

Munca nedeclarată rămâne larg răspândită în România, arată un raport OECD din 2026, fiind estimată la aproximativ 22% din ocuparea în sectorul privat, cu mult peste media OECD și a majorității țărilor din Europa Centrală și de Est.

Salariații reprezintă aproximativ 81% dintre lucrătorii nedeclarați, restul fiind activi independenți și lucrători în cadrul familiei.

Mulți dintre cei care desfășoară activități independente nu sunt acoperiți de sistemul de pensii și nici de un pachet complet de asigurări de sănătate, întrucât contribuțiile sunt obligatorii doar dacă veniturile sunt egale cu sau depășesc salariul minim.

Subevaluarea veniturilor salariale este o formă frecventă de muncă nedeclarată, adesea prin „plăți în plic”, care cresc venitul net al angajatului, dar reduc protecția socială.

Acest fenomen corespunde unei concentrări ridicate a veniturilor în jurul salariului minim, în special în rândul persoanelor cu venituri mici din zonele rurale, din microîntreprinderi și din sectoare precum construcțiile, cazarea și alimentația publică, precum și transporturile.