Șefa Parchetului Curții de Apel Constanța, audiată ca martor în dosarul procurorilor arestați pentru corupție. Adjunctul său i-ar fi influențat deciziile

Șefa Parchetului Curții de Apel Constanța ar fi fost chemată să dea explicații într-un dosar de corupție.

Bianca Dumbraveanu - Redactor coordonator
Șefa Parchetului Curții de Apel Constanța, audiată ca martor în dosarul procurorilor arestați pentru corupție. Adjunctul său i-ar fi influențat deciziile

Șefa Parchetului Curții de Apel Constanța ar fi fost chemată să dea explicații într-un dosar de corupție.

Mihaela-Elena Mergeane, șefa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, ar fi audiată vineri, 16 octombrie, ca martor într-un dosar de corupție. Ancheta îi vizează pe procurorii Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță, arestați preventiv în luna mai. Potrivit unor surse judiciare citate de Constanța.info, procurorii încearcă să stabilească inclusiv modul în care au fost luate anumite decizii în cadrul instituției.

Potrivit unui referat întocmit pe 14 mai 2026, procurorii suspectează că Gigi Valentin Ștefan, adjunctul Mihaelei-Elena Mergeane, ar fi avut influență asupra acesteia. Anchetatorii susțin că Ștefan ar fi determinat-o să ia anumite decizii, inclusiv în privința preluării unor dosare de la parchetele subordonate. Documentul, semnat de procurorul Marius Iacob, arată că, între 2019 și 2025, Gigi Ștefan și Teodor Niță ar fi gestionat mai multe anchete în interes personal.

Unul dintre cazuri privește Primăria Lumina și un dosar privind presupuse infracțiuni la regimul deșeurilor. Potrivit procurorilor, în iunie 2024, în urma demersurilor lui Teodor Niță, primăria a contractat servicii de depozitare a deșeurilor de la UCG Construcții Ecologice SRL. Jumătate din societate este deținută de Monica Ștefan, fosta soție a procurorului Gigi Ștefan. Câteva luni mai târziu, în octombrie 2024, Niță a dispus clasarea dosarului.

Un alt caz privește societatea Confort Urban. Parchetul Curții de Apel Constanța a preluat dosarul în martie 2023, când Mergeane ocupa funcția de procuror general adjunct. Ulterior, Confort Urban a încheiat un contract estimat la un milion de euro anual cu aceeași societate, UCG Construcții Ecologice. În noiembrie 2024, Teodor Niță a dispus clasarea cauzei.

Gigi Ștefan ar fi primit zeci de mii de euro chiar în biroul său

Mihaela-Elena Mergeane conduce Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța din ianuarie 2024. Aceasta i-a luat locul lui Gigi Valentin Ștefan, care condusese instituția din 2016. Schimbarea nu a însemnat însă și plecarea lui Ștefan din conducere. La numai câteva zile, Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat delegarea sa în funcția de procuror general adjunct. Fostul șef a devenit adjunctul Mihaelei-Elena Mergeane, care îi fusese anterior subordonată.

Potrivit anchetatorilor, mai multe dintre presupusele fapte de corupție s-ar fi petrecut chiar în sediul parchetului. Pe 8 aprilie 2026, Gigi Ștefan ar fi primit aproximativ 60.000 de euro de la George Dorel Popa, fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne. În schimbul banilor, procurorul ar fi promis că va interveni pe lângă alți magistrați pentru soluționarea favorabilă a unor dosare.

Anchetatorii au documentat și un episod din decembrie 2025, când Ștefan ar fi primit bani într-o pungă de cadou de la Dumitru Daniel Learciu.

Ce urmează în ancheta de la Constanța

Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță au fost arestați preventiv pe 15 mai 2026. Primul este cercetat pentru trafic de influență, iar cel de-al doilea pentru instigare la abuz în serviciu și alte presupuse fapte. Pe 2 octombrie, ÎCCJ a dispus prelungirea arestului preventiv până pe 10 noiembrie, inclusiv, pentru cei doi procurori și Dumitru Daniel Learciu.

Potrivit Constanța.info, și alți procurori de la Parchetul Curții de Apel Constanța ar urma să fie chemați la audieri.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.