Compania greacă Atlantic SEE LNG Trade nu renunță la planurile de a vinde gaze naturale lichefiate din SUA către România, în ciuda scandalului Guilfoyle. Alexandros Exarchou, șeful grupului Aktor, susține că există în continuare interes pentru un acord cu România.
Atlantic SEE LNG Trade este controlată de grupul privat Aktor, care deține 60% din acțiuni, și de compania de stat greacă DEPA, cu 40%. Firma a încheiat un contract pe 20 de ani cu producătorul american Venture Global. Gazele cumpărate din SUA ar urma să ajungă pe mare în Grecia, unde vor fi transformate din nou în stare gazoasă. Ulterior, acestea vor putea fi transportate către țările din Europa de Est și Balcani.
România nu a încheiat încă un acord cu Grecia
Atlantic SEE LNG Trade a încercat deja să intre pe piața românească. Compania a transmis o ofertă către Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, însă aceasta a fost respinsă, scrie Profit.ro.
De asemenea, un memorandum neangajant, semnat cu Nova Power & Gas și Transgaz, a expirat și nu a mai fost prelungit.
Cu toate acestea, Alexandros Exarchou susține că posibilitatea unei colaborări cu România rămâne deschisă. Într-un interviu acordat publicației elene Proto Thema, omul de afaceri a explicat că discuțiile ar putea fi reluate atunci când vor exista condițiile guvernamentale potrivite.
Între timp, compania greacă a reușit să încheie acorduri ferme cu Albania și Bosnia și Herțegovina. Negocieri sunt purtate și cu Bulgaria și Ucraina.
Scandalul Guilfoyle
Planurile comerciale ale companiei au ajuns în centrul atenției după scandalul care a dus la plecarea ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilefoyle.
Potrivi WSJ și FT, diplomata ar fi exercitat presiuni pentru promovarea gazelor americane vândute prin intermediul companiei grecești. Guilfoyle a fost implicată și într-o controversă privind situația politică din România. Potrivit WSJ, la o cină organizată în martie la Atena, aceasta ar fi sugerat că Washingtonul poate influența schimbarea guvernelor din alte țări.
Referindu-se la posibila cădere a Guvernului Bolojan, ambasadoarea ar fi afirmat: „Putem face asta oricărei țări dorim. Putem face asta și aici”. Declarația ar fi provocat o dispută cu ministrul grec al Energiei, Stavros Papastavrou. Acesta i-ar fi răspuns că SUA nu pot înlocui guvernul ales de cetățenii Greciei. Avocatul lui Guilfoyle a contestat relatarea incidentului.
În plus, The Wall Street Journal a relatat că diplomata ar fi cerut 100.000 de dolari unui donator al lui Donald Trump, înainte de audierea sa de confirmare în funcție.
Casa Albă i-a solicitat demisia pe 13 octombrie. Guilfoyle a respins acuzațiile și a anunțat că își va apăra reputația.
Avertisment pentru Europa înaintea iernii
În ciuda controverselor, Exarchou continuă să susțină dezvoltarea Coridorului Vertical, proiect energetic care permite transportul gazelor din Grecia către Ucraina, prin Bulgaria, România și Republica Moldova. Omul de afaceri avertizează că Europa ar putea întâmpina probleme de aprovizionare în această iarnă. În opinia sa, lipsa contractelor pe termen lung pentru gazele americane și întârzierile în dezvoltarea infrastructurii pot duce la prețuri mai mari.
Scumpirea petrolului și a carburanților ar putea amplifica presiunile inflaționiste, susține șeful Aktor. Acesta consideră că măsurile individuale de reducere a consumului de energie nu vor fi suficiente pentru a compensa costurile ridicate. El propune o intervenție comună a statelor europene, inclusiv finanțarea achizițiilor de gaze prin emiterea de obligațiuni europene.
Exarchou insistă că proiectul Coridorului Vertical trebuie să continue, indiferent de scandalul diplomatic de la Atena și de plecarea lui Kimberly Guilfoyle.