VIDEO Jurnalistul Florin Negruțiu povestește momentul când directoarea Astra Film Festival leșină pe scenă. „Când a căzut pe scenă, răpusă de extenuare, sala a înghețat”

Csilla Kató, directoarea artistică a Astra Film Festival, s-a prăbușit pe scena Sălii Thalia din cauza epuizării, fiind salvată de medicii aflați în public.

Stefan Lupu - Reporter special
VIDEO Jurnalistul Florin Negruțiu povestește momentul când directoarea Astra Film Festival leșină pe scenă. „Când a căzut pe scenă, răpusă de extenuare, sala a înghețat”

Csilla Kató, directoarea artistică a Astra Film Festival, s-a prăbușit pe scena Sălii Thalia din cauza epuizării, fiind salvată de medicii aflați în public.

Gala de deschidere a festivalului Astra Film de la Sibiu a fost marcată de un moment dramatic, după ce directoarea artistică a evenimentului, Csilla Kató, s-a prăbușit pe scena Sălii Thalia imediat după discursul său.

Prezent în sală, jurnalistul Florin Negruțiu a relatat pe Facebook clipele de panică în care medicii din public au intervenit de urgență și a expus realitatea dură din culisele marilor proiecte culturale, unde epuizarea, lipsa banilor și birocrația macină sănătatea organizatorilor.

Momentul prăbușirii pe scena Sălii Thalia

Înainte de începerea galei, Csilla Kató a vorbit deschis despre presiunea uriașă acumulată în timpul pregătirilor pentru ediția din acest an. Efortul de a organiza festivalul cu o echipă restrânsă și obstacolele administrative i-au depășit limitele fizice.

„Aseară am trăit un șoc. La finalul discursului pe care l-a ținut la Astra Film Festival, directoarea artistică a festivalului, Csilla Kató, s-a prăbușit pe scena Sălii Thalia. De vină a fost epuizarea. Cu câteva minute înainte de gala de deschidere îmi spusese că nu mai poate. Că a lucrat în neștire cu doar o mână de oameni ca să poată deschide și ediția de anul acesta a festivalului. Că a trebuit să se confrunte cu multe probleme, cu finanțări care vin cu țârâita, cu dosare de completat, cu raportări, cu birocrație. Că e prea mult pentru un om”, a scris Florin Negruțiu pe pagina sa de Facebook.

Jurnalistul a încurajat-o înainte de urcarea pe scenă cu gândul că sănătatea permite depășirea oricărui obstacol, însă corpul directoarei a cedat chiar în fața publicului.

„Și când a căzut pe scenă, răpusă de extenuare, sala a înghețat. Oana Zamfir, prezentatoarea galei, a alergat spre ea. Un medic de familie și o asistentă de la balcon, aflați în public, i-au făcut primele manevre de resuscitare. Cineva a sunat rapid la 112. Ambulanța a venit după câteva minute. Spre cinstea lui, publicul din Sibiu a păstrat o distanță respectuoasă și decentă. După alte câteva minute lungi, gala a continuat. C-așa-i în industrie. The show must go on…”, a relatat jurnalistul.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Florin Negrutiu (@florin.negrutiu)

„Eroii tăcuți care mișcă această țară”

Dincolo de șocul momentului, Florin Negruțiu a atras atenția asupra sacrificiilor uriașe pe care le fac oamenii din sectorul cultural, din media și din mediul neguvernamental, într-un sistem care îi lasă adesea fără resurse.

„Povestea asta sună familiar pentru mulți dintre oamenii care lucrează în «industria strălucirii», în domeniul cultural, în media sau în sectorul neguvernamental. Publicul vede scena, vede spectacolul, dar rareori știe cât efort, câtă muncă sau câte renunțări sunt în spate. Sunt oameni care, dincolo de munca lor creativă, se supun unei rutine epuizante, au un ritm de viață infernal, caută încontinuu finanțări, coordonează echipe de voluntari, se luptă cu morile de vânt, își sacrifică sănătatea și storc ultima picătură de energie din ei pentru un vis la care majoritatea oamenilor normali ar fi renunțat. Ei sunt eroii tăcuți care mișcă această țară”, a subliniat Florin Negruțiu.

În finalul mesajului său, jurnalistul a precizat că starea de sănătate a directoarei artistice este acum bună: „Csilla e acum bine. Medicii i-au recomandat repaus”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.