Dezastrul din spatele unei mândrii comuniste. Șantierul Naval Tulcea, între alcool, jocuri de noroc și haos

Șantierul Naval Tulcea, proiectat în anii ’70 pentru a susține dezvoltarea flotei românești de pescuit oceanic, se confrunta cu lipsuri de echipamente, dezorganizare și probleme de securitate a muncii, în timp ce elevii trimiși la practică erau expuși inclusiv gazelor toxice. Documentele din arhivele Securității, prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), descriu diferența dintre planurile ambițioase ale regimului comunist și situația din interiorul întreprinderii.

Investiția a fost aprobată în septembrie 1974, într-un moment în care autoritățile urmăreau dezvoltarea sectorului de pescuit oceanic și construirea unei flote specializate. Amplasarea șantierului la Tulcea a fost justificată prin poziția strategică a orașului, la gurile Dunării. Unitatea de producție era prevăzută să fie finalizată în 1980.

Proiectul a fost coordonat inițial în cadrul structurilor industriale de profil, însă, în martie 1975, realizarea investiției a trecut sub coordonarea Ministerului Apărării Naționale, printr-un comandament operativ condus de generalul-colonel Ionel Vasile.

Pentru asigurarea personalului, specialiștii urmau să fie transferați de la șantierele navale din Galați și Brăila, în timp ce muncitorii din zonă trebuiau să fie recrutați și calificați la locul de muncă. O parte dintre ingineri și subingineri urmau să participe inclusiv la programe de instruire în Republica Democrată Germană.

În practică, însă, planurile s-au lovit de probleme care afectau atât producția, cât și pregătirea viitorilor angajați.

Ciocane, rașchete și vopsea, printre lipsurile șantierului

O notă informativă din martie 1978, păstrată în arhivele fostei Securități, semnala că, deși investiția ar fi trebuit să se afle într-un stadiu avansat, șantierul nu dispunea de o serie de unelte și materiale necesare desfășurării activității. Printre lipsuri se numărau ciocanele, rașchetele, rolele de vopsit și vopselele.

În plus, instalația electrică nu putea susține funcționarea anumitor agregate de putere mai mare, situație care crea riscul producerii unor incendii. Nici condițiile de bază pentru angajați nu erau asigurate corespunzător, fiind semnalate lipsa vestiarelor și a grupurilor sanitare.

Problemele nu se limitau la infrastructură. O altă notă informativă, din octombrie 1978, descria indisciplina unor muncitori care, potrivit documentului, se sustrăgeau de la activitățile profesionale, consumau alcool și practicau jocuri de noroc în timpul programului. Maiștrii însărcinați cu supravegherea lor ar fi ignorat aceste comportamente, iar unii angajați erau folosiți pentru rezolvarea unor probleme personale ale persoanelor cu funcții de conducere.

Consecințele se reflectau inclusiv în activitatea propriu-zisă a șantierului, unde reparațiile la nave nu erau executate corespunzător și în termenele stabilite, potrivit informărilor citate.

Elevii, lăsați în hale industriale și expuși gazelor toxice

Unul dintre episoadele documentate de Securitate datează din februarie 1979 și vizează condițiile în care elevii de liceu își desfășurau practica în cadrul șantierului.

Potrivit notei informative din 15 februarie 1979, activitatea de pregătire profesională era organizată defectuos. Elevii erau repartizați în spații industriale în care nu li se putea explica sau preda corespunzător materia practică. Într-un atelier de strungărie din hala de dezarmare fusese introdus un motor al cărui zgomot făcea imposibilă desfășurarea lecțiilor.

Documentul consemnează și un incident din 14 februarie 1979. În apropierea atelierului au fost arse mai multe țevi, iar fumul rezultat a afectat vizibilitatea în timpul lucrărilor și a expus elevii inhalării gazelor produse.

Autorul notei susținea că șeful atelierului fusese informat, dar nu luase măsuri. În același document se arăta că inginerul-șef și șeful de personal ar fi afirmat în repetate rânduri că nu mai doreau să vadă elevi în șantier.

Nici echipamentele de protecție nu erau asigurate. În plus, nu fusese stabilit planul de lucrări pe care șantierul trebuia să îl execute în cadrul pregătirii profesionale, deși liceul avea prevăzută o contribuție de 1,2 milioane de lei.

Fabrica de oxigen, fără pază. Lansarea navei „Putna”, cu probleme

La sfârșitul anului 1979, conducerea Inspectoratului Județean de Securitate Tulcea a semnalat situații considerate periculoase pentru continuarea activității. Problemele vizau organizarea șantierului și depozitarea materialelor, existând riscul blocării liniei ferate de aprovizionare sau al producerii unor accidente mortale.

Un alt aspect reclamat era lipsa pazei la fabrica de oxigen, un obiectiv cu grad ridicat de pericol, unde accesul ar fi fost neîngrădit.

Potrivit materialului CNSAS, șeful inspectoratului a decis să informeze primul secretar al Comitetului Județean al PCR și să aducă problemele la cunoștința presei locale, prin intermediul ziarului „Delta”. Demersul a venit după ce sesizările anterioare nu ar fi fost urmate de măsuri concrete suficiente.

Nici finalizarea unor comenzi nu garanta evitarea problemelor. În martie 1980, lansarea la apă a navei „Putna” s-a desfășurat cu dificultăți, după ce Întreprinderea de Pescuit Oceanic, beneficiarul navei, nu ar fi asigurat implicarea necesară a specialiștilor pentru preluarea acesteia. Potrivit documentelor citate, în timpul operațiunii au existat momente în care s-a evitat la limită deteriorarea navei sau a unor instalații portuare.