Lansare de carte: Fashion Writing and Criticism, la Londra
Institutul Cultural Român din Londra lansează, în 3 februarie, volumul Fashion Writing and Criticism de Sanda Miller şi Peter McNeil, publicat recent de prestigioasa editură britanică Bloomsbury. Lansarea va avea loc, la sediul din 1 Belgrave Square, în prezenţa autorilor şi a editoarei, Anna Wright.
Evenimentul prefaţează participarea României la London Fashion Week pentru cea de-a cincea oară consecutiv. Anul acesta, ICR Londra participă în cadrul prestigiosului festival de modă cu expoziţia Untamed Skin – the Romanian Blouse.
Integrând istoria şi teoria, cartea vorbeşte despre evoluţia criticii şi a scrierilor de modă. Prin studii de caz concise, autorii analizează fragmente de text despre industria modei în raport cu idei filozofice, situându-le în contexte istorice. Studiile de caz includ exemple clasice de scrieri de modă cum ar fi cele ale Dianei Vreeland de la Harper’s Bazaar şi ale lui Richard Martin despre Karl Lagerfeld, precum şi exemple contemporane printre care Suzy Menkes şi bloggerul Tavi. Volumul este un instrument eficient care facilitează înţelegerea cititorilor asupra universului fascinant şi versatil al modei, un text extrem de important pentru studenţi şi cercetători care studiază moda, jurnalismul, istoria sau mass-media.
Bluză românească în expoziția Untamed Skin – the Romanian Blouse
Sanda Miller s-a născut la Timişoara şi s-a stabilit în Marea Britanie în anii ’80. Autoarea este istoric de artă şi predă un curs de Design, artă şi societate la Universitatea Southampton Solent. A mai publicat volumele Constantin Brâncuşi, Constantin Brancusi: A Survey of His Work şi The Dark Night of the Soul: Ana Maria Pacheco.
Peter McNeil predă istoria designului la Universitatea de Tehnologie din Sydney şi studii de modă la Universitatea din Stockholm. El este editorul şi co-editorul a nouă cărţi despre modă, printre care bestseller-ul Shoes (cu G. Riello, 2006; 2011), şi două volume premiate: Critical and Primary Sources in Fashion (4 volume, Berg, 2009) şi The Fashion History Reader: Global Perspectives (Routledge, cu G. Riello, 2010).
Un volum spectaculos, Hitler în Argentina
Cu toţii ştim că Adolf Hitler şi Eva Braun s-au sinucis în Berlin, pe 30 aprilie 1945. Nu există însă nicio dovadă care să ateste moartea lor, nicio probă medico-legală sau mărturia vreunui martor ocular, se specifică în Prefaţa volumului.
Cercetări recente au scos la iveală faptul că rămăşiţele găsite în buncăr nu erau ale Führerului şi ale soţiei lui, ci aparţineau, probabil, sosiilor lor.
După cinci ani de interviuri cu martori oculari şi investigaţii aprofundate în Argentina, Polonia, Germania şi Marea Britanie, Simon Dunstan şi Gerrard Williams ne propun o cu totul altă poveste faţă de „istoria“ acceptată a celui de-al Doilea Război Mondial.
Toate dovezile descoperite de ei duc spre o singură concluzie: cel mai diabolic om din lume a fugit din Germania şi şi-a trăit viaţa în Argentina, până în 1962, la fel ca mulţi alţi nazişti de seamă.
Autorii refac traseul parcurs de Hitler, cu ajutorul reţelei lui Martin Bormann, aducând nenumărate dovezi în sprijinul teoriei lor şi făcându-ne să ne întrebăm în ce măsură istoria oficială este şi cea adevărată.
Simon Dunstan este un istoric reputat, autorul a 50 de cărţi de istorie militară. De asemenea, a scris şi regizat numeroase documentare pentru History Chanel.
Gerrard Williams este un jurnalist renumit care lucrează de peste 30 de ani pentru BBC, Reuters, Skynews, relatând despre cele mai importante evenimente politice ale ultimelor decenii.
Realitatea îngrozitoare este că, la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial, Adolf Hitler a fugit din Germania şi a trăit în Argentina. La fel de tulburătoare este dovada potrivit căreia SUA şi Mare Britanie au înlesnit fuga a zeci de foşti nazişti, ca, de exemplu, cercetătorul în domeniul rachetelor Wernher von Braun şi sadicul torţionar Klaus Barbier. În volum se semnalează de asemenea că pentru prima dată în ultimele fotografii oficiale ale lui Hitler împreună cu Arthur Axmann şi Tineretul Hitlerist din 20 martie 1945 sunt de fapt sosii ale lui Hitler. Hitler nu era singurul care folosea înlocuitori plauzibili. Stalin avea numeroase dubluri, iar Churchill, cel puţin una. O actriţă de film a Ministerului Propagandei al lui Joseph Goebbels, ajutată de cei mai buni machiori găsiţi de Reich, a înlocuit-o pe Eva Braun. Bormann a continuat şarada timp de două zile, până când a fost sigur că adevăratul Hitler era în siguranţă. Associated Press şi Reuters au prezentat pe larg mărturia pilotului Peter Baumgart, care a scos cuplul cu avionul din Berlin. Însă cercetătorii au nesocotit această mărturie până în prezent.
Descoperirea evadării lui Hitler nu a fost simplă. ”În cazul autorilor, pista a început la Buenos Aires, în Argentina, în 2006, şi ne-a condus mai târziu pe plajele bătute de vânt ale Patagoniei şi la poalele Anzilor Cordilieri, unde, spre marea noastră uimire, niciuna dintre persoanele cu care am stat de vorbă nu a părut surprinsă că Hitler a locuit acolo după 1945… Nu există nicio dovadă că Adolf Hitler şi soţia sa s-au sinucis în buncăr şi, cu toate acestea, restul lumii a crezut acest lucru. Multe dintre lucrurile relevante pentru Argentina vor fi descoperite în această carte. La fel de îngrijorător este faptul că multor nazişti li s-a permis să înceapă o nouă viaţă în America de Nord şi de Sud, dar şi în Australia, în cadrul unor programe de emigrare patronate de guverne, în schimbul serviciilor acestora”.
În introducerea volumului se specifică: ”Există o vorbă veche în activitatea poliţiei, care se aplică celor mai multe infracţiuni – urmăreşte banii . Atunci când Hitler s-a întors de pe Frontul de Vest la München, în 1918, avea în cont suma totală de 15 mărci şi 30 de pheningi. În pofida imaginii de personaj public auster, Hitler avea să devină până în 1945 cel mai bogat om din Europa. Adolf Hitler şi feldmareşalul Göring şi-au însuşit cele mai valoroase colecţii de artă deţinute vreodată de cineva în istorie. Totodată, trezoreriile naţionale ale ţărilor ocupate au fost jefuite de lingourile şi monedele de aur ca plată a materialelor prime necesare pentru susţinerea efortului german de război. Au fost trimise în străinătate fonduri masive, în timp ce mari rezerve de lingouri de aur şi opere de artă furate erau ascunse în mine adânci pe teritoriul celui de al Treilea Reich. Pare evident că Bormann a oferit un pact faustian: roadele unui mileniu de artă occidentală împreună cu secretele tehnologiei militare de vârf a Germaniei naziste în schimbul fugii lui Adolf Hitler. Planul a fost pus în aplicare.
În memoriile sale, Albert Speer evocă o conversaţie pe care a purtat-o cu Hitler, în care acesta îi spunea: ”Am două posibilităţi: Să depăşesc orice obstacole cu ajutorul planurilor mele, sau să dau greş. Dacă câştig, voi fi unul dintre cei mai mari oameni din istorie, dacă eşuez, voi fi condamnat, dispreţuit şi blestemat”. Adolf Hitler, unul dintre cei mai malefici oameni din istoria civilizată, a anticipat spunând: ”Învingătorul nu va fi întrebat niciodată dacă a spus adevărul.
Învingătorii nu au fost întrebaţi niciodată. Îi întrebăm noi acum”.
Marea Enciclopedie a Elevului. Lumea aşa cum nu am mai văzut-o
Ghidul vizual de referinţă care îţi arată ceea ce alte enciclopedii doar îţi spun.
Descoperi misterele mormântului lui Tutankhamon, forţele care nasc tsunamiuri, tornade şi cutremure şi furnalele de energie nucleară din Soare.
Vezi naşterea unei stele, interiorul corpului unui Tyrannosaurus rex şi secretele ascunse în ADN.
Călătoreşti în timp ca să asişti la construirea Marelui Zid Chinezesc şi a Partenonului din Atena antică, să descoperi Imperiul Roman, să afli despre invadatorii vikingi şi lumea medievală, cu fortăreţele sale impunătoare, de castele, de războaie ale credinţei, Cruciade.
Copiii vor fi fascinaţi să citească despe religiile lumii, Drumul Mătăsii, despre războinicii samurai, epoca Descoperirilor, despre existenţa celor două Americi. Un loc aparte îl ocupă Renaşterea, cu operele sale de artă revoluţionare, teatrul lui Shakespeare, Iluminismul, Revoluţia Industrială, Războiul Civil din Statele Unite… şi să păşească pe câmpurile de luptă ale celui de al Doilea Război Mondial.
În capitolul de referinţe, afli totul despre stele, războaie, imperii, invenţii, minuni ale lumii, dar şi despre cei mai nebuni lideri din istorie. Descifrezi mesaje din spaţiu, invizibilele forţe ale magnetismului şi principiile care fac să explodeze artificiile.
Folosind splendide imagini generate pe calculator, cartea dezvăluie minunile spaţiului cosmic, înfăţişează Pământul şi natura, îţi prezintă corpul uman şi parcurge etape esenţiale ale ştiinţei şi istoriei, oferind detalii inedite de un realism zguduitor. Plină de fapte uimitoare, de cronologii dinamice şi de imagini surprinzătoare, această enciclopedie atotcuprinzătoare facilitează abordarea unor subiecte complicate, pe care le face accesibile dintr-o privire.
Volumul, excelent realizat din punct de vedere grafic, la Editura Litera, conţine 360 de pagini format mare, cu imagini excepţionale, cu foi lucioase. Fiecare imagine este explicată prin intermediul adnotărilor, iar la fiecare pagină se regăsesc întrebări şi răspunsuri ce oferă informaţii detaliate despre subiectul de interes.
Shakespeare – colecţie bilingvă, un festin literar
Hamlet
Ilustrație din Sonetele lui Shakespeare, dintr-o ediție mai veche în traducerea lui Gheorghe Tomozei
Hamlet, cea mai dramatică şi cea mai faimoasă, dar şi cea mai lungă dintre toate piesele lui Shakespeare (conţine, într-adevăr, nu mai puţin de 3.929 de rânduri, dintre care, în versiunea originală din 1604, 1.350 de rânduri în proză, 2.444 de decasilabe sau endecasilabe în blank verse şi numai 135 rimate), a fost înregistrată la The Stationers’ Register, oficiul cenzurii, la data de 26 iulie 1602. The Stationers’ Register a fost întemeiat în anul 1557 sub domnia reginei catolice Mary Tudor (1553-1558), pentru a cenzura orice lucrare protestantă, fie ea anglicană sau puritană. Oficiul de cenzură va continua să funcţioneze şi după moartea reginei supranumite de supuşii ei protestanţi Mary the Bloody, până în anul 1642, împotriva oricărei publicaţii romano-catolice sau puritane. De menţionat că înregistrarea la The Stationers’ Register era obligatorie exclusiv pentru lucrările tipărite. Nu şi pentru piesele reprezentate la diferite teatre oficiale sau particulare. Acestea procedau singure la cenzura pieselor reprezentate pe scenele lor.
În anul următor înregistrării, a apărut o primă ediţie a piesei, cunoscută sub numele de Bad Quarto. Era intitulată The Tragical History of Hamlet, Prince of Denmark. By William Shakespeare. Tipărită pentru John Trundell, care-şi începea, cu acest prilej, o carieră de publicist încheiată în anul 1626, piesa purta data anului 1603.
”A fi sau a nu fi – e întrebarea.
Mai demn e oare soarta nemiloasă
S-o laşi să te înfrunte, să te-împroaşte
Cu cruntele-i săgeţi? Sau, împotriva
Nemărginitei mări de duşmănie
Să te înalţi, voind a-i pune capăt?”
Traducere, introducere şi note de: Dan Amedeu Lăzărescu.
Romeo şi Julieta
Shakespeare și Sonetele sale
Cea mai poetică dintre dramele lui Shakespeare, Romeo şi Julieta, deschide una dintre perioadele cele mai fecunde din viaţa socială şi artistică a lui William Shakespeare. Acesta obţinuse, prin influenţa nobililor săi protectori, la data de 20 octombrie 1596, de la College of Arms, diploma nobiliară ereditară de Gentleman pentru părintele său, romano-catolicul nedezminţit John Shakespeare. Intrat oficial în nobilimea britanică — fie şi pe o treaptă de mâna a treia —, Shakespeare şi-a accentuat, fără îndoială, predispoziţia spre snobism, spre lauda nobilimii feudale şi cavalereşti şi spre dispreţuirea vulgului egalitar, stigmatizat în celebra tiradă a lui Ulise în actul I din Troilus şi Cressida.
Această perioadă fericită şi fecundă pentru Shakespeare a luat sfârşit la data de 25 februarie 1601, când contele de Essex a fost decapitat pe eşafod, fiind condamnat pentru înaltă trădare, iar prietenul său, contele de Southampton, marele protector al lui Shakespeare, condamnat în calitate de complice tot la pedeapsa cu moartea, şi-a văzut comutată pedeapsa capitală în detenţie pe viaţă în Turnul Londrei.
În aceşti cinci ani de activitate mondenă şi dramaturgică, Shakespeare, inspirat, a compus aproape jumătate din capodoperele sale.
”E gingaşă iubirea? Nu! E cruntă!
Ca spinul te înţeapă şi te-înfruntă”.
Traducere de: Şt. O. Iosif
Ediţie revizuită, introducere şi note de: Dan Amedeu Lăzărescu.
Visul unei nopţi de vară
Spumoasa feerie intitulată Visul unei nopţi de vară a fost compusă, după părerea majorităţii shakespearologilor, între anii 1594 şi 1595, prin urmare într-una din cele mai fericite şi mai inspirate perioade din activitatea actorului-compozitor William Shakespeare. El era instalat la acea dată în palatul marelui său protector, Henry Wriothesely, conte de Southampton, şi a fost în contact şi cu marele om de cultură italian protestant Giovanni Florio (1554?–1625), doctor al Universităţii din Oxford şi traducător, între altele, al celebrelor Eseuri ale lui Michel de Montaigne în limba engleză.
Visul unei nopţi de vară face parte dintre cele 19 piese (jumătate din opera dramatică, după canonul oficial) tipărite încă din timpul vieţii autorului în ediţii in-quarto. Într-adevăr, textul piesei a fost înregistrat în acest format în The Statgioner’s Register la data de 8 octombrie 1600.
”Dar dac-aceasta-i voia sorţii rele,
Să îndurăm şi noi primejdii grele.
Ca toţi iubiţii, — noi s-avem răbdare,
Că nu-i pe lume-amor lipsit de chin,
De gânduri negre şi de-adânc suspin,
De dor, de lacrimi şi de griji amare!”
Traducere de: Şt. O. Iosif
Ediţie revizuită, introducere şi note de: Dan Amedeu Lăzărescu.
Sonete
Sonetele 1–126 sunt închinate unui bărbat (W.H.), cele de la 127–152 Doamnei Brune, iar sonetele 153–154 sunt versiuni ale unei epigrame greceşti. Cele 154 de sonete propun teme precum trecerea timpului, iubirea, frumuseţea şi mortalitatea. Colecţia a fost publicată pentru prima dată în 1609.
”De dragul meu dacă-mi primeşti iubirea
şi-o cheltui, nu te voi fi blestemat
şi totuşi te blestem de-i iai sclipirea
fără să ţi-o doreşti cu-adevărat”.
Traducere de: Gheorghe Tomozei.
Poveşti cu scriitoare şi copii
Vineri, 6 februarie, la ora 18.00, la Librăria Cărtureşti Verona (ceainărie), sub egida Serilor de lectură 121.ro, va avea loc o discuţie pornind de la volumul Poveşti cu scriitoare şi copii, coordonat de Alina Purcaru, apărut în 2014 la Editura Polirom, şi în ediţie digitală.
Participă: Adina Rosetti, Elena Vlădăreanu, Alina Purcaru, Andreea Sfârlea.
Invitată specială: Gabriela Adameşteanu. Moderatoare: Daniela Kammrath.
În volumul coordonat de Alina Purcaru, optsprezece poete, prozatoare şi eseiste povestesc despre posibilitatea scrisului după apariţia copiilor: firesc, uman, cu autenticitatea şi curajul confesiunii. Textele vorbesc despre transformări profunde, care au atins şi scrisul, despre relaţia cu lumea din jur, despre reuşite şi obstacole şi, nu în ultimul rând, despre forme de dragoste şi ataşament – faţă de copii şi faţă de propriile cărţi. O scriitoare care este şi mamă e inevitabil pusă în faţa unui şir de decizii sensibile, iar Poveşti cu scriitoare şi copii aduce la suprafaţă optsprezece mărturii despre încercările de fiecare zi, în care scrisul a rămas o prezenţă vitală, chiar şi atunci cînd nu a (mai) fost o prioritate.
Autoarele volumului: Svetlana Cârstean, Adina Dabija, Ana Dragu, Domnica Drumea, Cristina Ispas, Luminiţa Marcu, Angela Marinescu, Ştefania Mihalache, Ioana Morpurgo, Viviana Muşa Augusto, Carmen Muşat, Simona Popescu, Adina Rosetti, Miruna Runcan, Georgiana Sârbu, Simona Sora, Mihaela Ursa, Elena Vlădăreanu.
Alina Purcaru este redactor al revistei Observator cultural. A absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti şi a lucrat în presă ca redactor la departamentul de cultură al ziarului Cotidianul. Este coautoare a romanului colectiv Rubik (Polirom, 2008).
