Secretarul general adjunct al Partidului Social Democrat, Codrin Ștefănescu, a avut o nouă manifestare care ține de mahalaua politicii. Comportamentul agresiv și intolerant, de tip peremist, l-a făcut remarcat pe fostul deputat, de data aceasta la Antena 3.
În trecut, Ștefănescu a fost membru al PRM și un locotenent de-ai controversatului Vadim Tudor.
Dana Grecu l-a dat afară din emisiune pe Codrin Ștefănescu, luni seară, în timpul ediției ”La ordinea zilei”, de la Antena 3, după ce acesta l-a jignit pe un alt invitat la emisiune, liberalul Răzvan Prișcă.
Cei doi invitați s-au luat la ceartă pe motivul demisiei lui Florin Iordache de la Ministerul Justiției, iar PSD-istul Codrin Ștefănescu a încercat să îl imite pe reprezentantul PNL.
Dana Grecu i-a cerut lui Codrin Ștefănescu să își ceară scuze și l-a avertizat că îi va tăia microfonul, ceea ce s-a și întâmplat. În cele din urmă, Dana Grecu l-a invitat afară din emisiune pe reprezentantul PSD: „Dacă vă simțiți jignit, ridicați-vă și plecați”.
Ulterior, la finalul emisiunii, Dana Grecu a explicat că a fost în situația în care a primit jigniri gratuite, în mandatul lui Traian Băsescu la Cotroceni, și și-a promis că nimeni, sub ochii ei, nu va face același lucru.
”Dacă președintele Romaniei i-ar fi spus domnului Prișca ceea ce i-a spus Codrin Ștefănescu, atunci președintele ar fi fost dat afară din emisiune”, a spus Dana Grecu, arătând că, în pofida respectului pe care i-l poartă, nu poate tolera o astfel de atitudine.
Comportamentul lui Ștefănescu nu este un simplu derapaj. Filmul de mai jos este edificator.
Nu a fost singura ocazie.
În urmă cu trei ani, la la B 1 TV, lui Ștefănescu i se făcea observație cu privire la punctualitate, având în vedere că întârziase
aproape o jumătate de oră la emisiune. Drept urmare, l-a atacat pe unul dintre invitați:”Ești un pupinbăsist.Vezi să nu te vomit!”
În același an, reprezentantul social-democraţilor, tot la B1TV, și-a întrerupt constant interlocutorii săi şi le-a criticat părerile. Moderatoarea l-a rugat pe Codrin Ştefănescu să iasă din platou, replica sa fiind :„Stimaţi români, asta e emisiunea de la B1”.
Secretarul general adjunct al PSD a avut și atitudini care nu au respectat linia partidului, motiv pentru care a fost taxat de liderul Liviu Dragnea. După ce Ștefănescu îi ceruse lui Cioloș să spună ce a discutat la o ședință informală și începuse să amenințe, a primit replica lui Dragnea. Președintele partidului i-a atras atenția că ar fi trebuit să aibă girul conducerii social-democrate. „Nu mai permit nimănui să iasă să vorbească în numele partidului”, a avertizat Dragnea.
Codrin Ştefănescu către un ziarist: „Băsist de doi lei”
C. Ştefănescu: „Un idiot eşti tu, ţi-o zic direct. Să-ţi fie ruşine, Cătălin Pricăsariu! O să vin după tine să discutăm bărbăteşte. Băsist de doi lei ce eşti, pupător de popouri ce eşti! Ăsta-i ziarist? Ăsta nu-i ziarist!”