Aripa militară a mişcării islamiste Hamas a avertizat joi Israelul cu un nou val de violenţe dacă va împiedica reconstrucţia Fâşiei Gaza, devastată de războiul din această vară, relatează AFP, potrivit site-ului Mediafax.
„Le spunem tuturor părţilor că dacă asediul impus (Fâşiei) Gaza nu este ridicat şi dacă obstacolele în reconstrucţia (acestui teritoriu) sunt menţinute va avea loc o nouă explozie” a violenţelor, a declarat Abu Obeida, purtătorul de cuvânt al Brigăzilor Ezeddine al-Qassam.
Aceasta este prima declaraţie a lui Abu Obeida de la încheierea războiului dintre Israel şi grupările armate palestiniene, care a avut loc în perioada 8 iulie – 26 august şi s-a soldat cu 2.143 de morţi de partea palestiniană şi 73 de cea israeliană, majoritatea militari.
Comunitatea internaţională a promis în octombrie 5,4 miliarde de dolari pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza.