Elveţia a declarat că este pregătită să fie un potenţial negociator de dezamorsare a tensiunilor dintre Statele Unite şi Coreea de Nord, dar până acum nimeni nu a dat curs acestei oferte, informează Associated Press, citată de Agerpres.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe Carole Waelti a declarat pentru AP, într-un comunicat prin email miercuri, că Elveţia este dispusă să ajute la calmarea tensiunilor în Peninsula Coreea şi s-a oferit să găzduiască reuniuni între părţi. Ministerul a contactat diplomaţi de la ambasadele nord-coreeană şi sud-coreeană în Elveţia.
„Elveţia este dispusă să contribuie la relaxarea (tensiunilor) în Peninsula Coreea şi este întotdeauna dispusă să contribuie la găsirea unei soluţii”, a mai afirmat ea. „Părţile nu au făcut până în prezent o astfel de cerere”.
De luni de zile, Coreea de Nord pare că se pregăteşte pentru o confruntare cu Statele Unite şi Coreea de Sud, duşmanii ei din timpul războiului.
Elveţia ajută la monitorizarea zonei demilitarizate create după ce Războiul din Coreea s-a încheiat în 1953 cu un armistiţiu şi nu un tratat de pace, lăsând peninsula din punct de vedere tehnic încă în stare de război.
Naţiunea alpină şi neutră, unde se află sediul european al ONU la Geneva, găzduieşte regulat discuţii de pace şi mediază conflicte internaţionale. Ea serveşte de asemenea ca dispozitiv diplomatic între SUA şi Iran.
Potrivit unor relatări, liderul nord-coreean Kim Jong Un a făcut şcoală în Elveţia, ţară ce are de asemenea un birou de ajutor umanitar în Coreea de Nord.