Ambasadorul SUA în Republica Moldova, William H. Moser, și-a exprimat îngrijorarea față de decizia Curţii Constituţionale, care lasă deschisă posibilitatea ca instituția să judece integritatea altor nominalizări şi altor funcţionari bazându-se pe informație nefondată, transmite UNIMEDIA. Curtea Constituțională a hotărât că decretul președintelui Nicolae Timofti de a-l înainta pe Vlad Filat în calitate de prim-ministru al Republicii Moldova este neconstituțional, deoarece guvernul Filat a fost demis printr-un vot de neîncredere determinat de faptele de corupţie ale membrilor săi. Hotârârea sugerează că liderul PLDM nu mai poate candida la funcția de premier.
„Decizia în felul în care a fost emisă ridică semne de întrebare privitor la integritatea şi independenţa sistemului judiciar din Moldova şi puterea acelei instituţii democratice. Statele Unite sunt îngrijorate de orice decizie judecătorească care pare să se bazeze pe afirmaţii nefondate şi zvonuri în examinarea sesizărilor prezentate în faţa acesteia. Decizia Curţii Constituţionale lasă deschisă posibilitatea ca Curtea să judece integritatea altor nominalizări şi altor funcţionari bazându-se pe informație nefondată”, a declarat Moser în cadrul unui interviu pentru moldovacurata.md.
Totodată, ambasadorul SUA a menționat că Moldova ar trebui să aibă „o politică de toleranță zero” față de corupție.
„Eu deseori am spus că Moldova trebuie să aibă o politică de toleranţă zero faţă de corupţie, şi nici un funcţionar public nu poate fi mai sus de lege, dar principiile democratice la fel prevăd că persoanele sunt inocente până nu este dovedită vina lor şi nu invers”, a conchis Moser.