Sute de unioniști de pe ambele maluri ale Prutului, dar și din diaspora, au transmis instituțiilor europene, la Bruxelles, mesajul „O singură națiune, o singură țară!”, cu referire la România și Republica Moldova, anunță joi unioniștii de la Platforma „Acțiunea 2012” într-un comunicat de presă.
Delegația unioniștilor a avut pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, o întrevedere la Parlamentul European cu eurodeputați din mai multe grupuri politice, în cadrul căreia au discutat despre viitorul comun al României și al Republicii Moldova. Reprezentanții organizațiilor civice unioniste le-au oferit europarlamentarilor volumul „Bessarabia. Unknown to the West”, semnat de Sergiu Ion Chircă.
Aceștia au organizat un miting în fața Comisiei Europene în care au scandat mesaje precum: „Moldovie c’est la Roumanie”, „Bessarabia is Romania”, „Reunification”, „Meme peuple, meme pays”, „Unitate națională”, „România n-a avut graniță la Prut”, „Trăiască, trăiască, trăiască și-nflorească Moldova, Ardealul și Țara Românească!”.
„Europa trebuie să știe că România și Republica Moldova au aceeași limbă, aceeași istorie, aceleași obiceiuri și tradiții. Suntem o singură națiune – română, și dorim să fim o singură țară – reîntregită”, a declarat Alexandru Rotaru, președintele executiv al Platformei Unioniste Acțiunea 2012.
Ziua Națională a României a fost marcată de unioniști și în alte orașe, la Chișinău și la Alba Iulia. Un tricolor de 1 kilometru a fost întins în centrul Chișinăului, iar la Alba Iulia, la festivitățile organizate de autoritățile locale cu prilejul împlinirii a 98 de ani de la Marea Unire a fost inclus mesajul „Basarabia e România”.